Nu știu dacă preotul acela chiar i-o fi spus asta, mi-e greu să cred că până și preoții ajung să debiteze astfel de aberații, cert e că mama logodnicei i-a cerut soțului meu nici mai mult nici mai puțin să se căsătorească religios cu fiica ei, cu spiritul ei de fapt, ca să poată astfel să treacă împăcat dincolo.
Soțul meu a refuzat-o, firește, la început, pentru că oricum o dai tot o aberație e, dar ea a insistat. A apelat la latura lui sensibilă, cu argumente de genul „nu mai am nici eu mult de trăit, aș vrea să o găsesc pe fiica mea bine dincolo, când mă duc, și știu că dacă nu fac și acest ultim gest ea va rătăci veșnic pe aici, ca un suflet neîmpăcat... ” bla, bla. Ce mai, l-a îmborbodit pe bărbatul ăsta al meu, probabil i-o fi zis și ceva despre propria vinovăție, că doar era la volan... el a omorât-o, în concluzie a venit acasă cu ideea bine înșurubată în cap că gata, se va duce la biserică și va accepta să participe la acest simulacru de cununie, de dragul sufletului moartei.
M-am dus și eu la un preot și l-am întrebat cum vede biserica chestia asta, mai ales că el e totuși căsătorit cu mine, chiar dacă doar civil. Nu am făcut nuntă tradițională și nici nu intenționăm, dar totuși, poate că Dumnezeu ar trebui să fie atent și la actele civile, mă gândesc. În fine, preotul nu m-a lămurit pe deplin, a cam dat-o cotită, cred că nici el nu știe exact dacă există o procedură în astfel de situații aberante. Pentru simplul motiv că nu cred că le trece așa ceva prin cap oamenilor.
Așa că acum mă aflu într-o situație ambiguă. Evident i-am zis soțului meu că nu sunt de acord cu chestia asta, dar în același timp simt cumva că e o problemă care nu mă privește. Nu avem drept de proprietate asupra partenerilor noștri, chiar dacă de multe ori gândim așa. În același timp admit că e doar o prosteală, o ceremonie ca și un parastas, care nu ar trebui să ne afecteze relația, dar dacă totuși ne-o va afecta? Nu că aș crede în prostii din astea, gen legări de cununii și altele, dar pe de altă parte nu cred nici că sufletele morților rătăcesc neîmpăcate până se îndură viii să le facă câte un hatâr. Cert e că nu știu cum să procedez în situația dată.
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
Comentarii (1)
Nu obisnuiesc sa citesc aceasta rubrica a siteului eva, dar titlul povestii tale suna interesant si citind am descoperit ca e o situatie foarte intortocheata. Poate nu sunt cea mai experimentata persoana si poate sfatul meu nu este cel mai bun, dar cred ca ar trebui sa vorbesti cu un alt preot, care sa fie ceva mai stapan pe cunostintele care se presupune ca ar trebui sa le detina si sa fie in stare sa te lamureasca si eventual sa va sfatuiasca. De aceasta data poate ar fi bine sa mergi impreuna cu sotul tau. Roaga-l sa lase acasa tot ceea ce i-a spus mama fostei lgodnice si sa mearga cu mintea limpede sa asculte singur ceea ce are de spus o persoana in domeniu, daca pot spune asa... Incearca sa comunici deschis cu el, sa il lamuresti ca il intelegi, il sprijini, nu incerci sa ii stergi trecutul, dar esti pur si simplu ingrijorata ca asta v-ar putea afecta relatia. Sper sa treceti cu bine peste asta
Posteaza comentariu