Reactii care ne deconspira - minciuna

Exista situatii in care am dori sa nu tradam sentimentele de care suntem stapaniti, numai ca acest lucru nu ne reuseste intotdeauna pe deplin. O femeie care este in doliu incearca de cele mai multe ori sa-si ia o "mina curajoasa". De cele mai multe ori, aceasta aparenta nu este veridica.

Daca femeii in cauza i-ar reusi perfect aceasta mistificare, cei din jur ar acuza-o ca este lipsita de sentimente. Daca femeia respectiva nu ar lasa sa se observe cat de putin faptul ca se straduieste sa-si ascunda adevaratele sentimente de care este stapanita, s-ar putea spune despre ea ca nu stie sa se stapaneasca. Adoptarea unei "mine curajoase" reprezinta un caz tipic de pseudomistificare, adica o situatie in care persoana este nemultumita pentru ca cei din jur isi pot da seama care este adevarata ei stare de spirit.

Ce se intampla atunci cand dintr-un motiv bine justificat este necesar sa ne ascundem perfect sentimentele? De cele mai multe ori, persoanele care se afla intr-o asemenea situatie sunt deosebit de tensionate, deoarece trebuie sa fie credibile. Respectivele persoane spun minciuni si trebuie sa faca anumite miscari si sa adopte atitudini care sa concorde cu neadevarurile rostite. Se pune insa intrebarea daca omul poate sa aiba control asupra corpului sau. Fara indoiala ca numite parti ale corpului pot fi controlate mai bine decat altele. Partile coprului ale caror miscari sunt constientizate si in viata cotidiana, pot fi controlate cel mai usor. Cel mai usor ne este sa mintim cu ajutorul fetei! Tinuta ne poate oferi insa informatii importante despre starea de spirit a unei persoane, deoarece nu intotdeauna suntem constienti de faptul ca avem sau nu o pozitie a corpului corespunzatoare. Si miscarile sau pozitiile mainilor pot trada faptul ca mistificam.

Miscarile executate cu mainile si cu picioarele sunt deosebit de interesante in acest sens, deoarece acestea sunt constientizate in foarte mica masura. Acesta este de fapt si motivul pentru care miscarile membrelor sunt de cele mai multe ori mascate, de exemplu cele din spatele birourilor.

A minti cu ajutorul intregului corp este pentru cei mai multi dintre noi un lucru deosebit de dificil, deoarece nu avem experienta necesara in acest sens. Daca incercam sa mintim sau sa mistificam in mod constient o facem cu destul de putina indemanare si nu ne ajuta in acest sens decat neatentia celor din jurul nostru. Se intampla foarte frecvent ca cei din jur sa observe ca o persoana minte, dar sa nu reactioneze la acest fapt.

Mistificatorii versati sunt toti cei care au profesii ce necesita efectuarea unor operatii sau gesturi care sa induca in eroare, si anume gesturi sau operatii care pot fi descoperite si deconspirate. Daca persoanele respective nu sunt in stare sa minta si sa-si sustina minciunile cu succes, ele sunt sortite esecului. Ele trebuie sa fie in stare sa minta la momentul potrivit, folosindu-se in acest scop de intregul corp. Acest lucru necesita un antrenament care poate dura mai multi ani, astfel incat mistificarea sa fie ridicata la rang de "arta". In categoria amintita nu intra numai marii actori, ci si alti mistificatori, cum ar fi, de exemplu, politicienii, avocatii, agentii de vanzari, agentii imobiliari. Pentru aceste categorii de oameni mistificarea face parte din viata de zi cu zi, iar ei isi cunosc atat de bine "arta", incat uneori ne simtim chiar maguliti cand suntem dusi de nas de astfel de oameni.

Cum putem sa ne dam seama ca cineva minte, ca cineva mistifica? Din acest punct de vedere putem lua ca punct de pornire experientele efectuate de catre cercetatorii americani, care au reusit sa stabileasca o serie intreaga de diferente care apar in momentul cand cineva minte:

• atunci cand mintim, gesturile facute cu mainile sunt mai putin frecvente, deoarece nu putem identifica gesturile care ar trebui sa sublinieze cele spuse de noi. Ne dam seama ca miscam mainile, dar nu stim ce exprimam prin intermediul miscarilor efectuate. Avem in mod inconstient sentimentul ca ne tradam si de aceea renuntam la miscarile respective.

• creste frecventa gesturilor de autoatingere, efectuate cu mana pe fata. Cele mai frecvente gesturi de acest gen sunt: mangaierea barbiei, tuguierea buzelor, acoperirea gurii, atingerea nasului, frecarea obrazului, scarpinatul sprancenelor, trasul de urechi, mangaierea parului. Acoperirea gurii este un gest care poate fi descifrat cel mai usor. Din gura ies vorbe, care sunt de fapt minciuni si mana este dusa la gura in mod inconstient pentru a opri aceste vorbe. Persoana care vorbeste nu vrea sa se balbaie sau sa se incurce si ar dori ca fluxul verbal sa nu fie intrerupt. Datorita acestui conflict interior apare un compromis. Mana este dusa la gura, dar nu o acopera in totalitate.

Gestul care se efectueaza cel mai frecvent atunci cand mistificam, gest care reprezinta o acoperire simulata a gurii, este ducerea mainii la nas.

• creste frecventa miscarilor laterale. Este vorba despre miscari estompate prin care se manifesta dorinta de a pleca, de a fugi. Miscarile de acest gen sunt evidente in special la copii, care se tot misca incolo si-ncoace pe scaun.

• creste frecventa miscarilor convulsive efectuate cu mainile. Miscarile de acest gen nu sunt provocate numai datorita faptului ca se spune un neadevar. Minciuna poate fi unul dintre numerosii factori care implica efectuarea acestor miscari.

Un aspect deosebit de important in ceea ce priveste mistificarea este acela ca exista mereu discrepanta accentuata intre gandire si actiune. Spunem altceva decat gandim si nu trebuie sa tradam ceea ce se petrece in mintea noastra prin comportarea si atitudinea pe acre oa vem. Atingerea nasului si alte gesturi de aceeasi factura reflecta faptul ca exista discrepanta intre gandire si actiunile efectuate. Toate aceste lucruri pot fi calificate in general ca mistificare. Mistificarea activa reprezinta o forma cu totul speciala a mistificarii.

Daca suntem framantati de o problema dificila si ducem mana la nas, efectuam intr-un anumit sens un gest mistificator, dar nu se poate spune ca mintim. A da dovada de lipsa de sinceritate nu inseamna doar a spune lucruri neadevarate. Nu neglijati sensul general al comportarii, bucurandu-va de faptul ca v-ati dat seama ca se spune o minciuna! Aspectele exterioare observate nu reprezinta numai o mistificare, ci si un conflict interior intre ceea ce se gandeste si ceea ce se intreprinde. Putem fi siguri ca o persoana care isi duce mana la nas gandeste un anumit lucru pe care cei din jur nu trebuie sa-l observe si care nu va fi exprimat nici verbal.

Aceasta nu inseamna in nici un caz ca trebuie sa dam dovada de neincredere fata de persoana cu care purtam o discutie, gandindu-ne mereu ca persoana respectiva vrea sa para credibila prin ceea ce spune. Trebuie sa facem distinctie intre semnalele caracteristice minciunii si cele caracteristice nesigurantei.

• atunci cand mintim, gesturile facute cu mainile sunt mai putin frecvente, deoarece nu putem identifica gesturile care ar trebui sa sublinieze cele spuse de noi. Ne dam seama ca miscam mainile, dar nu stim ce exprimam prin intermediul miscarilor efectuate. Avem in mod inconstient sentimentul ca ne tradam si de aceea renuntam la miscarile respective.

• creste frecventa gesturilor de autoatingere, efectuate cu mana pe fata. Cele mai frecvente gesturi de acest gen sunt: mangaierea barbiei, tuguierea buzelor, acoperirea gurii, atingerea nasului, frecarea obrazului, scarpinatul sprancenelor, trasul de urechi, mangaierea parului. Acoperirea gurii este un gest care poate fi descifrat cel mai usor. Din gura ies vorbe, care sunt de fapt minciuni si mana este dusa la gura in mod inconstient pentru a opri aceste vorbe. Persoana care vorbeste nu vrea sa se balbaie sau sa se incurce si ar dori ca fluxul verbal sa nu fie intrerupt. Datorita acestui conflict interior apare un compromis. Mana este dusa la gura, dar nu o acopera in totalitate.

Gestul care se efectueaza cel mai frecvent atunci cand mistificam, gest care reprezinta o acoperire simulata a gurii, este ducerea mainii la nas.

• creste frecventa miscarilor laterale. Este vorba despre miscari estompate prin care se manifesta dorinta de a pleca, de a fugi. Miscarile de acest gen sunt evidente in special la copii, care se tot misca incolo si-ncoace pe scaun.

• creste frecventa miscarilor convulsive efectuate cu mainile. Miscarile de acest gen nu sunt provocate numai datorita faptului ca se spune un neadevar. Minciuna poate fi unul dintre numerosii factori care implica efectuarea acestor miscari.

Un aspect deosebit de important in ceea ce priveste mistificarea este acela ca exista mereu discrepanta accentuata intre gandire si actiune. Spunem altceva decat gandim si nu trebuie sa tradam ceea ce se petrece in mintea noastra prin comportarea si atitudinea pe acre oa vem. Atingerea nasului si alte gesturi de aceeasi factura reflecta faptul ca exista discrepanta intre gandire si actiunile efectuate. Toate aceste lucruri pot fi calificate in general ca mistificare. Mistificarea activa reprezinta o forma cu totul speciala a mistificarii.

Daca suntem framantati de o problema dificila si ducem mana la nas, efectuam intr-un anumit sens un gest mistificator, dar nu se poate spune ca mintim. A da dovada de lipsa de sinceritate nu inseamna doar a spune lucruri neadevarate. Nu neglijati sensul general al comportarii, bucurandu-va de faptul ca v-ati dat seama ca se spune o minciuna! Aspectele exterioare observate nu reprezinta numai o mistificare, ci si un conflict interior intre ceea ce se gandeste si ceea ce se intreprinde. Putem fi siguri ca o persoana care isi duce mana la nas gandeste un anumit lucru pe care cei din jur nu trebuie sa-l observe si care nu va fi exprimat nici verbal.

Aceasta nu inseamna in nici un caz ca trebuie sa dam dovada de neincredere fata de persoana cu care purtam o discutie, gandindu-ne mereu ca persoana respectiva vrea sa para credibila prin ceea ce spune. Trebuie sa facem distinctie intre semnalele caracteristice minciunii si cele caracteristice nesigurantei.

Preluare din volumul "Limbajul coprului" de Claudia Schafer, aparut la Editura Niculescu in traducerea lui Roland Schenn.