Povestea ta are o stransa legatura cu aceasta dimensiune a vietii noastre care este axa: fuziune - separare. Sunt doua dimensiuni importante, deoarece prin ele ne diferentiem prin pozitia pe care o adoptam fata de obiectele din viata noastra.
Ea a parcurs experienta unei separari de fostul sot care a plecat si acum este la locul sau, acesta a decis sa opteze pentru separare. Liana a acceptat separarea, deoarece, spune ea, "ce sa fac". Acum are o relatie de fuziune cu o alta persoana. Simte ca o iubeste, simte ca se simte bine in aceasta relatie. Fiecare din cei doi are un copil si, probabil, exista o relatie buna (cu unele probleme) intre mama - copil si tata - copil. Daca ar fi sa limitam istoria Lianei la aceasta imagine, ea nu ar fi simtit nevoia sa trimita acest mesaj.
Povestile de iubire sunt cele care sunt menite sa functioneze in locul stabilit. Relatiile reusite sunt cele care fucntioneaza "aici si acum". Doi oameni care se intalnesc au o relatie pe care o putem numi una de semirealitate. In aceasta semirealitate, povestea lor este una frumoasa, una in care cei doi au un sentiment de placere si de bine.
Daca cei doi se centreaza strict pe partenerul care este "aici si acum" cu ea / el, lucrurile sunt placute. Problemele, disconfortul apare atunci cand aceasta relatie incearca sa fie cuprinsa in planul realitatii sociale.
In fapt, aceasta este eterna povestea a cuplurilor dintotdeauna. Oamenii au o relatie frumoasa, se simt foarte bine impreuna, se iubesc, simt atractie unul pentru celalalt. Functioneaza in propria lor semirealitate. Este perioada frumoasa a fiecarei persoane. In momentul in care aceasta relatie depaseste campul semirealitatii, se incearca transliterarea semirealitatii in social.
Evident, aceasta operatie este foarte greu de realizat, deoarece semirealitatea este o stare preponderent emotionala, iar socialul este o stare preponderent rationala, bazata pe gandire. Implicit, apare relatia dintre gandirea si simtirea Lianei. In mod traditional momentul translitararii semirealitatii in social este marcat de casatorie.
Este si unul din motivele, poate principalul, prin care nunta devine un adversar al cuplului. Deseori multe persoane simt ca ceva s-a rupt in momentul casatoriei. Motivul? Trecerea din afectiv in rational nu a fost posibila deoarece relatia dintre traire si gandire nu a fost ajustata la momentul respectiv.
Sa urmarim ceea ce se petrece cu Liana. Ea spune: "Il iubesc foarte mult, stiu ca si el ma iubeste, dar nu se poate rupe nici de mine, nici de ea. Am trait si traiesc cu el ce n-am trait niciodata cu nimeni".
In plan emotional simte ca iubeste si ca este iubita. Simte ca traieste o relatie speciala, complet diferita de cea precedenta. In planul realitatii, el este casatorit si dintr-un motiv oarecare, nu se poate rupe.
Cum poate Liana sa traiasca cele doua stari? Una emotionala si una legata de realitate? Problema principala ar fi: cum face Liana sa creeze o relatie intre ceea ce simte si realitate? Cum poate Liana sa accepte o anumita parte din ea? Nimeni nu poate lua decizii in locul sau dar voi incerca sa sintetizez situatia, oferind cateva variante posibile.
Optiunea pentru semirealitate. Se pare ca in formula actuala, ceea ce se intampla in planul realitatii nu afecteaza ceea ce simte Liana si nici el. De ce insa aceasta formula nu este viabila? Nu stim, iar Liana nu ne spune, considerand ca este de la sine inteles ca o relatie in aceasta forma nu este posibila. Prima recomandare ar fi ca Liana sa aiba clar in suflet motivul pentru care ceea ce se intampla in viata ei actuala nu este posibil in aceasta realitate.
Realizarea dorintei in planul realitatii. Dorinta Lianei ca el sa se rupa de sotia sa pare ca nu se poate realiza dintr-un motiv oarecare. Nu stim, dar ceea ce stim este ca el a solicitat ajutorul Lianei pentru a se produce divortul sau: "Imi spune ca vrea sa desparta, dar sa-l ajut ca singur nu poate".
Aceasta echipa creata in semirealitate poate sa functioneze in social? Adica cei doi reusesc oare sa creeze o echipa in care emotiile lor pot sa capete o forma in atingerea unui obiectiv comun? Pentru aceasta este necesar ca matricea lor sa fie una pozitiva, in sensul ca ar putea sa se inteleaga unul pe celalalt si sa actioneze pentru atingerea scopului comun. Este oare posibil astfel? Are incredere Liana in el? Simte Liana ca lucrurile pot functiona astfel? Pentru aceasta este necesar ca cei doi sa cunoasca exact motivele impasului. Din moment ce problemele nu par a tine de realitate, ci de ceea ce simte fiecare din cei implicati, inseamna ca solutia este una psihologica, si nu una sociala (bani, statut social, casa, etc.).
O alta optiune posibila este cea pentru realitate. Din moment ce el este casatorit inseamna ca relatia dintre cei doi nu este posibila. "Avem amandoi cate un copil, stim ca poate nu e bine ce facem, dar eu asa nu mai pot trai". Aceasta presupune ca exista un motiv suplimentar care impiedica relatia dintre ei. Este un motiv care vine din cenzurile pe care fiecare si le-a dezvoltat in decursul timpului. Vinovatia pentru ca s-a incalcat o regula pe care o persoana a invatat-o este de multe ori o dificultate cu care multe cupluri se confrunta.
O alta solutie este sa participati impreuna la un set de sedinte de interventie psihologica pe cuplu care sa scoata in evidenta ceea ce simtiti. Aceasta solutie este viabila atat timp cat problemele sunt de natura psihologica iar cei doi sunt de acord cu obiectivul. In absenta acestor conditii, interventia psihologica pe cuplu este sortita esecului.
In ansamblu, putem spune ca este important sa intelegem ce facem cu ceea ce simtim in realitatea sociala. Foarte rar povestile de dragoste, relatiile autentice, functioneaza dupa un model ideal - doi oamenii se intalnesc, se iubesc, se casatoresc cu acordul ambilor si traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Pe masura ce inaintam in varsta, viata oamenilor devine mai complicata, exista mai multe roluri si mai multe personae, mai multe responsabilitati. Ca urmare, si capacitatea noastra de a gandi, de a intelege, de a integra si de a tolera este necesar sa creasca.