Mărturia unei eleve care a luat Bac-ul şi nu e fericită

Eu n-am fost niciodată prea bisericoasă. În familia mea nu s-a vorbit despre religie, credinţă, Dumnezeu şi alte chestiuni colaterale. Primele mele legături cu religia au apărut la şcoală, la orele de religie, dar nici asta nu mi-a sporit în vreun fel credinţa. Până în clasa a X-a când l-am cunoscut pe EL. El fiind proful de religie, nu Dumnezeu.

Dan a ajuns la noi în liceu suplinind-o iniţial pe profa care rămăsese gravidă şi stătea acasă cu copilul. De cum a intrat în clasă mi s-a părut că ne cunoaştem de undeva. Tocmai terminase Teologia şi neavând bani pentru o parohie a zis că l-a apucat pe Dumnezeu de un picior când a găsit postul de suplinitor. Era grav, serios şi un pic timorat la primele ore, în faţa unei clase cu tineri cam zurbagii. Dar imediat s-a dat pe brazdă. În fond nu terminase nici el demult seminarul, doar că acolo nu avusese colege femei.

Încă de la început am avut de luptat cu Florina pentru privirile lui. Ea stătea în prima bancă şi îi capta atenţia ridicând mâna din te miri ce. Eu care n-aveam nici înclinaţii spre religie, nici nu ocupam un loc avantajos în clasă, i-am atras atenţia abia în trimestrul doi, când i-am predat o lucrare pe care scria la final că-mi place de el şi-i dădeam numărul meu de mobil.

Evident că nu m-a sunat, dar asta nu m-a descurajat. Într-una din pauze m-am ţinut după el şi l-am întrebat dacă a văzut mesajul meu. A zis că da şi atât. Brusc m-a cotropit o senzaţie de fierbinte în obraji şi i-am întors spatele. Mă gândeam că a văzut dar nu mă place, şi de-aia nu m-a sunat.
 
L-am întrebat într-o oră dacă în ochii lui Dumnezeu toţi suntem frumoşi.

A zis că da. Atunci l-am întrebat de ce în ochii altor oameni nu suntem la fel? M-a aburit că Dumnezeu e unic, ne iubeşte pe toţi şi are grijă de noi, bla, bla. La final m-am ţinut după el şi l-am întrebat de ce nu mă place. Mi-a zis că mă place, dar că e profesorul meu şi nu are voie să "fraternizeze” cu elevii. Ce e aia să fraternizezi? L-am întrebat pentru că mi se părea aiurea, eu nu-i ceream să fim fraţi, ci să fim iubiţi.

Într-o zi am dat de el din întâmplare la o terasă în oraş. Nu avea cum să mă refuze, aşa că am băut câte o Cola. Nu mai eram elevă şi profesor, ci doi tineri care se plăceau. Mi-am dat seama că şi el mă place pentru că se uita la mine într-un fel anume. Mi-a povestit de ce a vrut să se facă preot, despre credinţa că încă va mai ajunge totuși să slujească într-o biserică. Eu i-am spus că nu ştiu dacă cred în Dumnezeu sau nu, pentru că acasă nu am nicio legătură cu religia, şi că mi se pare că asta e singura chestie care ar putea să stea între noi.
 
El mi-a zâmbit şi mi-a spus că dacă am inima suficient de deschisă el mă va ajuta să cred, dar că nu Dumnezeu e acela care ar putea să stea între doi oameni, dimpotrivă. N-am prea ştiut cum să interpretez ce mi-a zis dar n-am vrut să par proastă şi să-l întreb la fiecare propoziţie ce a vrut să zică. Adevărul e că jumătate din lucrurile pe care mi se spunea nu prea le înțelegeam. Vorbea mult de filosofie, ori mie nici asta nu mi-a plăcut vreodată. Eu sunt o fiinţă pragmatică, îmi plac lucrurile clare şi precise. De asta am fost întotdeauna bună la ştiinţele exacte.

După acea întâlnire, el s-a tot eschivat de câte ori îi băteam apropos-uri să ne vedem şi în afara şcolii, iar asta pentru mine era şi mai aţâţător. Mă îndrăgostisem bine de el şi el părea că nu vrea deloc să se lase cucerit. Clasa a–X-a s-a încheiat şi în vacanţă a trebuit să plec din oraş la bunici. I-am scris emailuri romantice pe care n-am avut cum să i le trimit pentru că nu ştiam ce adresă are. Când a început şcoala am crezut că văd negru în faţa ochilor când profa de religie a intrat la ore. Revenise din concediul maternal. Când mi-am dat seama că n-o să-l mai văd probabil niciodată am simţit că mor. Tânjeam după el ca şi când am fi fost iubiţi şi m-ar fi părăsit. Am devenit apatică şi numai la învăţat nu-mi stătea capul, deşi bătea BAC-ul la uşă.
 
Soarele a răsărit când l-am văzut pe holul liceului, îndreptându-se spre mine cu un zâmbet larg de parcă se bucura că mă vede. I-am sărit în braţe fără să mă gândesc la cine ne vede şi ce ar putea gândi. M-a îndepărat uşor, cu tact, şi ne-a vorbit apoi la plural, pentru că în spatele meu erau şi alţi colegi din clasă. Ne-a spus că s-a gândit la noi în vacanţă. Că venise ca suplinitor la o altă clasă, aşa că aveam să ne vedem mai des în şcoală. După ore am ieşit cu mai mulţi colegi şi cu el la terasă, ca să povestim ce am făcut în vacanţă.

Am stat ca pe ghimpi pentru că Florina nu contenea să-i sară în ochi la fel ca şi din prima bancă. Mai erau câteva fete cu noi şi doi băieţi care voiau să dea la Teologie. Pentru mine n-a avut niciun cuvânt, doar ne-am privit din când în când şi atât. La plecare ne-a dat la toţi numărul lui de telefon şi ne-a încurajat să-l sunăm dacă vrem să ne ajute la studiu.

A fost tot ce aveam nevoie. Vă daţi seama că l-am sunat de cum am ajuns acasă, nu? Şi tot aşa, aproape la fiecare două-trei zile. Până când a cedat şi am băut din nou un suc împreună. L-am păcălit că vreau să dau şi eu la filosofie, deşi n-aveam evident nicio intenţie şi nicio înclinaţie. Mi-a spus asta de cum ne-am întâlnit, şi m-a rugat să-l las în pace pentru că are o prietenă. Mi-a picat faţa pentru că data trecută nu spusese nimic, şi nici la telefon nu dăduse senzaţia că-l deranjează avansurile mele. Totuşi, în timpul cât am băut sucul s-a purtat cu mine ca şi data trecută, m-a privit în felul acela plăcut, care-mi dădea încredere că mă place. Nu mai pricepeam nimic.

Lucrurile au mai tărăgănat o vreme, am încercat să-mi văd de treaba mea, să învăţ pentru BAC, dar evident gândurile mele zburau mereu spre Dan. Într-una din zile, înainte de examene cu vreo lună, l-am văzut întâmplător discutând pe hol în liceu cu Florina. Ea se gudura pe lângă el, iar el o privea exact ca şi pe mine. Atunci am avut o revelaţie, mi s-a părut că mă dedublez şi mă văd pe mine în preajma lui şi mi-am dat seama că probabil amândouă ne dădeam la el şi el nu era încă decis pe care s-o aleagă.

Am pândit-o pe Florina şi când a rămas singură i-am zis că Dan are o prietenă. Să-l lase în pace. Mi-a zis că ştie că şi eu îi fac avansuri profului, dar că dacă-mi imaginez că eu sunt prietena lui mă înşel, şi că la ea nu va prinde niciodată vraja asta cu "am o prietenă”. Ea îl vrea şi o să-l aibă.

M-am enervat şi mi-am jurat că nu mă mai ţin după Dan, dar bineînţeles că tot n-am avut tăria asta. A venit BAC-ul, l-am luat la limită, era cât pe ce să fiu şi eu printre nepromovaţi, dar pentru mine e tot aia. Simt că odată cu terminarea liceului am pierdut şi şansa de a-l mai cuceri pe Dan şi ocazia de a-l mai  vedea. Cum să fac ca să-l uit?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.