Analizand feed-back-urile primite fata de articolul de saptamana trecuta, nu pot sa nu remarc o anumita retinere a celor care au parcurs pagina respectiva. Prin ce este importanta tema de acolo - prin faptul ca vorbeste despre un anumit "vag" ce exista in cuplu.
Sa analizam doua tipuri de situatii.
Tipul 1:
Fiecare eveniment care ti se intampla tie, in cadrul cuplului, este, concomitent, si ceva superficial, dar si ceva profund. Ce se intampla: el nu poate dormi, un fapt banal; a uitat de ziua ta, a plecat la tara de 8 martie. Sunt fapte reale. Va certati pentru asta si crezi ca ati rezolvat tot. A doua oara cand vor aparea dispute din acelasi motiv, iti vei aminti ceea ce s-a intamplat. Iti poti gestiona propria stare - te poti abtine de la a te certa cu el, poti incerca sa rezisti sau sa iti notezi tot felul de detalii care sa te ajute.
Este un "aici si acum" pe care-l traiti. Este ca si cum evenimentul ar fi rupt de ansamblu, de voi, izolat, redus la stadiul de eveniment. El nu intelege de ce te enerveaza, de ce dai atata importanta unor evenimente banale; tu te enervezi pentru ca lui ii este indiferent, iar faptul ca nici unul nu intelege va enerveaza la fel de mult pe amandoi. Cand tensiunea devine maxima, este necesar ca ceva sa se intample - si se intampla ceea ce numim catharsis. Poate fi unul agresiv (furie, agresivitate) sau unul clasic (lacrimi, uneori poate fi rasul ca forma de descarcare).
Dar acestea sunt forme care rezolva situatii si nu au in vedere ansamblul, desi, in aceste momente, pare atat de aproape. Daca reusiti sa dati la o parte aceste lucruri, reusiti sa vedeti lucruri triste, dureroase, suferinte vechi, amintiri de care fugiti. Dar eu spun - "reusiti" sa vedeti "suferinta". Vreti sa vedeti asta?
Reactia naturala este de a o evita. Totusi, este singura forma de a vedea cu propria suferinta si, de ce nu, cu propria bucurie. Cuplul te duce undeva departe, uneori mai departe decat esti dispusa sa mergi, dar acesta ii este destinul. Ce-l face sa fie astfel? Eu cred ca experienta de cuplu este una dintre primele si cele mai apropiate de tine.
Tu esti geloasa, esti convinsa ca el este cu altcineva, te tot gandesti la asta si iti creeazi tot felul de imagini despre ce si cum face. O situatie la care m-am tot referit in ultimii 3 ani. O situatie obisnuita, o scena de gelozie banala. Dar sa fie aceasta totul? Gelozia nu pare rationala - spunem ca este o gelozie patologica si gata, s-a rezolvat? Putem oare demonta acest mecanism al geloziei? Dar este atat de obisnuit...
Tipul 2:
Sa remarcam relatia mama - copil - vedeti ca mama ingrijeste copilul, dar modul in care o face si ceea ce se intampla de fapt este dificil de vazut, auzit, dar daca dam la o parte faptele efective, ramane relatia dintre ei. Iar aceste continuturi sunt expediate logic in: instinctul matern, relatia speciala dintre mama si copil, etc.
Dar ce este instinctul matern? Poate de aici se creeaza o stare de ambiguitate care se resfrange si asupra multor altor componente. Insa ceea ce se intampla dincolo de ceea ce se vede si poate sa fie simtit este mult mai dificil de integrat. Orice am spune, ramane un ultim temei al lucrurilor care este necesar sa fie fixat de fiecare atat cat poate sa patrunda si doreste sa intre.
Sa ne intoarcem in perioada in care copilul era bebelus. Mama, in afara de ceea ce simtea, era preocupata de ceea ce face, de viitor, de dorintele, sperantele si temerile sale. Dar cum stateau lucrurile in perioada de graviditate? Oare aceste temeri, sperante nu erau si atunci?