O națiune traumatizată de război, care nu privea cu ochi buni nunțile regale extravagante. Astfel poate fi rezumat începutul căsniciei Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu Prințul Philip.
Drumul către nunta Prințesei Elisabeta cu vărul său îndepărtat, Philip, nu a fost unul lin. Elisabeta a fost nevoită să depășească obstacole majore pentru a se putea căsători cu bărbatul pe care îl considera iubirea vieții ei. Nunta lor, care s-a desfășurat pe 20 noiembrie 1947, a fost una dintre primele vitorii importante ale tinerei prințese, ce avea să devină curând regină.
Elisabeta era îndrăgostită de Philip încă de la vârsta de 13 ani. Era deja moștenitoare la tron în ziua în care ea și părinții ei, Regele George al IV-lea și Regina Elisabeta, au vizitat Colegiul Naval din Dartmouth. Tânărul ofițer chiperș, înalt, cu părul blond, în vârstă de 18 ani, care a escortat-o pe prințesă, făcea parte la rândul său dintr-o familie regală. Se numea Philip al Greciei, iar cei doi au început curând să corespondeze. Prințesa păstra o fotografie înrămată de-a lui Philip pe noptieră.
Elisabeta și Philip sunt ambii stră-stră-strănepoți ai Reginei Victoria. Dar în timp ce Elisabeta făcea parte dintr-o familie unită și iubitoare, Philip era complet falit și nu își văzuse părinții de ani de zile.
Familia sa, cu origini daneze, a condus Grecia până la abdicarea unchiului său, Regele Constantin I, după Primul Război Mondial. Întreaga familie a plecat din Grecia pentru totdeauna. Mama lui Philip s-a îmbolnăvit apoi, suferind de o boală psihică, iar tatăl său a părăsit-o pentru a trăi în Franța alături de amanta lui. Philip a crescut singur, în internate.Ofițer maritim, Philip a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial în Marea Mediterană și Orientul Îndepărtat. Prin intermediul scrisorilor și momentele petrecute ocazional împreună, tânărul ofițer a curtat-o pe prințesă. În 1946, în Scoția, a cerut-o de soție, iar ea a acceptat imediat. Dar în acest punct povestea lor de dragoste devine complicată.
Regele George a insistat ca cei doi să mai aștepte înainte de a anunța logodna, pentru că fiica sa nu împlinise nici 20 de ani. De asemenea, existau multe suspiciuni care planau asupra lui Philip și oamenii șușoteau pe la colțuri. Cu toții puteau vedea de ce tânăra moștenitoare a tronului s-a îndrăgostit de el. "Un Apolo grec și blond", "Un Viking", "Frumos precum un star de cinema" - acestea erau descrierile care îl însoțeau pe Philip la fiecare pas. Dar era falit, "necizelat", arogant, sfidător și probabil cel mai rău pentru o țară care tocmai ieșise din Al Doilea Război Mondial, "era prea german".
Oamenii aveau motive să fie suspicioși: Philip făcea parte din Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg.
Deși el a fost preluat de rudele sale din Anglia în adolescență, cele patru surori ale sale s-au măritat toate cu prinți germani. Trei dintre cei patru cumnați ai săi s-au înscris în Partidul Nazist. Mama Elisabetei, Regina, nu era prea sigură că Philip este potrivit pentru fiica sa. În privat îl numea "the Hun" (Hunul).Dar prințesa era hotărâtă să se căsătorească cu el, iar părinții ei au cedat. În 1947, Philip a cerut-o în căsătorie, oferindu-i un inel de logodnă cu diamant rotund, compus dintr-o piesă centrală înconjurată de alte zece diamante de dimensiunii mici. Diamantele făcuseră parte dintr-o tiara care i-a aparținut mamei lui Philip, Prințesa Alice de Battenberg.
Mama sa a primit tiara cadou, în ziua nunții, de la Țarul Nicolae al II-a al Rusiei și Țarina Alexandra, ultimii monarhi ai Imperiului Rus. Prințesa Alice i-a oferit tiara fiului său pentru a se pregăti pentru cererea în căsătorie. Prințul Philip a creat el însuși modelul inelului, colaborând cu bijutierul londonez Philip Antrobus.
Regele și Regina au anunțat logodna fiicei lor. Philip a devenit cetățean britanic și a luat numele de Mountbatten, al familiei mamei sale. Chiar înainte de nuntă, a fost numit Duce de Edinburgh.
Mulți dintre noii conaționali ai lui Philip priveau cu suspiciune cuplul. Unul dintre ziarele britanice a realizat un sondaj despre logodna dintre Elisabeta și Philip, iar 40% dintre cei care au participat s-au declarat împotrivă.
Dragostea dintre cei doi tineri a cucerit până la urmă inimile celor care contau.
Data nunții a fost stabilită. Iar singurul obstacol care stătea în calea lor erau banii. Țara se confrunta cu raționalizarea alimentelor, iar importurile de petrol, tutun și hârtie erau atent controlate, ca urmare a economiei afectate grav de război. Cetățenii primeau un număr fix de cupoane pentru a-și putea cumpăra alimente sau haine.Nunta lor a fost numită "nuntă de austeritate", iar Guvernul i-a oferit Prințesei Elisabeta 200 de cupoane pentru haine, care puteau fi folosite pentru a plăti rohia de mireasă. Cu toate acestea, a reușit să poarte o ținută frumoasă: rochia sa a fost realizată din mătase ivorie, cusută cu mii de perle mărunte.
Din cauza raționalizării, viitoarea Regină a fost nevoită să strângă cupoane pentru haine ca să-și poată plăti rochia de mireasă. Admiratorii cuplului regal au trimis prin poștă propriile lor cupoane de haine, dar au fost returnate pentru că transferarea lor era ilegală. Când Elisabeta și-a primit în sfârșit rochia, aceasta avea o trenă de șase metri și era acoperită cu 10.000 de perle mărunte. Per total, 350 de femei au lucrat timp de șapte săptămâni pentru a face rochia.
Philip nu a fost afectat de măsurile de austeritate impuse asupra nunții. Întotdeauna indiferent față de etichetă și deosebit de econom, Ducele de Edinburgh a ales să-și poarte uniforma de ofițer în ziua nunții.
Se spune chiar că ar fi purtat șosete cârpite în timpul nunții. Înaintea ceremoniei, tiara Prințesei Elisabeta s-a rupt. Mama sa, Regina, a reușit să-i calmeze pe toți cei panicați și a chemat bijutierul curții regale să o repare. I-a promis fiicei sale că tiara va fi reparată și s-a ținut de cuvânt.
Ceremonia a fost transmisă la radio pentru milioane de ascultători, iar în catedrala Westminster au fost prezenți 2500 de invitați, printre care șase regi și șapte regine. Iar Elisabeta și Philip au reușit să cucerească inimile tuturor. Fotografiile lor de nuntă au făcut înconjurul lumii, așa cum fotografiile celei mai recente nunți regale, dintre Prințul Harry și Meghan Markle, au fascinat întreaga lume la începutul lunii mai.
Regina Elisabeta și Prințul Philip continuă să inspire cupluri de pretutindeni prin căsnicia lor. Pentru aniversarea a 70 de ani de la nuntă, cuplul regal a publicat o serie de portrete care au sporit admirația tuturor pentru povestea lor de dragoste.