Frangerea inimii, o cale de-a o deschide

Toate relatiile trec prin momente in care suntem incapabili sa obtinem ce dorim sau sa rezolvam o disputa cu partenerul. Sau cand atingem puncte dureroase, urate sau contractate din noi insine sau din celalalt, pe care nu le putem suporta. In realitate, toti avem si apucaturi pe care partenerii nostri intimi le vor gasi greu de acceptat, indiferent cat de fermecatori sau de evoluati am fi pe alte planuri. Chiar si in cele mai bune relatii, doua persoane nu se vor potrivi niciodata perfect.

Pentru ca suntem fiinte de pe acest pamant, cu toate limitarile si imperfectiunile pe care le presupune acest lucru, relatiile umane nu se pot scalda tot timpul in iubirea perfecta, neconditionata, pe care o cunoastem si o simtim in inima. Cand simtim durerea acestei contradictii intre iubirea perfecta din suflet si obstacolele pana la realizarea ei completa in forma pamanteasca, inima ni se frange si ramane larg deschisa. Dar acest lucru nici nu este atat de rau. Nu e rau deloc. Cand inima se deschide, suferim. Dar in aceasta durere rezida deschiderea noastra fundamentala fata de viata.

In realitate, inima nu se poate frange niciodata, fiindca deja este moale si receptiva. Ce se frange si se deschide, de fapt, e carapacea de aparare din jurul inimii, pe care am construit-o ca sa ne protejam miezul moale, unde ne simtim cel mai profund afectati de viata. Cand el este expus, simtim prezenta vie a realitatii, ca niciodata pana atunci.

In compania durerii

Cand ne confruntam cu durerea intensa, de multe ori ajuta sa petrecem un timp facandu-i loc, lasand-o sa existe, "stand la marginea ei" si cercetand-o. Pentru ca deschiderea fata de durere poate sa ne inspaimante, este bine sa vorbim despre ea cu o persoana draga sau de incredere, sa ne poata ajuta sa intram in contact cu ea. Pe masura ce ne simtim tot mai comod in compania durerii noastre, o putem lasa sa ne atinga mai direct.

Adesea, cel mai bun mod de a ne misca printre sentimente atat de intense fara sa ne vatamam, este sa lasam inima sa se franga, deschizandu-se ca un baraj care se rupe in acele momente in care ne-am dori cel mai mult sa o inchidem. Cand ne deschidem catre durerea care s-a acumulat in spatele barajului, ne simtim de parca am parcurge cataractele unui rau involburat. Singurul fel de a naviga prin cataracte este sa ne lasam in voia fluxului energetic al durerii.

Vulnerabilitate si blandete

Cand ne deschidem prima oara catre durere, avem impresia ca sangeram. Insa aceasta hemoragie emotionala ne ajuta sa trezim inima, sa lasam energiile vitale care s-au coagulat sa circule din nou. Pentru a lasa durerea sa ne miste in acest fel vindecator, avem nevoie de constientizare, curaj si blandete - sa fim prezenti in durere, in loc sa credem povesti de groaza inventate de mintea noastra despre unde am putea ajunge, sa ne deschidem catre locul launtric in care ne doare, sa ne apropiem cu o prezenta duioasa de el si sa-i lasam pe cei pe care ii iubim sa-l vada. In acest fel, ajutandu-ne sa intram in contact cu spiritul nostru razboinic, durerea poate deveni un prieten si un aliat.

Din pacate, cuvantul "vulnerabilitate" are o semnificatie peiorativa in cultura noastra. Il asociem cu slabiciunea si neputinta si adesea ne gandim la o persoana vulnerabila ca la cineva care e hipersensibil la durere sau jignire. Insa sensibilitatea la jignire e ceva foarte diferit de vulnerabilitatea autentica, in care iti lasi inima expusa.

Eul este intotdeauna fragil si usor de ranit. Este o carapace sau o fatada friabila, o amagire ca detinem controlul, ca nimeni nu poate ajunge la noi, ca suntem capitanii propriului destin. E fragila pentru ca viata ameninta tot timpul sa ne spulbere iluzia ca avem putere asupra ei. Prin contrast, recunoasterea vulnerabilitatii fundamentale - deschiderea fata de realitate - este sursa adevaratei puteri. Permitandu-ne fara teama sa fim vulnerabili, intruchipam curajul si blandetea unui adevarat razboinic.

Misterul iubirii

Cruditatea inimii frante si deschise din momentele de dezamagire este forta transformatoare in alchimia iubirii. Cand ne lasam inima sa se franga si sa se deschida, o anumita dulceata incepe sa curga din nou, ca nectarul. Dupa cum scrie invatatorul sufit Hazrat Inayat Khan, "caldura starii de spirit a indragostitului, efectul patrunzator al vocii lui, farmecul cuvintelor lui, toate vin din durerea din inima lui". Este unul dintre marile secrete ale iubirii. In loc sa incerce sa scape de durere, efort oricum zadarnic, cel care iubeste o poate folosi ca sa se transforme, sa-si dezvolte o tandrete si o compasiune invincibile si, asa cum au descoperit trubadurii, sa devina un gentilom si un razboinic in slujba iubirii.

Lasand inima sa se franga si sa se deschida, devenim constienti de misterul iubirii - de faptul ca nu ne putem implica sa iubim pe altii, indiferent de durerea pe care ne-o provoaca, pentru nici un alt motiv decat ca ne misca si ne ating in moduri pe care nu le putem intelege in intregime.

Astfel, la fel cum pietrele dintr-un parau amplifica forta apei care le loveste, obstacolele din calea iubirii perfecte ne pot ajuta sa realizam puterea capacitatii noastre de a iubi. Ele ne obliga inima sa se extinda pentru a putea imbratisa tot ceea ce suntem. Iar acest lucru, mai degraba decat gasirea relatiei perfecte sau de a gasi pe cineva care sa ne ofere tot ce vrem, e ceea ce ne poate vindeca.

Editura Elena Francisc Publishing