Pana unde merge influenta parintilor in psihicul cuiva, inclusiv pe plan amoros? Cum se reflecta in viata de adult faptul ca in copilarie ai fost lipsit de afectiunea si chiar de prezenta parintilor? O cititoare ne povesteste felul in care a afectat-o pe ea aceasta lipsa:
Buna ziua,
Nici nu stiu de unde ar trebui sa incep, insa un lucru este sigur, am ajuns la capatul puterilor si nu mai stiu cum sa actionez. Mi-am pierdut ratiunea, nu mai gandesc nici cu mintea, dar nici cu inima si sunt intr-o puternica stare de depresie.
Am locuit de mica la bunicii mei; nu mi-am cunoscut tatal, iar mama s-a recasatorit si nu s-a implicat in educatia mea; nu a vrut niciodata sa ma ia langa ea, sa locuiesc cu ea. Toata copilaria am trait complexata de faptul ca nimeni nu ma vrea, ca nimeni nu ma iubeste.
Primul iubit pe care l-am avut, la 18 ani, m-a parasit inainte de bacalaureat si nu in tacere, ci cu scandal si bataie. Nu am reusit sa imi gasesc niciun prieten pana in anul 2 de facultate, cand am hotarat sa plec de acasa si sa ma mut in alt oras. Am sperat sa intalnesc un om potrivit si care sa tina la mine; m-am atasat de un coleg de munca, ne-am mutat impreuna, insa el nu isi parasise fosta iubita (avea o relatie de 2 ani cu ea), lucru pe care eu l-am aflat dupa 3 luni. Ne-am despartit si m-am intors in orasul meu natal.
Aici am incercat sa imi gasesc diverse persoane cu care sa socializez, l-am intalnit si pe omul din a carui cauza sunt astazi asa.
L-am intalnit pe EL, iar eu am devenit confesoarea lui in problemele cu iubita. Dupa 2 luni am plecat la mare si am ajuns impreuna; am stat de proba timp de o luna cu el si ne-am inteles minunat. A inceput sa imi spuna ca vrea copii, ca vrea familie, ca isi doreste sa locuim impreuna. Insa de 2 luni parca totul s-a naruit... se comporta altfel cu mine si eu imi manifest gelozia cumplita.
Am facut foarte multe pentru el, i-am cumparat diferite lucruri materiale in speranta ca ma va iubi si aprecia. Asa am facut cu toti... am cheltuit banii ca nebuna, m-am imprumutat de unde am putut ca sa satisfac diverse pofte... doar-doar voi primi si eu un pic de iubire. Din pacate, schimbarea care a survenit in ultimele 2 luni... m-a facut sa nu mai fiu eu.
Am fost dintotdeauna geloasa... numai gandul ca si el ar putea tine la fosta lui prietena mai mult decat la mine ma sperie, mi-e frica sa raman singura, sa stiu ca nu ma iubeste nimeni... stiu ca nici acum nu ma iubeste... dar nu pot accepta faptul ca eu am facut atat de multe pentru el si el m-a amagit, la fel ca multi altii. Cel mai mult imi doresc o familie, cea pe care nu am avut-o... si din pacate nu stiu cum sa scap de gelozie, cum sa castig increderea in mine si cum sa am o relatie normala.
Va multumesc!