"Cred ca am nevoie de ajutor. Simt ca-mi pierd controlul si imi fac singura mai mult rau decat bine... Sunt intr-o relatie de 8 ani. Eu am 22 de ani, el are 30 abia impliniti. Eu sunt studenta, el lucreaza... la inceput am pus totul pe seama stresului acumulat de mine in sesiune si de el la munca, dar acum incep sa cred ca m-am amagit singura... ca problemele noastre nu sunt doar probleme trecatoare.
Am incercat pe cat posibil sa separ viata personala de cea de studenta stresata de examene si termene limita pentru predarea proiectelor, si zic eu ca am reusit. Tot ce i-am cerut lui vreodata a fost sa fie acolo pentru mine atunci cand am nevoie de o pauza, intre examene... sa petrecem ceva timp impreuna, si astfel sa ne deconectam amandoi de la problemele noastre. Poate am cerut prea mult, desi acum sincer mie mi se pare ca cer prea putin... mereu zice ca e ocupat, pana si in zilele lui libere... prin ocupat intelegandu-se stat in pat la tv, iesit cu baietii pentru a "pune la cale o afacere"... si altele asemanatoare!
El este genul de om neinteresat de zile de nastere, de sarbatoriri etc... si eu sunt femeie, am momente in care am nevoie ca el sa vina cu o floare, sa-mi spuna o vorba buna... sa ma simt iubita. In cateva luni a reusit sa zdruncine pana si ultima farama de incredere pe care o mai aveam in mine. Ma simt la pamant si parca n-am putere sa ma ridic fara sa-l am alaturi. 14 februarie a fost un fiasco total, nici n-a vrut sa auda de o iesire la un suc... a preferat sa doarma la amiaza, sa se odihneasca, si apoi sa ma evite complet... m-am simtit ingrozitor. Doar gandul ca, in toata lumea, toti celebreaza iubirea si eu sunt singura in casa m-a facut sa ma afund mai mult in depresie.
Am trecut prin mii de stari, de la plans la ras la agonie... am ajuns sa-l sun de cateva zeci de ori pe zi... desi stiu ca gresesc, mi-e greu sa nu fac asta. Imi lipseste si, de fiecare data cand pun mana pe telefon, sper ca la capatul celalalt sa-mi raspunda asa cum mi-as dori eu. Sa-mi vorbeasca bland, sa-mi spuna ca-i lipsesc... sau macar sa-mi explice ce se intampla cu el, de ce e atat de rece cu mine... pentru ce ma pedepseste atat de crunt.
Stie ca plang si asta-l scoate mai tare din sarite. Niciodata nu a stiut sa aplaneze o cearta cu o imbratisare si un sarut. Mi-as dori cateodata sa ma stranga in brate pana ma linistesc. As vrea sa ma asculte, sa ma lase sa-i spun si lui toate astea... sa inteleaga ca imi pierd echilibrul atunci cand nu-l vad cu zilele... as vrea sa-l vad dispus sa gasim impreuna o cale de mijloc, un program favorabil pentru amandoi... Dar nu-i place sa vorbim despre asta. Mereu imi reproseaza ca vorbesc prea mult si-l innebunesc.
Am ajuns sa-l intreb daca mai vrea sa fie cu mine, sa-mi spuna clar DA sau NU, si nu spune nimic. Spune mereu ca-i ocupat, ca el are treaba... si de fapt sunt doar pretexte. As vrea sa cred ca ma iubeste, dar cata vreme el nu-mi zice si nu-mi arata asta, nu stiu ce sa mai cred. Il iubesc enorm si il simt jucandu-se cu sentimentele mele... imi stie punctele slabe si acolo loveste. Nu ripostez pentru ca nu vreau sa-l pierd... Il iubesc, dar oare el ma mai iubeste?
Ajutati-ma, imi pierd mintile! Eu imi doresc o familie, un viitor alaturi de el... Mi-a dat inelul de logodna acum un an si jumatate... si-apoi s-a implicat in constructia casei, munceste mult si parca eu am trecut pe locul al doilea. I-am cerut sa faca ceva in privinta relatiei noastre si nimic. Mie-mi lipseste enorm, as vrea sa-mi fie alaturi, sa fiu langa el si sa-mi spuna ce-l framanta, de ce e atat de schimbat... dar cu cat insist mai mult sa imi spuna, cu atat e mai brutal in raspunsuri. Vorbele dor mai mult ca orice si poate ca si eu sunt foarte sensibila, plang din oroce... dar nu mai vreau certuri, nu mai vreau pauze. Nu stiu cum sa procedez. Cum sa imi recapat echilibrul, pe al meu si pe al relatiei noastre?"
Claudiu Ganciu, psihoterapeut la Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie, raspunde:
Echilibru
"...sa inteleaga ca imi pierd echilibrul atunci cand nu-l vad cu zilele..."
Poate ca ideea de echilibru este o cautare a unei stari de bine. Inteleg prin aceste cuvinte ca a cauta un echilibru presupune o stare de bine. Dar asta inseamna totodata ca starea de bine (de echilibru, daca preferi) a autoarei este dependenta de relatia cu el. Acest lucru ma face sa cred ca ceea ce se intampla este in primul rand legat de ceea ce se petrece in sufletul sau si in mintea sa. Adica, inainte de a vorbi despre relatia cu el, ar trebui sa vorbim despre ceea ce simte sau despre nevoile sale personale, independent de relatie. A avea nevoie de ajutor - nu pentru a rezolva situatia in care se afla relatia, ci pentru a reusi sa inteleaga ceea ce se intampla in sufletul ei.
Comentarii (31)
Buna si eu am fost parasit de iubita mea . Eu am vrut sa fie o relatie frumoasa si am avut grija de ea i-am acordat atentia cuvenita la care o femeie are nevoie . Pana intr-o zi cand am sunat-o si mi-a dat ocupat nu imi raspundea la mesaje etc . De 4 zile nu mai stiu nimic de ea am incercat sa i-au legatura cu ea si de fiecare data imi da refuz de apel si am primit ieri un sms de la ea si suna cam asa , nu ma mai stresa te rog .Ce pot face in aceasta situatie . Ce imi puteti spune cum sa procedez . Si ce inseamna acest mesaj dat de ea ???? .
Vocea mea te va insoti ! http://www.consilierepsihologicaonline.ro
caut fata in 19 si 29 de ani din timisoara sau din judetul timis denta lugoj padureni izvin recas germata vii sacalaz parta sau din germania spania franta elvetia canada america vreau o relatie serioasa pentru casatorie eu ma numesc daniel din timisoara am 28 de ani m 168 kg 59 sunt in zodia capricorn vreau o fata fara pretenti mari sa ma acepte asa cum ie dat de la dumnezeu telefon 0741571238 vreau ca anuntul meu sa nu fie loat inglume proaste ce care vad anuntul meu se prezinta cine ie nu raspund la numere private si nici la bip cu numere strainatate doar sms acept apeluri din zi si noapte 24 din 24 de ore noua stop sau va las adresa mea de menseger danieldenta@yahoo.com astept un imeil cu prezentare generala de la danieldenta
doamne ecaterina cata dreptate ai sa iti dea dumnezeu sanatate si toata fericirea din lume.de multe ori ne trebuie un dus cu apa rece ca sa ne trezim la realitate.eu sunt cu el de 3 ani si locuim impreuna tot de 3 ani adica la 2 sapt dupa ce ne-am cunoscut m-am mutat la el in braila eu fiind din iasi.primii 2 ani au fost ok nu foarte frumosi dar nici imposibili.in ultimul an insa totul s-a schimbat.el nu munceste eu muncesc eu fac curat mancare el nu se misca nici macar sa isi ia o cana de apa.acum dupa 3 ani m-am trezit la realitate si mi-am dat seama ca sunt intr-o relatie care ma imbolnaveste.am facut chisturi la sani si ovare de la stresul care il baga omul asta in mine.tipa non stop ma culc si ma trezesc zbuciumata.dar datorita familiei mele si tie draga ecaterina ma simt in stare sa spun STOP.nimeni nu are dreptul sa se joace cu viata si sanatatea mea.astept momentul potrivit sa ii comunic domnului ca plec.va pup si va doresc sa fiti cat mai fericite si iubite
si eu sunt in aceeasi postura iubesc mult o persoana dar nu imi da atentia pe care o vreau si o merit eu , eu i dau multa atentie prea multa atentie , dar toate au o rezolvare si un sfarsit fericit sau mai potin fericit ...... asa cu eu sper sa imi dea mai multa importanta si sa simpt ca ma iubeste asa cum merit asa si tu .... o sa trecem pese toate suntem fete tari si trebuie sa mergem mai departe... fi tare te sustin ... POOOOOP
O femeie trebuie sa stie tot timpul ce vrea. In momentul in care esti puternica, sigura pe tine, toata lumea din jurul tau te va vedea asa, dar in momentul cand iti plangi de mila, lumea din jurul tau se va indeparta de tine. Asa ca fruntea sus, indiferent de ce probleme ai incearca sa te gandesti tot timpul la tine si sa te pui pe primul loc, pentru ca atunci si ceilalti te vor pune la fel.http://www.finete-te-salut.ro/despre_relatii/
Dragele mele, am citit toate comentariile, noi femeile suntem statornice in iubire, asa privesc eu lucrurile, voi de ce nu intelegeti ca barbatii sunt diferiti, se plictisesc de noi, chiar daca le oferim iubire ca-n prima zi, degeaba , ei alerarga dupa iubiri noi, sa spun asa, cam din an in an, si putem sa ne dam de-a ,,berbeleacul'' , totul este in zadar.Jeni.
6 ani am fost intr.o relatie el fiind cu 9 ani mai mare decat mine. m.am dedicat in totalitate, totul a f bine... ajunsesem si eu sa fiu dependenta de el, chiar sa sun de 10 ori pe zi dupa el etc si chiar sa aflu k ma inseala - ceea ce el n.a recunoscut pana acum cateva zile. ne.am mutat impreuna am stat jum de an (asta in strainatate, nu romania) si el mi.a zis k se intoarce in rom. am aflat k inca e cu ea chiar au f la munte impreuna dupa ce a aj in tara,iar el astepta de la mine s platesc tot sau s fie gratis unde mergem etc. si da, exista un Dumnezeu kre m.a facut sa spun stop umilintei, dependetei si sa ma valorific ca femeie. am incetat sa.l caut nici macar sa nu.i rasp cand ma cauta, iar el a inceput sm sune cat mai des, ceea ce nu ma face sm intorc in trecut. sunt impacata cu mine ca am facut mai mult decat posibil pt relatie. azi i.am spus sa nu ma mai caute niciodata. de ce? pentru ca merit un om care sa ma aprecieaze!!! la fel si voi!
Am fost impreuna 4 ani si jumatate de cand eram in liceu , apoi am hotarat s ma despart pt ca incepuse sa bea si sa iasa in cluburi , am ramas amici 6 luni , timp in care el spera s ne impacam , apoi ne0am certat si inca 6 luni a incercat s dea de mine.L-am evitat non-stop pana cand a sunat pe telu fix si am raspuns eu.M-a convins sa ne intalnim ca amici , apoi am reluat relatia si a mers struna , in ultima luna l-am zapacit ca vreau s ne despartim , ca nu ne potrivim , prostii pe care nici eu nu le credeam.Acum o saptamana am facut aceeasi prostie dupa care i-am trimis un sms sa-i spun ca imi pare rau si ca nu vreau de fapt sa ne despartim.Din pacate mi-a spus ca nu mai crede ca va merge aceasta relatie , i-am repetat atat de mult incat cl-am facut sa creada ca intr-adevar nu ne potrivim.Mi-a spus ca nu simte nmk pt mine , dar cum e posibil acest lucru cand acum o luna imi repeta des ca ma iubeste si ca e fericit , voiam s ne mutam impreuna.Mi-a spus sa-l las 2 sapt singur , sa nu-l mai sun ( stie ca sufar si ca sunt la pamant acum) iar peste acele 2 sapt ne vom intalni in oras pt a vea o ultima discutie in care sa ma convinga ca nu ne potrivim.Simt ca ma prabusesc , imi pare rau pt toat ce am spus fara sa gandesc , e prea tarziu? ma mai iubeste? vrea doar sa ma pedepseasca , sau acesta e sfarsitul?aaAm uiotat sa menbtionez ca in acel an eu nu am avut pe nimeni , iar el a fost implicat in 2 relatii , pe ultima a incheiat-o pt a ne impaca , mi-a povestit ca s-a gandit in fiecare zi la mine si ca nu era fericit.
sunt distrusa nu stiu ce sa fac sunt o mama singura fostul meu ma parasit gravida am facut copilul si am trecut prin multe fata mea are un anisor si este viata mea dar intre timp am cunoscut un barbat care ma acceptat cu copilul si am vazut in el barbatul perfect dar pe parcurs sau intamplat foarte multe ma inseala cu altele tot timpul se gandeste la altele si vrea sa fie cu ele dar zice ca pe mine nu ma lasa pentru ca ma iubeste si vrea sa il accept asa cum este cand se culca cu altele imi spune ca si cum nu sa intamplat nimik si pe deasupra eu sunt vinovata ca sa dus la altele este foarte gelos pe mine nu are incredere in mine vrea sa fiu accea femeie care nu stie decat casa,mancare si curatenie acum 2 zile mi a zis ca sa culcat cu o fata care lucreaza in club a platito sa o aiba si vroia sa o aduca la noi in chirie cand am aflat am simtit ca mor tremuram toata si nu am stiut decat sa ma imbrac sa imi iau fata si sa plec dar acum sunt o femeie ca si moarta plang sufar ma doare tot nu mananc nimik nu imi este foame simt ca am sa mor de durere nu imi vad viitorul fara el nu stiu ce sa fac ca sa pot merge mai departe sa il uit sa uit tot ce sa intamplat cum mi a spus ca si cum a fost ceva normal ca este barbat si ca nu poate sta fara femeie si asta pentru ca eu am fost la mama 2 sapt cu fetita nu stiu ce sa mai fac as vrea sa il iert dar ceva nu ma lasa ma gandesc numai cum a putut face asta daca ma iubeste asa cum spune el ajutati ma va rog datimi un sfat sunt distrusa nu imi vad viata fara el
buna fetelor , am citit si eu printre randuri comentariile , tot ce pot sa va spun este ca eu sunt una din femeile care a fost invinsa de fostul osot si de tatal copilului care momentan a ramas in custodia mea . de cand a plecat traiesc mecanic , imi este frica sa fac anumite lucruri de ce ? pt ca familia era totul pt mine . acum abia ca ma mai pot ingriji de mijne si de casa si de andrei . sfaturi toata lukmea iti da dar de ajutat doar tu poti sa te ajuti ,, dar cum cand ai in spate 26 de ani de suferinta intrerupti de 7 ani cat de cat mai normali si dupa care sa te trezesti ca te lupti cu tine sa supravietuiesti pt ca nu am curajul sa mor , mi-e frica de moarte si ujndeva cred ca Dumnezeu are si pentu mine ceva bun acum daca nu inseamna ca asta este destinul meu. felicitari celor care reusesc sa supravietuiasaca fara Barbati , eu se pare ca nu pot sa traiesc.
e grea dragostea ..cere multe sacrificii...te sfatuiesc sa intri pe lovedigital.ro....si sa descoperi acolo o lume magica,.,care te va intelege si respecta...suntem alaturi de tine
am citit mai toate parerile si tin sa va anunt ca am trecut si eu prin asa ceva...aveam doar 14 ani cand am inceput relatia cu el care pe vremea aceea avea 20 ani......imi era o persoana antipatica dar brusc totul a devenit iubire. a fost ff frumos,poate k am gresit si eu in relatia aceea dar el fiind mai mare treuia sa-mi dea increderea de care aveam nevoie. totul a mers bine pana cand el a plecat in armata, am plans, am suferit dar am inceput scoala ...au inceput balurile bobocilor, am vz cum e sa te distrezi, si cu timpul am uitat de el...........a venit iarna si el a venit intr-o permisie, in care ne-am despartit. ne impacam ff repede la fel de repede cum ne certam.........am fost despartiti vre-o 4 luni. dupa care ne-am impacat si totul mergea struna, noi stand in acelasi cartier era ff rau pt amandoi sa ne vd cand eram certati,...in timpul in care ne-am impacat el venea permanent la mine la bloc.dupa o perioada am inceput sa merg eu la el la bloc..iar de aici a inceput totul, poate se simtea strasat.........nu stiu............dar stiu k eram un cuplu de luni pana vineri pt k venea wekend-ul si omul avea nevoie de liniste........el nu era un om rau dar avea ''prieteni'' binevoitori care l-au invatat ce sa faca....sufeream enorm ..........sunt o fire mai tare de felul meu dar el ajunse sa ma transforme intr-o marioneta a lui...........ma insela, iar el il vedeam cu ochii mei iar el imi spunea k sunt nebuna, ajunsem sa cred k e adevarat, oare chiar am probleme???????? singura mea pb a fost el si nesiguranta pe care mi-o dadea..........e greu si stiu ce inseamna sa suferii........ne certam de multe ori si ii spune-am k am sa ma marit si k el doar atunci isi va da seama k ma pierdut...SI ASA A FOST...EU SUNT CASATORITA DE 3 ANI.....SI CE MA FRAMANTA PE MINE E K A VENIT SA MA VADA MIREASA.............DE CE?
e o prostie sa iubesti pe cineva si sa-ti fie rusine de el...daca te iubeste te accepta asa kum esti..tu tre sa te iubesti pe tine..sa-ti placa cum esti kum arati...!!si o sa vezi ca o sa inteleaga ca nu te skimbi pt el....daca o sa te skimbi dupa kum zice el...no sa mai existe atractie...cind vati kunoscut erai tu fara el..si asta si la atras!!!
am si eu aceeasi problema...am prieten de 3 ani aproape si ne intalnim 1 2 ori pe saptamana...stam in aceeasi oras dar la 5 kilometri.....ne intelegem bine dar este cand ne certam....este cand vorbeste urat cu mine...nu am iestit niciodata la un film...am fost la club dar era plictisit...lam intrebat ce are dar aceeasi raspuns intodeauna "nimic"......il iubesc si ma iubeste este o fata pe care sunt geloasa....e din scoala lui...ii place de ea..si am vazut mesaje ce o trimis prietenu la fata aia cu iubita...imi zice ca numa o streseaza fata...ca fata stie ca are prietena si ca nu se baga in relatie si ca el ma iubeste pe mine...in ultimu timp tot vrea sa slabesc...cand ma vazut io placut grasutele acuma o zis ca sa plictisit si ca vrea sa slabesc si sa fiu frumoasa...cred ca ii este rusine de mine:((...poate are dreptate....trist dar adevarat...
ecaterina ai perfecta dreptate.... eu trec printr-o relatie identica ... ma place,ma doreste,ma vrea poate ma si iubesti ... suntem de 2 ani impreuna ... la inceput a fost perfect chiar mau multi ca perfectul as putea spune dar nu stiu unde si cand s-a racit totul intre noi ... as vrea sa ma sune mereu sa imi zica ii lipsesc sa imi dea o flore sa ma imbratiseze sa imi zica ca sunt frumoasa .... si totul din acest "meniu" care a fost in primul an ... dar din pacate nu se intampla asa ... de multe ori am vrut sa renunt sa o iau de la capat si nu am putut .. de ce ... raspunsul mi l-a dat ecaterina ... siguranta si increderea in mine pe care o aveam inaite de a il cunoastea pe el s-a transformat in siguranta si increderea lui insusi .... si totul din vina mea ca am vrut sa am o relatie frumoasa si onesta dar ce pacat ca m-a adus in drepresie ... nu imi vine sa fac nimic fara el.... de ceva ma gandesc tot mai serios sa ii zic ce imi doresc sa afle ...ce simt ce vreau si ce imi place si sa fie ca atunci cand ne vedea cineva pe strada tinandu-ne de mana si isi putea da seama imediat ca eram foarte indragostiti.... zis si facut .... i-am zis totul .... dar in scris astazi probabil a vazut ceea ce am scris si ma cautat ... nu stiam ca asa se va intampla ... dar ma bucur ca nu am fost acasa sa ii raspund la telefon ... ma bucur ca am puterea sa nu il caut sa aflu opinia lui .... si tot astazi am iesit din casa fara el si mi-am dat seama ca nu e totul e pierdut ca nu eu sunt cea care am pierdut .... nu ma simt vinovata de nimic pt ca fiecare cuvant nepotrivit ce a venit din partea lui i l-am intors cu altu plin de iubire,fiecare criza de panica de a lui am transformata in liniste si as putea sa continui pana maine tot asa ... in schimb el nu mi-o oferit niciodata aceste momente care pentru ar conta enorm... e greu,doare.... atat de tare incat simt ca ma sting usor ... dar deasemenea sunt constienta ca singura problema care nu are rezolva este moartea si poate ca de asta sunt optimista ... pt ca sunt vie si traiesc si imi doresc ce e mai bine pt mine si nu imi doresc ce e mai bine pt el si mai putin bine pentru mine ... sper sa pot continua asa .... rog pe toate femeile din lume care sunt in aceeasi situatie sa aiba puterea sa zica stop de azi nu voi mai fi eu cea care va fi acolo mereu pt el ... ci el va fi cel care va fi acolo mereu pt mine cand voi avea nevoie ... si vor vedea cat de libere se vor simti .... incercati sa va simtiti bine in pielea vostra si nu mai faceti greseala de a va simti bine in pielea voastra prin intermediul lui ... atunci va veti da seama ca va puteti simti implinite si fara el ... si el va fi cel care se va simti neimplitit ca in fond totul e in mintea vostra si in sufletul vostru .... totul depinde de voi ce vreti si ce asteptari aveti de la voi ... prin propiile forte si nu ce asteptari are el de la voi .. va pup pe toate ... si succes...
cel mai bine ar fi sa iti vezi de viata ta si s a il parasesti..nu merita sa stai lanaga cineva care nu este interesat de tine..nu te iubeste si nu face nici un compromis sa se vada cu tine sa iti zica o vorba buna,o imbratisare...eu asa percep dragostea unui barbat sa te ajute la nevoie si tu sa il intelegi pe el si sa aveti incredere unul in celelalt....probabil iubirea aceea pe care o simtitm cu pasiune la inceput dispare in timp..dar ramane respectul pt persoana de langa tine si iubirea aceea linistita...
nuj dc .....dar am cam aceeasi problema si nu inteleg de uneori e asa rece...cu toate ca imi spune k ma iubeste ...incredere nu pot sa mai am in el.....dar il iubesc
hmm...am dat din greseala peste comentariile voastre si ce sa zic...da ,aveti dreptate toate...si tu,cea care spune ca o femeie trebuie sa invete sa spuna nu,deasemene si tu,cea care spune ca lucrurile se vad altfel de afara si ca atunci cand esti "prins" totul se schimba...eu,personal sunt studenta la litere,primul an,iar fat-frumos al meu e mai mare cu 8 ani...hmm,cam mult nu?stiu,asa am zis si eu la inceput si inca imi sustin punctul de vedere,bine,nu-i nu stiu ce relatie de cativa ani,suntem impreuna doar de cateva luni...normal la inceput,atata timp cat flacara era la maxim era foarte frumos,acum insa ce sa va zic...totul a intrat in normal,dar e la fel de frumos...bine...e clar ca nu-i el tot ce-mi doresc,probabil nici nu o sa-l gasesc vreodata pe cel "perfect"pt mine si sincer,nici nu imi doresc.Daca voi cautati perfectiunea sa stiti ca nu o sa o gasiti nu pt ca ea nu ar exista,exista,dar nu la barbati:).Sunt o gramada de lucruri pe care femeile si le doresc,flori,imbratisari,saruturi,romantis,sinceritate,fidelitate,iubire....fetelor,hai sa fim sincere,sunt lucruri marunt,dar sunt destul de multe pt o singura persoana....gandeste-te putin la tine...u chiar le ai pe toate?nu vreu sa apar barbatii,nu vreau sa fac pe nicio femeie sa se lasa calcata in picoare de catre un barbat,vreu doar sa vb realist...stiu ca dragostea e cea mai importanat,ca fara ea nu putem exista,ca din dragoste suntem facuti,etc...da,sunt adevarate toate aste,dar sa nu uitam ca dragostea nu-i facuta sa ne distruga ci sa ne intareasca,nu-i facuta sa ne coboare ci sa ne inalte,nu-i facuta doar pt un singur om,ci pt toti asa ca hai sa nu mai exageram in toate...da te-a inselat...si ce?daca crezi ca nu merita iertat lasa-l,ca lumea nu se termina la el,sau daca vrei fa si tu la fel,desi-s convinsa ca nu o sa te ajute la ceva.....te-a lovit?ok,daca ai de gand sa accepti o lovitura in fiecare zi din partea lui at ramai cu el,daca nu spune-i la revedere,exista o gramada mai buni ca el,nu-ti aduce flori,nu te saruta,nu te imbratiseaza?hmm...s-ar putea sa fie asta un moft de-al tau...sper ca nu astepti flori in fiecare zi,sper ca nu astepti un sarut la fiecare minut...crede-ma ,te-ai plictisi....si daca tot te plangi ca nu e ceea ce tu vrei de ce esti cu el?de ce nu esti cu baiatul acela bun,romantic,care face tot timpul ce spui tu,care ar fi fost dispus sa te sarute,sa-ti aduca in fiecare zi flori,care ar fi putut sa te iubeasca asa cum vrei tu....?nu-mi spune ca nu l-ai intalnit...sunt convinsa ca,da,l-ai intalnit,dar pur si simplu nu te-ai putut indragosti de el si stii de ce?pt ca era perfect pt tine...pt ca era prea pupincurist,pt ca alaturi de el viata ta era prea monotona..dupa cine mai sufereai daca el nu te facea sa suferi niciodata,pe cine mai asteptai daca el era mereu la tine si asa mai departe....adevarul e ca noua,femeilor,ne place sa suferim,serios,ne place sa facem pe victima.De ce sa iti plangi de mila cand poti sa fii tare,uita-te in spatele tau,vezi cati oameni nu vad?vezi cati nu aud,cati nu pot sa mearga,cati nu pot sa vorbeasca,cati n-au o mana sau ambele,cati sunt pe patul de moarte,cati n-au ce manca?si gandeste-te tu le ai pe toate astea,cat de norocoasa poti sa fii si tu in loc sa multumesti stai si plangi pt un barbat,stai si te consumi ca nu mai ajunge acasa sau ca nu te-a sunat....lasa-l draga,atata timp cat nu sunteti casatoriti si cu copii nu va leaga nimic,fa-ti bine cu mana ta,ia initiativa si treci peste.
..sunt studenta la psihologie si desi in mod normal as shti cum sa scap de toate starile negative ...acest lucru nu il pot schimba.Am de asemenea o relatie de 6 ani si fac exact aceleasi greseli ca voi,diferenta e ca pe mine ink ma mai suporta,ma mai alinta si se mai joaca cu mine..dar uneori imi zice subtil ca ne vedem prea des...Greseala a survenit din cauza obishnuintei...din totdeauna ne'am vazut zilnic si nu o ora,doua ci in jur de 5 ore pe zi...se intampla foarte rar sa nu ne putem vedea,dar apoi recuperam printr'o seara romantica etc etc.Acum insa simt ca e acolo cu mine dar nu mai vrea sa fie,iar eu daca nu ma vad o zi cu el innebunesc...i'am zis k am impresia ca se intalneste cu mine desi nu vrea,doar ca sa nu ma supere si el a confirmat.Stiu ca am o problema,dar nu pot sa o rezolv,ma simt oribil cand stau fara el.Simt de multe ori ca innebunesc si mi'e f greu sa ma controlez,sa ma abtin sa nu il sun.Chiar acesta e unul din momentele alea apasatoare,ma simt intr'o bezna din care nu pot sa ies,simt ca lumina se afla doar in bratzele sale si Nu Vreau sa distrug relatia aceasta.
Ecaterina..imi place cum gandesti.Din pacate e atat de usor sa privesti din afara .si totusi e atat de greu cand esti prinsa la mijloc.Hmm..din pacate cred ca m-am ars si eu....eu cea care intotdeauna am sustinut sus si tare ca pe mine nu ma duce de nas un barbat..din pacate se intampla.Insa totul depinde de noi..femeile..daca ne invatam sau nu lectia....mie una mi-a ajuns sa fiu cautata doar cand ''domnu'' are nevoie de mine fara insa sa-i pese de felul in care ma simt eu..asa ca nu-mi ramane decat o varianta..si anume..o sa-l fac sa guste un pic din veninul proriu si apoi o sa-mi vad de viatza..ca la urma urmei barbatii sunt slava cerului...
Total de acord cu Ecaterina. Dar, sa nu uitam ca de la caz la caz intervin si alte necunoscute in ecuatie. Un copil intr-o relatie te face sa uiti de toate valurile miscarii feministe. Oamenii se schimba, factorii socio- economici, oamenii cu care ajung sa-si petreaca timp le influenteaza comportamentul. Ajungem sa ne spunem la un moment dat ca poate fi loc si de mai rau, cum poate fi loc si de mai bine... Atata timp cat deciziile pe care le iei influenteaza doar doua persoane, tu si el, totul este permis, ar fi pacat sa pleci la drum cu cineva care te va dezamagi o viata. Va doresc fetelor liniste si pace in suflet
Sa fi singur e cool faci che vrei cand vrei iesi unde vrei..e bn sa ai pe cnv langa tn dar lol ai o viatza nu o rata
DEPINDE CAT AI INVESTIT IN RELATIA TA!...
Mi-ai dat atata curaj si incredere in mine incat m-am hotarat sa renunt la toate umilintele la care sunt supusa in relatia mea.M-am saturat sa nu mi se acorde atentie si culmea tot eu sa ma simt vinovata pentru asta.Mi-ai dat puterea sa ridic capul si s-o iau de la inceput.Adevarul este ca vorbele tale au ajuns unde trebuie.Multumesc mult si imi urez singura curaj!
Fetelor, citind scrisoarea de mai sus si toate comentariile voastre stau si ma gandesc daca intr-adevar toate valurile miscarii feministe care au schimbat istoria au fost in zadar. Si nu ma intelegeti gresit. Nu vorbesc deloc de faptul ca ar trebui sauram barbatii si de faptul ca ar trebui sa devenim lezbiene, ci de faptul ca in urma acestor miscari am devenit importante, ca entitati sociale si ca oameni, eliberate din chingile prejudecatilor si dogmelor de tot felul. Tot ce am citit mai sus tradeaza nesiguranta. O mare nesiguranta din partea unor femei capabile de sacrificiu neconditionat si de compromisuri. Insa toate au o limita. Pana la urma margaritarele nu trebuie aruncate porcilor. Va daruiti unor oameni fie care sunt de un nivel spiritual (ca sa nu zic intelectual) net inferiori, cu care nu puteti comunica pe aceeasi lungime de unda, si tot voi sunteti acelea care va adaptati, si suferiti cu stoicism. Va respect problemele pentru am fost si eu in aceeasi situatie, insa pana la urma trebuie depasita faza asta de negare continua in care iti spui ca te iubeste. Un inel de logodna nu inseamna ca te iubeste, inseamna ca e absolut disperat dupa o nevasta tanara. Si asta face parte din orgoliul masculin, nu e ceva nou. Faptul ca ai devenit dependenta e de fapt o mica manipulare. Te-a facut dependenta, ca sa nu mai pleci/ sau ca sa nu mai plecati. Si sunt sigura ca inainte de a va intalni, tu erai o femeie sigura pe tine si increzatoare, cu destui pretendenti. Faptul ca l-ai ales pe el l-a facut fie prea increzato, fie exact opusul...Traieste incontinuu cu teama de a nu te pierde. Si atunci te tine ca intr-o colivie, de fapt o colivie pe care te-a ajutat sa ti-o construiesti cu migala si pe care o tii inchisa chiar tu spunandu-ti mereu, si tie si altora, ca esti dependent de el. Ceea ce, da-mi voia sa iti spun, e o iluzie. Sunt sigura ca daca te-ai trezi intr-un loc complet nou, ai fi dezolata la inceput, insa ai gasi un mijloc sa iti croiesti drumul, sa iti restabilesti prioritatile...si asta e in sangele nostru. Suntem oameni deci facem posibilul si imposibilul sa supravietuim. Si nu e nevoie de cartea psihologiei de cuplu ca sa intelegi asta. Sa stii ca adevaratul curaj nu e faptul ca rezisti langa el, si iti plangi in pumni sau in perna zile intregi. Adevaratul curaj e sa-ti stergi lacrimile si sa iti asumi (cu acelasi stoicism cu care induri) responsabilitatea de a pleca. Si stiu ca se zice rau cu rau dar mai rau fara rau. Prostii. Eu cred in faptul ca tot raul e spre bine. Scuze, nu vreau sa ma avant in a va spune clisee. Nici in a va da sfaturi de cuplu, desi as putea face si asta. Vreau pur si simplu sa va arat ca sunteti frumoase, sunteti mai puternice decat credeti si sunteti femei. Iar noi femeile nu renuntam usor. Trebuie sa analizezi exact ce vrei, sa te cunosti pe tine. Citind ce ati scris mai sus nu vad decat ca sunteti absolut vulnerabile. Si totul se invarte in jurul "Lui"...Ca nu aduce flori, ca nu te tine in brate ca nu te mai alinta... O relatie nu poate continua cand partenerul nu isi intelege partenera. Pentru ca sunt sigura ca atunci cand el are nevoie de voi, voi sunteti mereu acolo, gata sa le usurati povara si sa le oferiti afectiune. Si vorba Shakirei, ai iubiti pe gratis desi nu sunteti mamele lor (desi va temeti atata sa le raniti sentimentele de parca chiar sunteti, si aici nu trebuie neaparat sa-l citez pe Freud). Lasand psihanaliza deoparte, sunt si eu femeie si stiu sigur ca intr-o relatie, oricat de stupida pare sarbatoare de sfantul Valentin ( si sunt si eu constrienta ca e comerciala), insa daca iti place, nu vad de ce n-ar trebui respectata pentru ca iti place TIE! Si pentru ca asa vrei tu. Ultima data cand am verificat, un cuplu isi respecta reciproc dorintele oricat de copilaresti ar fi. Nimeni nu poate trai fara o mangaiere, fara o vorba de alint si fara saruturi tandre. Deci tu stai si suferi pentru un om care sta si se uita la televizor si pretinde ca e ocupat? Are timp pentru amici si tu esti un accesoriu? Atunci cred ca prietenul tau inca nu e constient ca tu poti judeca si singura, ca poti avea un salariu mai mare ca el si ca poti spune nu!!! Fetelor, trebuie sa invatati sa spuneti nu !exploatarii sentimentale, nu! santajului emotional, nu! compromisurilor excesive. Fetelor, eu va zic sa zambiti si sa fiti optimiste insa nu faceti asta stand intr-o relatie care nu vi se potriveste. Pentru ca voi sunteti cele dorite, voi sunteti cele fara de care ei nu pot trai, nu ei!!! Daca nu e asta, cu siguranta unul care va va respecta se va gasi. Increderea in voi aici ar trebui sa va sustina. Nu depindeti de nimeni decat de voi. Mamele voastre daca ar citi aceste randuri stiti ce ar spune? Ca nu au crescut cum au stiut ele mai bine, si nu v-au ingrijit cu atata dragoste si afectiune si cu atata sacrificiu ca sa va lase umilite de niste porci ( scuzati-mi limbajul prea putin academic). Toate vrem o familie, toate vream o casa a noastra. Insa temelia casei e partenerul de viata. Casa lui sunteti voi, pentru ca fara voi nu are nimic. si daca el nu stie sa respecte asta, atunci inseamna ca nu a invatat ce inseamna sa fii barbat, prieten, partener si om. Ceea ce aveti langa voi e o caricatura, un ideal pe care voi vi l-ati construit mental si pe care va e frica sa-l distrugeti. E bine sa pastrati idealul, insa nu il etichetati pe primul care va da un inel de logodna (si care habar nu are cine e logodnica lui, caci nu poate sa inteleaga cand ai e greu), sau pe primul cu care va mutati in aceeasi casa...si care se pare ca e atata de egoist incat propria lui vanitate ai orbeste bruma de inteligenta. Imi pare rau, poate suna dur, poate sunteti furioase pe mine. Insa daca as pretinde ca nu stiu prin ce treceti as minti. Insa aveti nevoie de un dus cu apa rece, ca sa va gasiti curajul si forta de a merge inainte fara acel presupus "el". Eu va sustin si vorba Corinei, daca nu va pasa voua de voi cand el nu pare sa dea nici o reactie, atunci e semn ca trebuie sa luati o cale separata. Alte usi vi se vor deschide, alte perspective, si alte orpotunitati sa demosntrati cat de atente si cat de multa dragoste aveti de oferit. Capul sus fetelor caci firul vietii curge neincetat, si sunt sigura ca voi nu vreti sa lasati viata sa treaca pe langa voi. Atunci traiti-o! Cu intensitate si cu pasiune, asa cum i se cade unei femei. Si nu uitati, puterea vine din interior, ca si shimbarea de altfel. Lasati propriul instinct sa va ghideze calea, si sunt absolut sigura ca nu veti da gres.
Si eu traiesc aproape aceeasi poveste. L-am cunoscut pe internet. Eram din orase diferite. Si el a venit in orasul meu sa ma cunoasca dupa care mi-a cerut prietenia.A inceput sa-mi faca curte.Si la un moment dat a trebuit sa le spun parintilor mei de relatia cu el.Acestia nu au fost de acord de la inceput cu relatia noastra. A fost o perioada groaznica in care m-am certat enorm de mult cu ei, cum nu ma certasem niciodata pana atunci, am plans enorm de mult, pentru ca imi interziceau sa ma vad cu el. Dar eram la facultate in alt oras.Cand plecam la faculatate aveam oarecare libertate. Atunci, in weekendma urcam in tren si ma duceam la el, sau venea el la mine. Era totul perfect cand ne vedeam odata la 2-3 saptamani. Ma dorea si ne intelegeam bine, si am reusit chiar sa-i conving pe ai mei sa ne accepte. Am terminat facultatea si am plecat la el, m-am mutat la el.Parintii mei, dupa mai multe vizite au ajuns sa tina la el ca si la mine. Am crezut si cred in continuare ca este omul potrivit mie, cel cu care vreau sa-mi intemeiez o familie. In primul an a fost totul roz pentru ca eu nu munceam si eram mai relaxata, dar si atunci il sunam mereu sa il intreb ce face,in fine, sub diverse pretexte, doar ca sa ii aud vocea pentru ca nu rezistam fara el.Cand iesea cu baietii, destul de des, ma lua si pe mine.Nu voiam sa stau singura deloc. La inceput ma accepta asa, ii era foarte drag de mine, ma intelegea si ma alinta.Apoi treptat a inceput sa se sature, nici macar dragoste nu mai vrea sa facem decat foarte rar.La un moment dat a vrut neaparat o pauza, locuiam in aceeasi casa dar doar ca 2 amici.Am aceptat, desi imi era exterm de greu.Nici acum nu ma mai doreste aproape deloc.Spune sa imi fac prietene, sa nu mai stau mereu dupa el. Am devenit si cicalitoare, si nu ma mai suport eu pe mine.Am impresia de multe ori ca lui nu-i pasa de mine, de nimic, nici macar de viitorul lui. L-am intrebat daca s-a plictisiyt de mine, daca l-am dezamagit ca femeie, si a spus ca nu.Pur si simplu nu mai este tandru si atent cu mine si uneori urla la mine pentru niste lucruri care mi se par total inofensive. Intr-adevar avem si probleme financiare, locuim cu chirie, si nu avem nici unul un loc de munca prea bun.Al meu este cat de cat ok dar al lui e dezastru din punct de vedere financiar, si am impresia ca si asta il framanta, deoarece atunci cand bea putin spune ca e ca un " invins" langa mine. In contextul pe care il spune pare mai curand senzatie de context, pentru ca il foloseste atunci cand avem discutii in contradictoriu pe diferite teme, in fata prietenilor, care se intampla sa fie de acord cu parerea mea. Dar eu cred ca acest sentiment persista si in subconstientul lui. Incet incet am ajuns sa ne certam aproaper 1 data la 2 zile. Este infernal, am crezut ca innebunesc.Si imi arata o indiferenta crunta cand suntem certati. Dar am ajuns sa cred ca eu sunt de vina.Pentru ca il stresez prea mult, nu ii dau timpul de care are el nevoie sa se recunoasca pe sine.Am fost zilele trecute la un curs de comunicare si vreau sa cred ca am inteles ca trebuie sa ii acord libertate, ca pot sa stau si fara el un cateva zile, o zi, cateva ore fara sa il sun. O sa fac asta pentru mine, pentru ca dependenta de partenerul de viata este intr-adevar automutilare. Ma simt ca paralizata pentru ca desi am idei cu ceea ce as putea face in lipsa lui, sau chiar am treburi de facut, nu pot.Pur si simplu, stau si ma gandesc unde e, ce face, stau suparata si nu pot face efectiv nimic. Am ajuns sa nu mai respect pe mine, nu mai am deloc incredere in mine, am pierdut-o pe cea putina pe care o aveam. Am decis sa ii acord cata libertate are nevoie, sa il las sa iasa numai cu baietii daca vrea, sa am activitatile mele, pentru ca numai asa o sa isi doreasca sa fie si el cu mine, sa petreaca timpul cu mine, daca ii dau ocazia sa ii lipsesc, si sa vada ca am viata mea, ca pot trai fara el, dar motivul pt care nu plec de langa el este pentru ca nu vreau, nu pentru ca nu pot. Multa putere celor care trec prin aceeasi drama ca si mine, si fiti optimiste, zambiti chiar daca nu aveti motiv si sunteti suparate, nimanui nu ii pasa de voi daca nu va pasa voua.
poate ca il sufoci si nu il lasi sa se simta in largull lui...incerca si tu sa-ti faci noi prietene ,cauta sa ai noi activitati care sa implice mai mult iesirile intre fete,nu vad ce e rau sa iesi cu 2amice la film sau la cafea,in parc???...invatatu iti ocupa jumatate de zi ,cealalta jumatate de zi o poti rezerva nevoilor tale feminine!!! tu spui ca esti dependenta de el,k suferi cand nu e cutine si ca il zapacesti cu telefoanele...bun dar lasa-l si pe el sa-ti simta lipsa,el munceste pentru a va asigura un viitor cat de cat normal ,nici pt el nu e usor,munceste singur tu nu-l ajuti cu nimic ,doar cu mai mult stress...lasa-i timp sa -si puna gandurile in ordine sa se relaxeze ai sa vezi k o sa te sune chiar el o sa-ti propuna si iesiri ,numai nu-l mai stresa.Stand mereu in ceafa lui o sa aiba impresia k vrei sa-i controlezi chiar si respiratia,tu cum te-ai simti in locul lui,pune-te pt o zi in pielea iubitului tau si pe urma analizeaza-ti comportamentul..
Un sfat .Incearca sa fii mai independenta , nu toata lumea se invirte in jurul lui. Fii o femeie pe picioarele ei, independenta cu multa vointa , cu hobby-urile tale separate de ale lui si ai sa vezi ca o sa aprecieze asta la tine. Si nu mai plinge in preajma lui.Asta urasc barbatii cel mai mult , o femeie plingacioasa. Ce daca nu ati sarbatorit 14 februarie?Nu e o sarbatoare a iubirii , e o sarbatoare comerciala. Lumea nu se invirte in jurul barbatului!
Pot sa-ti spun ca traiesc o poveste asemanatoare.Iubesc un barbat cu 11 ani mai tanar.La inceput a fost indragostit de mine,mi-a spus ca ma iubeste,apoi l-am iubit eu.Tind sa cred ca am fost prea posesiva,l-am vrut mereu cu mine si langa mine iar el astfel s-a indepartat usor.Sufar mult cand e rece si ma respinge.Ne-am despartit de cateva ori,paradoxal el e cel care ma vrea inapoi,e tandru si cald o zi-doua,apoi isi pune iarasi masca de dur.Stie ca il iubesc si ca sunt topita dupa el si profita de asta si se joaca cu sentimentele mele. Ce sa-ti spun?Ceea ce traim noi se numeste dependenta.Citeste psihologia cuplului si acolo vei intelege ce se petrece cu tine.Psihologii spun ca ceea ce facem noi se cheama masochism sau mai dur auto-mutilare. Sper sa reusim amandoua sa iesim din aceste relatii,pentru ca ne fac nefericite si chiar daca ii iubim enorm ei nu se vor schimba niciodata. Diana
te iubeste in felul lui acceptal asa sau accepta sa fii fara el
Posteaza comentariu