Cuplul de altadata (un altadata nu chiar atat de indepartat), chiar daca nu este perimat in totalitate, nu mai poate servi drept model pentru aspiratiile femeilor si barbatilor din zilele noastre. Acestia nu mai doresc sa se angajeze pe baze similare cu acelea ale parintilor lor care li se par prea fragile si prea periculoase.
Modelul implicit de viata in cuplu care le era propus celor din generatia mea (1960) se finaliza brusc printr-un contract social (adesea sustinut de un angajament religios) si cu un contract intim (speranta a unei comuniuni de sentimente prezente sau pe cale de a se naste).
Presiunea sociala, religioasa sau materiala asigurau o forta de coeziune capabila sa reziste (in marea majoritate a cazurilor) fortelor de separare si de individualizare (care exista intotdeauna in viata de cuplu), a fiecaruia dintre protagonisti.
Partenerii cuplului din ziua de astazi par sa isi incredinteze o misiune complemntara, aceea de a se face reciproc fericiti, de a fi intr-o oarecare masura responsabili de fericirea celuilalt, de a oferi o consistenta si o durata dragostei lor care sa poata rezista uzurii timpului. Aceasta misiune implicita ar putea fi resimtita ca aflandu-se la sursa coeziunii interne a unui cuplu (presiunea externa fiind in mod considerabil nebagata in seama) necesara mentinerii celor doi impreuna, capabila sa lupte impotriva fortelor separare si individualizare a fiecaruia dintre parteneri.
Nu mai este cuplul care protejeaza si alina, ci este dragostea, intelegerea, atentia pe care fiecare o asteapta de la celalalt.
De asemenea, exigentele relationale (a pune in comun, a dialoga, a schimba, a imparti, a se confrunta cu diferentele si dorintele uneori contrare), par sa fie pe primul plan in asteptarile unui fata de celalalt (si mai ales ale femeilor de astazi, aceasta asteptare fiind mult mai putin importanta pentru barbati). Satisfacerea nevoilor relationale (a putea sa te exprimi, sa fii ascultat, recunoscut, valorizat, a dispune de o intimitate si de o putere de influenta reciproca) are astazi un rol major in asteptarile fiecruia, dar mai ales ale femeilor care vad in binefacerile unei relatii bune, un fel de garantie pentru supravietuirea cuplului.
Coabitarea armonioasa a unei intimitati duble (intimitate comuna/impartita si intimitate personala/rezervata), cautarea distantei optime, a unei securitati afective si materiale sunt suficiente pentru a face fata contradictiilor legate de rolurile multiple pe care fiecare le are in viata sa (personal/profesional, sot/sotie, ruda - fata de parinti, copii, uneori cu fostii parteneri si cu familiile celor doi) par sa fie printre preocuparile dominate ale noilor cupluri.
Unii doresc sa isi ofere in plus misiunea de a reusi acolo unde i-au vazut pe propriii parinti esuand. A mentine vie relatia in cuplu se va arata astfel unora ca o adevarata munca de zi cu zi.