Nu îl sperie angajamentele
Faptul că un bărbat își asumă să aibă grijă de un suflet pe parcursul multor ani din viața lui, la nivel emoțional, financiar și personal, indică o mentalitate sănătoasă și despre relații. Este vorba de cineva care își duce patrupedul de două ori pe zi afară, de câteva ori sistematic la veterinar pe parcursul unui an și care se joacă zilnic cu tovarășul său. De banii care zboară pe mâncare și jucărele nici nu mai vorbim!
E afectuos
Față de unii tipi pe care îi înfioară orice fel de intenție tactilă către corpul lor, posesorii de căței sunt genul care te ține de mână și care te ia în brațe. Poți recunoaște asta din cum își întâmpină cățelul când vine acasă.
Se descurcă în caz de dezastru
Oricine a avut un câine știe că din când în când va găsi haos acasă. Lucruri răvășite, un pantof ros, o băltuță mică de pipi.
Sau treburi serioase, de genul unei căpușe sau a unei infecții. Compania canină l-a învățat pe bărbatul tău să rezolve probleme care nu sunt ale lui fără să strâmbe prea mult din nas.Este activ
Chiar dacă are o rasă de cățel mai leneș, angajamentul de a întreține sănătos un animal implică responsabilitate și dinamism. Acesta nu va fi tipul care să refuze o plimbare în parc sau o ieșire la pădure.
Are răbdare
Pentru că a trecut prin experiența de a avea un pui nătâng prin casă, pe care a trebuit să îl dreseze și să îl crească, posesorul de câine are o răbdare mult mai evoluată decât cineva care nu are niciun animal sau care și-a luat o pisică și o litieră.
Este grijuliu
Poate nu a fost așa dintotdeauna, însă după experiența de a avea un câine, partenerul tău a înțeles grija și dedicarea necondiționate față de altă ființă. Nu te va lăsa să bolești singură în casă și cu siguranță va fi la ușă imediat după ce l-ai anunțat că vecinul de sus te-a inundat.
Este jucăuș
Nu ai să te plictisești lângă un tip care are un câine, pentru că cel mai probabil vrea să facă mereu ceva haios. De bine de rău, mai mult de 12 ore nici nu are cum să nu iasă din casă!
Posteaza comentariu