Ştiu în teorie că hărţuirea sexuală la locul de muncă trebuie reclamată. Dar ce faci atunci când ceea ce ţi se întâmplă nu e chiar hărţuire sau nu poţi să demonstrezi, iar când lucrul acesta se întâmplă de atâta vreme, încât toată lumea de la job crede că te culci cu şeful. Ce şanse mai ai ca să fii crezută că, de fapt, trăieşti un calvar?
Era primul meu job, aveam 19 ani, terminasem liceul şi nu intrasem la facultate. Mama l-a cunoscut pe tipul de la resurse umane care m-a angajat iniţial pe postul de curieră, pentru că nu aveam o calificare care să fie de folos firmei. După un an am reuşit să mă integrez în colectiv şi m-au trecut pe un post mai bun. N-am o specializare anume, dar sunt fata bună la toate din firmă. Fac orice, de la secretariat, la curierat, la pregătit cafele, răspuns la telefoane, întâmpinat clienţi şi în general cam tot ce mi se cere. Câteodată mai ţin locul colegilor plecaţi în concediu, pentru că fiind o persoană comunicativă şi interesată să învăţ, mi-am băgat nasul în activităţile multora din firmă. Sigur, nu am competenţe mari, dar în general îmi place să fiu de folos.
Fiind venită în firmă direct de pe băncile şcolii, am fost la început bulversată de modul în care relaţionau oamenii la serviciu.
Lucrurile s-au înrăutăţit din momentul în care mâna dreaptă a patronului a pus ochii pe mine. E un tip de vreo 50 de ani, căsătorit şi are doi copii, şi totuşi, de fiecare dată când mă vedea, mă privea cu nişte ochi hămesiţi, de parcă atunci ar fi văzut prima dată o femeie în viaţa lui. La început l-am ignorat, încercând să fiu totuşi amabilă. Îi zâmbeam la fel ca şi celorlalţi colegi sau clienţi, dar el voia mai mult. A început să mă cheme în fiecare dimineaţă în biroul lui, cu cafeaua. Întrebări, zâmbete, aluzii, că ce bine îmi şade nu ştiu ce bluză, fustă, ruj, ce buze senzuale am, dar cam atât. Îi povesteam mamei acasă şi ea îmi spunea că exagerez, că aşa sunt bărbaţii, le place să vadă femei tinere în jurul lor, dar că majoritatea sunt inofensivi.
Aşa şi era, nu puteam să-l acuz pe şefu' că pune mâna pe mine sau că-mi face avansuri directe, de şi prin vorbe şi priviri parcă m-ar fi mâncat. Am zis că poate sunt eu prea sensibilă, dar cinstit nu mă simţeam deloc în largul meu când intram la el în birou.
Curând aveam să nu mă mai simt nici în siguranţă. Într-una din după-amieze am avut o delegaţie de la o firmă cu care voiau să facă un contract mare şi şeful mi-a cerut să rămân peste program, pentru că trebuia să ajut la protocol. După ce au plecat clienţii, se făcuse cam târziu şi şeful s-a oferit să mă ducă acasă. N-am acceptat, de frică. Parcă vedeam o scenă din aia din filmele de profil, când vrea să mă violeze în maşină. Aşa că am reuşit să prind ultimul metrou şi am scăpat.
A doua zi dimineaţă, însă, am observat că anumiţi colegi mă priveau cam pieziş. Unul dintre ei mi-a făcut cu ochiul şi un semn obscen cu mâna şi cu gura. Eram şocată, n-am înţeles de ce se purta aşa. Când a intrat şi şeful şi a spus tare, în birou, că-mi mulţumeşte pentru aseară, privirile tuturor deja erau pe mine.
Secretara lui, o femeie între două vârste, a profitat de un moment de linişte a doua zi şi mi-a spus, "părinteşte", că ea consideră că fac o mare greşeală dacă mă "încurc" cu şeful. Că e om familist, cu copii, bla, bla. Am rămas şocată. Cum naiba să mă "încurc", când eu eram terorizată de aluziile lui de fiecare dată când mergeam să-i duc cafeaua?
I-am mulţumit pentru sfat şi am asigurat-o că nu e nimic din ceea ce presupune ea, dar am considerat că nu e cazul să-i povestesc ei prin ce trec. Nu ştiam dacă m-ar fi crezut sau nu, dar mi-era teamă că i-ar spune şefului ce cred despre el: că e un moş libidinos care mă dezgustă. Totuşi, de atunci câţiva colegi se feresc de mine, iar alţii mă privesc cam zeflemitor ori de câte ori merg să-i duc cafeaua şefului. De fiecare dată când intru în birou, în mijlocul unei discuţii între ei, discuţia încetează şi ei îşi văd de treabă, zâmbind misterios.
Mă doare atitudinea asta a lor pentru că am avut la un moment dat impresia că mă integrasem bine în colectiv şi eu sunt o persoană sociabilă. Pe de altă parte mă dezamăgeşte cât de uşor se pot lăsa oamenii pradă unor prejudecăţi sau unor bârfe, când nimic din ce cred ei nu e adevărat.
Într-una din zilele acestea când i-am dus cafeaua, s-a produs şi inevitabilul. Şeful s-a sculat de la birou şi mi-a zis că "uitase să-mi mulţumească cum se cuvine" pentru că l-am ajutat cu clienţii în seara aia şi a venit să mă sărute. Am întors capul la timp şi deşi era decis, cu o mână pe ceafa mea, a reuşit să mă ştampileze cu nişte buze umede şi greţoase, pe obraz. Am ieşit tremurând şi mai tare din biroul lui. Acum chiar sunt disperată.
Pe de-o parte n-aş vrea neapărat să-mi pierd locul de muncă, dar mă gândesc şi că nimeni nu m-ar crede dacă m-aş plânge undeva. Nu cred nici că vreun for din ăsta, cum e consiliul antidiscriminare, mă poate ajuta prea mult. Şi cel mai mult mi-e teamă că situaţia va degenera şi voi ajunge agresată şi mai rău. Ce să fac?
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.
Comentarii (9)
de ce nu se multumesc barbatii cu o singura femeie? parca nu le mai
ai putea sa "o inviti" printr-un mesaj anonim pe sotia sefului la servici, asta doar asa....sa-l vezi pe netrebnic cum transpira!....sau poate sa vorbesti cu sotia lui.....poate te va intelege si-l va pune la punct
draga mea, la serviciu colegii mai fac glume si, chiar daca sunt "fara perdea" pot avea sau nu o conotatie sexuala; asculta-ti instinctul: daca sesisezi grosolanie sau aluzie vizibila in glumele unor colegi fa bine si nu-i mai trata cu amabilitate ci cu raceala si incearca sa ii ignori (vizibil, in ochii lumii: nu raspunde niciunei provocari; iar daca acestia continua, te intorci spre ei si ii intrebi "cu mine vorbesti?" si se vor potoli); Acom, in legatuta cu sefuletzul tau: as face ceva: la momentul in care se afla multa lume laolalta si este si el aduci in discutie subiectul, astfel: d-le X se pare ca se pare ca a aparut o neintelegere care ne poate afecta vietile; de cand am ramas peste program, at cand dvs ati primit delegatia.... este posibil ca cineva sa creada ca s-a intamplat si altceva; as vrea sa lamuresc aceasta problema intrucat eu am o reputatie de aparat iar dvs aveti o familie si nu s-ar putea pune aceasta problema intrucat eu am varsta copiilor dumneavoastra...." asa il poti pune la punct... si daca nici asta nu functioneaza spune-i verde in fata ca nu vrei sa ai de-a face cu el. nu trebuie nici sa fugi nici sa schimbi jobul. Din pacate mai peste tot este asa
Nu prea cred ca este adevarat -motive:1-a vorbit mama de sevici2-cere parerea mamei3-mama cunostea seful (si ma gindesc ca si obiceiurile)4-sint sigur ca i sa spus sau sa lasat de inteles ca ce pret trebuie sa plateasca (doar ea recunoaste ca e buna la toate)5-firma a mers fara ea si va merge si de acum inainte daca nu plateste (cu trupul)bani pe care ii ia si nu face mare lucru-apropo de ce nu spune salariu?daca la asta nu se pricepe sa tina companie sefului atunci la munca cintita pe bani putini sau sint mii de variante .Si inca ceva cind sa angajat nea cerut parerea?apropo sint mii de cazuri cei din presa mai fac un articol iau un ban testeaza piata ,vad cine mai musca,unele sau uni se simt vizati dar nu se ve schimba nimichi in re4st numai de bine
inventeaza si tu ca ai o relatie serioasa si ca peste ceva timp te vei casatori...incearca sa-ti povestesti aceasta "fantezie", cum ca ai avea pe cineva serios,secretarei care cu siguranta se va duce repede sa-l informeze pe seful tau...Explica-i cat de serioasa e relatia si cat de mult iti iubesti iubitul..Sincer e pacat prin ce treci u...si mai mereu chestii de genul acesta li se intampla oamenilor muncitori si perseverenti,care-si vad de treaba si isi fac cu profesionalism munca...cat despre colegii tai,nu ai de ce sa te simti rau din cauza lor..tu stii cel mai bine ca nu ai gresit cu nimic..poarta-te normal si vei vedea ca ei vor intelege ca ceva nu se leaga intre ceea ce spune seful si felul in care te comporti tu..adevarul va iesi la iveala..mult succes!
nu e usor sa pleci dintr-un loc in care aiu pus suflet doar pentru ca cei din jur cred lucruri neadevarate despre tine,sau ca pur si simplu trebuie sa suporti atitudinea de mizerie a unui sef ,aceste lucruri se pot rezolva purtand o discutie cu acel sef explicandu-i ca daca ii esti draga macar sa aiba respect fata de tine si sa inteleaga ca nu esti o fata usoara pe care sa o agate pur si simplu si poate ai destul curaj sa-i spui : ,,nu va fi niciodata cum vrei tu , putem avea o relatie de prietenie ca sef-angajat devotat munci dar doar atat ,asa ca daca crezi ca nu poti sa ma respecti si sa intelegi ca nu vreau o relatie cu tine ,sa-ti fiu amanta da-ma afara ,eu nu imi dau demisia ,da-ma tu afara daca crezi ca ma tii in firma asta doar pentru a-mi face avansuri ,sunt demna de respect si iti cer respect ,nu sunt o usuratica si vreau sa intelegi si sa te porti ca atare ,sef -angajat asta va fii singura relatie din acest birou . ideea e ca stiu cum e insa eu am grija ca de fiecare data sa-i amintesc ca eu sunt acolo pentru firma si nu pentru el , e indragostit ,stiu,vad dar asta nu inseamna ca ii dau voie sa treaca pragul angajat -sef caci eu la un momentdat l-am lasat sa-si faca cafea singur daca nu stie cum sa se poarte cu mine acum mie bine ,ii mai intalnesc privirea uneori ,il vad ca mar baga sub birou ,ca ii vine sa ma bata ca il refuz ,dar demnitatea mea ii arata ca sunt un angajat devotat si asta nu il poate face sa ma dea afara din firma uneori imi pare rau de el dar stiu ca are familie ,copii si eu nu am ce cauta in astfel de relatii ,mai ales ca eu iubesc pe cineva mai mult decat viata mea si nu i-as putea calca stramb niciodata sa vezi cum e sa se uite sotia la tine ca si cum ,,stie ea ca e ceva intre noi '' eu am vorbit cu sotia care crede astfel de lucruri despre mine si imi face viata un calvar de cate ori poate si fara rost ca eu nu am nici o treaba cu sotul ei dar nu ma crede ,e greu dar eu am vb cu administratorul firmei si el a zis ca va rezolva situatia fara sa stie nimeni ca i-am spus,eu am vrut sa-mi dau demisia ca nu mai suportam dar fiind acest al doilea asociat ma oprit si a zis ca va rezolva el situatia curaj si incearca sa ii arati ca esti puternica si ca ii tii piept chiar daca poate el vede in tine o slabiciune
Nu inteleg restul femeilor. De ce sa fuga? Ce s-ar intampla daca am fugi toate la fiecare mica problema? Eu zic ca orice femeie poate sa isi pastreze demnitatea ignorand rautatile colegilor si idiotenia sefului. Or sa se plictiseasca cu totii intr-o zi daca tu esti coresta si iti vezi de ale tale. Cat despre vorbitul cu ceilalti nu cred sa ajute, regula este ...facut armasar din tantar. Eventual poti sa vorbesti direct cu el si sa ii spui ca nu esti interesata de genul asta de atentie din partea lui, poate intelege si te lasa in pace. Bafta!
Cum a zis si Gabriela,nu e singurul job.Mai bine muncesti ca vanzatoare la magazin pe bani mai putini dar sa fii linistita.Oameni din astia gasesti la tot pasul,dar daca ii lasi sa faca ce vor ei cu tine,ti se ducea vestea.Ia atitudine,pleaca de acolo si cauta un alt loc de munca.Nu ai sa gasesti tu imediat,dar te asigur ca o sa reusesti.Nu te lasa batjocorita!Esti femeie,respecta-te!Pleaca de acolo,si vei vedea cat de linistita vei fi.
tu complici lucrurile. nu e unicul job din tara. asa ca ar fi bine sa pleci. si sa iti faci studii superioare, apoi sa-ti gasesti alt job
Posteaza comentariu