Probabil că vina îl va urmări toată viața, dar după zece ani de doliu și o încercare de sinucidere el a reușit să ajungă pe linia de plutire. Într-o stare oarecum echilibrată l-am cunoscut eu și asta a părut că ne face bine amândurora. Nici eu nu avusesem experiențe fericite înaintea lui, dar nici pe departe atât de dramatice ca a lui.
Am reușit să ne vindecăm împreună în timp și acum avem doi ani de când suntem căsătoriți. Nici nu știu dacă ne iubim pătimaș sau dacă suntem pentru celălalt dragostea vieții. Nici nu știu dacă există așa ceva sau suntem doar niște victime ale industriei de filme și literatură. Cert e că avem o căsnicie care merge și ne simțim bine împreună. Nu-mi mai imaginez cum ar fi viața fără el.
În tot timpul ăsta el a păstrat legătura cu familia logodnicei lui. În special cu mama ei - altfel o femeie de bun simț, care a înțeles faptul că viața merge mai departe, chiar dacă poate o fi durut-o când el s-a căsătorit cu mine – care a devenit ușor habotnică de când și-a pierdut unicul copil. Probabil pentru că trebuia să fie și mai tragică povestea, trebuie spus că oamenii se chinuiseră mult s-o aibă pe fiica lor, și ea a venit când ei erau destul de în vârstă. Acum mama ei este trecută de 70 de ani.
În urmă cu un an ea l-a contactat pe soțul meu și i-a spus că trebuie să facă ceva ca să reușească să trimită sufletul moartei dincolo, pentru că el sufletul, încă bântuie, după atâția ani, prin preajma celor pe care i-a iubit. Că ea ar fi murit neîmpăcată că nu s-au căsătorit, și că de aia nu poate trece dincolo. I-ar fi spus ei, mamei, chestia asta un preot la care s-a dus ca să-l întrebe de ce tot o visează pe fiie-sa noapte de noapte.
© Copyright: depositphotos
Poveste adevărată: "Soțul meu vrea să se căsătorească religios cu logodnica lui moartă"
Mult înainte de a mă cunoaște pe mine, soțul meu a trecut printr-o tragedie din care puțini reușesc să iasă întregi. Logodnica cu care trebuia să se căsătorească a murit într-un accident, cu câteva zile înainte de nuntă. La volan se afla el.
Comentarii (1)
Nu obisnuiesc sa citesc aceasta rubrica a siteului eva, dar titlul povestii tale suna interesant si citind am descoperit ca e o situatie foarte intortocheata. Poate nu sunt cea mai experimentata persoana si poate sfatul meu nu este cel mai bun, dar cred ca ar trebui sa vorbesti cu un alt preot, care sa fie ceva mai stapan pe cunostintele care se presupune ca ar trebui sa le detina si sa fie in stare sa te lamureasca si eventual sa va sfatuiasca. De aceasta data poate ar fi bine sa mergi impreuna cu sotul tau. Roaga-l sa lase acasa tot ceea ce i-a spus mama fostei lgodnice si sa mearga cu mintea limpede sa asculte singur ceea ce are de spus o persoana in domeniu, daca pot spune asa... Incearca sa comunici deschis cu el, sa il lamuresti ca il intelegi, il sprijini, nu incerci sa ii stergi trecutul, dar esti pur si simplu ingrijorata ca asta v-ar putea afecta relatia. Sper sa treceti cu bine peste asta
Posteaza comentariu