De ce se instaleaza tacerea in cuplu?

Citesti sau auzi peste tot despre comunicare in cuplu, ca ar fi un element esential, ca relatia nu poate functiona fara comunicare si asa mai departe. Se aduc argumente si motive...

Citesti sau auzi peste tot despre comunicare in cuplu, ca ar fi un element esential, ca relatia nu poate functiona fara comunicare si asa mai departe. Se aduc argumente si motive, se dezbate la nesfarsit aspectul. Este intr-adevar vorba de o realitate. O relatie in care cei doi nu comunica este o relatie cu probleme. Dar cum se instaleaza tacerea? Care sunt motivele care duc la o lipsa de comunicare in cuplu?

1. Pentru a nu va mai certa

Va contraziceti pe o tema sau alta, pe mai multe teme, pe toate... Cum nimanui nu-i place sa se certe incontinuu, la un moment dat comunicarea de acest gen inceteaza pur si simplu. Cum tacerea nu implica neaparat rezolvarea problemelor, sau cel putin nu pe termen scurt, comunicarea se intrerupe aproape cu totul si nu va mai spuneti mai nimic.

2. Oboseala

Vii atat de obosita sau atat de tarziu de la serviciu incat nu mai simti nevoia sa mai spui nimic. Pe termen scurt acest lucru nu reprezinta o problema, dar daca situatia continua prea mult, se ajunge la o tacere generala si relatia se transforma intr-una de colegi de locuinta sau nici macar atat.

3.

Nu va mai ascultati unul pe altul

A comunica nu inseamna doar sa-i spui celuilalt ce ai facut intr-o zi sau o simpla idee care ti-a trecut prin minte. Inseamna sa transmiti si sa intelegi emotii si ganduri, pentru ca fiecare in parte sa inteleaga sistemul de gandire a celuilalt, cat si felul in care simte.

Prin urmare, in momentul in care nu-l mai asculti sau nu te mai asculta, se instaleaza o tacere intre voi, intre mintile si sufletele voastre. Posibil sa vorbiti toata ziua si totusi sa nu va spuneti nimic cu adevarat! Daca va povestiti unul altuia tot felul de lucruri si asta nu are nici un fel de impact asupra voastra si nu transmite nimic, nu mai e vorba de comunicare.

4. Te gandesti mereu la altceva

Nu simti nevoia sa-i transmiti nimic in mod deosebit. Te gandesti la serviciu, la problema prietenei tale X, la cum va fi vremea maine, si toate astea fara sa-i impartasesti si lui ceea ce te framanta, te intereseaza sau doar iti preocupa gandurile in acel moment. Unul dintre motivele pentru care doi oameni sunt impreuna este tocmai faptul ca le face placere sa comunice, iar daca nu simti nevoia s-o faci, ar trebui sa te intrebi de ce esti langa acest barbat.
E valabil si reciproc.

5. Analizezi de una singura

Observi in tacere actiunile celuilalt si refuzi sa le discuti cu el, direct sau indirect. Poate ti-e teama sa nu fii inteleasa gresit, poate ti-e greu sa-i spui ca nu intelegi ceva, poate te-a deranjat atat de mult un gest al lui incat nu vrei nici macar sa-l mentionezi pentru ca ai izbucni cu furie... Problema insa e aceeasi ca si cea dinainte. Daca nu poti sa-i spui un lucru sau altul, iar problema se extinde in prea multe planuri sau pe o perioada prea indelungata, e cazul sa analizezi si motivele care te tin langa un om caruia nu ii poti vorbi.

6. Distanta

Daca, dintr-un motiv sau altul, locuiti in orase diferite sau chiar in tari diferite, pentru o perioada mai lunga de timp, inevitabil intervine o oarecare problema in comunicare. Ce poti sa-i spui unui om care nu e langa tine, chiar daca stiti in principiu ce face fiecare dintre voi, chiar daca vorbiti la telefon sau in alt mod in fiecare zi? Comunicarea se realizeaza in tot felul de moduri si nu numai cuvintele apropie doi oameni.

7.
Lipsa de comunicare prin actiuni


Gesturile, mimica fetei, actiunile, toate comunica ceva. Lipsa lor, si mai ales lipsa unor actiuni "elocvente", duce la o tacere cel putin la fel de suparatoare ca aceea a lipsei de cuvinte. Unii oameni comunica foarte putin prin vorbe si foarte mult prin gesturi. Daca si cel de-al doilea mod lasa de dorit, este vorba de o situatie care cere analizata.

8. Viata impreuna

Daca locuiti impreuna, faceti totul impreuna sau chiar lucrati in acealasi loc, intervine automat un anumit grad de tacere. Daca stiti totul unul despre celalalt, va vedeti tot timpul si comunicati, prin cuvinte sau gesturi, totul... automat intervin si momente in care nu simtiti nevoia sa va transmiteti nimic. Este firesc: v-ati spus deja multe! Cata vreme este vorba de o tacere de o ora si nu de saptamani intregi, nu aveti o problema.

9. Stresul de serviciu

Oricare dintre voi poate fi la un moment dat stresat din cauza serviciului. Este cam aceeasi situatie ca si in cazul oboselii. Nu simti nevoia sa spui nimic, pentru ca ai discutat si asa prea mult problema la serviciu sau simti ca ai izbucni furioasa.
S-ar putea insa ca, daca ii spui ce te framanta, sa te ajute, sau cel putin sa te faca sa te simti mai bine simplul fapt ca te-ai descarcat, asta fara sa-l ranesti pe el in vreun fel!

10. Primul copil

Uneori, aparitia primului copil cauzeaza un anumit grad de tacere in cuplu. Tu esti mai mult ocupata cu cel mic, el e mai mult la birou... Posibil chiar sa va certati cu privire la felul in care ingrijiti copilul. Tacerea provocata de venirea primului copil este frecventa si destul de normala, atata timp cat nu se prelungeste excesiv.

Acestea sunt doar o serie de motive pentru care intervine tacerea in cadrul unui cuplu. Intr-un articol viitor vom vedea si cum se poate evita aceasta stare de lucruri si cum anume se trece peste asemenea momente, inainte ca relatia sa fie afectata.