Cat de bine comunica in cuplu persoana rationalista?

Sentimental singuratatii apare adesea in cadrul sedintelor de psihoterapie ca unul care conteaza. Atunci cand singuratatea este foarte puternica, incepi...

Sentimental singuratatii apare adesea in cadrul sedintelor de psihoterapie ca unul care conteaza. Atunci cand singuratatea este foarte puternica, incepi sa cauti o modalitate prin care sa poti sa te manifesti, sa fii tu insati, sa simti ca nu mai esti ca atare.

Cand lumea ta interioara este puternic "populata" de acest sentiment al singuratatii, lucrurile nu stau foarte bine iar ceea ce simti este suferinta, una intensa, una puternica. Singuratate nu inseamna numai a nu mai fi cu cineva. Singuratate este starea in care viata dorintelor tale este interzisa. A-ti interzice dorinta, a-ti interzice manifestarea sa ca "voce interioara" presupune a simti singuratate. Dorinta este o modalitate prin care ceea ce simti devine o stare traita alaturi de un ceva si cel mai adesea alaturi de un cineva.

Uneori, acesta este stilul tau - un stil obiectiv. Oamenii obiectivi, care refuza sa mai traiasca pentru ei, ci pentru unele valori in sine, sunt oameni singuri. A fi obiectiv inseamna mai curand a cauta sa elimini din viata ta o manifestare afectiva, o manifestare emotionala. Emotiile sunt percepute ca periculoase. Emotia are pentru ei are o sursa aparte - necunoscuta, infricosatoare, atragatoare pe undeva, un "undeva" vag si difuz cu care intra in contact dar de care fug.

Vorbind despre realitate, ei reusesc sa nu mai vorbeasca despre ei ceea ce ii ajuta in fuga lor. Acesti oameni recepteaza emotiile ca fiind "nervozitate", "enervare", etc. Ei incearca sa se retraga in lumea lor atunci cand se intalnesc cu situatii neplacute. Atunci cand se intalnesc cu femeia pe care o doresc incep sa povesteasca despre ceea ce au facut, despre ceea ce cred ei despre lume si viata, despre ceea ce li se intampla la serviciu.

Ei nu simt emotia, ei nu pun in cuvinte emotia, ci vorbesc despre emotii. Atunci cand un asemenea gen de persoana realizeaza semnificatia emotiei in viata sa, el va incerca sa inteleaga ceea ce simte prin elemente intelectuale. Un pacient imi spunea ca ar vrea sa dea atentie emotiilor sale si daca pot sa ii dau o lista de trairi emotionale pentru a vedea daca le simte sau nu. Ca si cum emotia ar fi preponderent intelectuala, ca si cum ar fi vorbit despre tabla inmultirii sau despre alte valori "obiective".

Ei resimt singuratatea ca o stare naturala, in care a fi cu cineva nu este simtit sau trait. Cu toate acestea, trairile lor sunt similare tuturor persoanelor. Ceea ce se petrece cu ei nu este o forma aparte de a simti sau a gandi, nu este decat resimtirea unei pierderi, a unei constructii psihologice suficient de laborioase prin care tot ceea ce ar putea genera o stare prea mare de tensiune sau suferinta interioara este tinut la distanta.

Acest stil rationalist se bazeaza si pe multe generalizari. Sunt persoane care vorbesc despre sentimente, despre familie, iubire la modul general. Ei nu se refera la o anumita emotie, la un anumit moment, ci la conceptul de "emotie", nu se refera la o dorinta a lor resimtita atunci fata de o persoana, ci vorbesc despre toate aceste emotii pe care le resimt ca fiind mult ponderate prin aceasta abrodare.

Cum se indragosteste un asemenea om? Cum poti stabili o relatie cu el? Cum poti sa-l intelegi? Calea emotionala pare a fi un drum inchis din start si atunci. Dorinta de emotie, dorinta de a simti sentimente intense este suficient de puternica iar drumul lor, in conditiile in care au un nivel intelectual suficient de evoluat, va simti nevoia de a poposi in calea unei persoane care se exprima emotional intens. Dorinta lor nu este foarte clara. Dorinta lor este puternica sau in orice caz la fel de puternica ca oricare alta.

Stilul rationalist incearca sa evite dorinta si sa nu o simta intr-un plan al constientului.. Dorinta este o stare care se raporteaza la un anumit segment bine definit - se vorbeste despre o dorinta sexuala resimtita in acel moment fata de o anumita persoana.

Sexualitatea este in mare parte clivata, rupta de ansamblul exprimarii emotionale. Diferentierea dintre a face dragoste si a fi impreuna cu un partener este importanta deoarece prin aceasta se realizeaza o indepartarea de ceea ce este trairea in sine. Sexualitatea este resimtita in primul rand ca dorinta interzisa, nemultumitoare.

Evident, atractia catre obiectiv ii face sa simta nevoia sa se exprime prin tot felul de trairi. De asemenea, curiozitatea lor intelectuala este foarte puternica, ei sunt interesati de psihologie ca fiind unul din domeniile din cele mai interesante. Au atractii catre domeniilor magiei si astrologie sau alte domenii similare, dar si aceasta traire este de multe ori criticata.

Dimensiunea critica este de multe ori importanta pentru ei. In general resimt o stare exagerata de control prin care incearca sa se raporteze la ceea ce este obiectiv. Acest control se alatura unui spirit "criticist suficient de important". Intolenranta lor fata de erori este puternica. De multe ori considera ca eroare orice actiune, gand care intra in contradictie cu ceea ce li se pare lor normal. In fond, acest criticism nu este decat o modalitate de a-si exprima propria agresivitate, propriile nemultumiri.

Intr-o analiza cat de cat interioara relatiile negative, nemultumirile fata de persoanele semnificative din viata lor ies in evidenta cu usurinta. Intrarea lor in contact cu acest gen de persoane este resimtita ca enervanta. Vina o aloca cu usurinta interlocutorului - "mama este o persoana prea sensibila", "sora mea este autoritara si vrea sa ma faca sa ma umileasca". Afectele lor sunt de multe ori incarcate si tensionate. Refuza sa se intoarca spre ceea ce simt si sa inteleaga ceea ce este in ei.

In fond, care este problema lor? Ei descopera importanta gandirii si considera ca este normal sa se comporte astfel deoarece gandirea este cea care creeaza civilizatie sau progres. Traim intr-o epoca rationalista si este acest mod de exprimare este important in societatea actuala. Ca urmare valori ca obiectiv, real, adevarat sunt valori foarte mult promovate de stiinta, mass-media, chiar religie, filosofia a luat-o pe drumul unor analize pur abstracte, etc. Dar concomitent simt ca in viata lor mai este nevoie de ceva.

Cand se uita in jur observa ca oamenii au si alte modalitati de exprimare decat cea a gandirii. Prin urmare, se vor simti la un moment dat altfel decat ceilalti, vor vedea ca alti oameni au ceva ce lor le lipseste si le va lipsi mereu.

In cuplu

Nu exista retete prin care o asemenea persoana este mai interesanta sau mai putin interesanta decat alte tipuri de persoane.

In cuplu comunicarea cu ei pare a fi mult mai usoara atunci cand este vorba despre filozofie, matematica sau epistomologie. Sunt buni ingineri si artizani a tot felul de lucruri. Dar este foarte dificil pentru ei sa comunice autentic la nivel emotional cu partenera sa. Nu stie si nu cauta sa invete sa exprime ceea ce simte. Daca o face, atunci incearca sa fie succint, cauta sa explice cu amanunte lucrurile asa cum le resimte in momentul respectiv.

Pentru a intelege si a comunica cu el este necesar sa intelegi ceea ce spune, deoarece rationalistul exprima multe din ceea ce simte prin sfera continuturilor intelectuale. El vorbeste despre idei ca fiind o forma de a ascunde sentimente dar la o lectura atenta este bine sa vezi ca in fapt vorbeste despre ceea ce simte.

Momentele cele mai intense pe care le traieste sunt date de trairea unei stari de enervare si de cautare a multe trairi. Are tendinta de a nu sta prea mult intr-o situatie cu cineva, ci cauta singuratatea.

Ce poti sa faci? In mod sigur, nu este nimic de facut. Daca o persoana rationalista este cea pe care o iubesti, atunci o iubesti pentru ceea ce este si pentru modul in care este. Sigur ca ea va coresunde unei anumite nevoi din tine.