Mecanismele psihologice sunt complexe, iar eu cred ca doar doua dintre ele merita discutate:- Ca protagonista sa faca exact ceea ce face - sa accepte, sa fie constienta de ea si de dorinta ei de a fi cu el, sa sufere ca nu poate avea obiectul dorit. Iar dupa depresia, suferinta, durerea inerente situatiei, sa mearga mai departe, fara a-si indeplini in plan real dorinta.
- Sa stie ca aceasta suferinta spune ceva despre ea. S-a mai intalnit cu ea, a mai trait-o, o cunoaste. Este un moment de autoreflectie, iar aceste momente sunt adevarate cai regale spre noi insine si merita atentia. Aceste momente, in care exista suferinta si ea este acceptata fara mecanisme prea complicate de evitare (cuvantul mi se pare mai aproape de sens decat aparare) sunt deseori momente de intrare intr-o psihoterapie. Este un moment care merita analizat si care are legaturi cu multe alte lucruri.
Cum ar fi de asteptat sa te simti cand ai fost cu cineva si l-ai pierdut, in conditiile in care ti-a fost si iti este drag? Fericita? Nu cred. Optimista? Nicidecum. Nu ti se pare ca suferinta si tristetea sa fie reactia fireasca la acest context? Nu ti se pare ca acest mesaj este cu adevarat unul de normalitate?
In mod obisnuit, problemele apar atunci cand aceasta stare de tristete nu-si urmeaza calea. Exista in momentul de fata, in societatea contemporana, o fuga de suferinta similara evitarii continuturilor sexuale din perioada victoriana. Intreg sistemul economic, social, comercial, medical este conceput ca si cum suferinta ar fi un rau general, care trebuie combatut prin orice cale inca inainte de a se desfasura, ca si cum ar trebui sa ne distram copios si la inmormantari.
Ideea de a combate tristetea si suferinta par in sine binevenite daca ar reusi cu adevarat acest lucru. Din pacate, ceea ce reusesc este sa o arunce in adanc, sa construiasca peste ea tot felul de sisteme riguroase si foarte securizante (aparent). Dar in spatele lor exista suferinta, astfel incat o buna parte din acea parte de fiinta este izolata.
Din pacate, inclusiv psihologia urmeaza aceeasi turnanta - s-au conceput tot felul de sisteme pentru a evita suferinta si tristetea, sisteme care constau in mare parte in a te amagi, a-ti spune ca nu exista. O persoana care sufera atunci cand este normal sa sufere, care se bucura atunci cand e normal sa se bucure, mie mi se pare o persoana normala.
Am sa inchei cu o intamplare: un copil de 5 ani a fost impreuna cu mama sa la o piesa de teatru realizata dupa "Micul Print". A vazut piesa si l-a "prins". La final se pare ca Micul Print pleaca sau moare (nu stiu realitatea, ci doar povestea lor). Copilul iese de la piesa plangand. Mama este speriata - cum poate copilul sa planga? Care este reactia care vi se pare ca nu se potriveste cu contextul - faptul ca minorul isi manifesta asa cum stie regretul sau faptul ca mama este speriata de reactia fireasca a copilului?
Mi se pare ca si mesajul, ca si momentul de mai sus, au o parte comuna - care e faptul firesc? Ca ea sufera sau ca este speriata de faptul ca sufera? Nu pot afirma ca protagonista este speriata - speculez. Ma intreb insa ce anume a facut-o sa ne scrie. Tu ce crezi?
Si cateva cerinte pentru un mail valid: Pentru un mail la care sa se poate raspunde, este necesar ca el sa fie scris intr-un interval de timp unic, de preferat 15 minute, fara a reveni asupra textului si fara a face modificari de sens chiar daca textul pare incoerent. Va rugam sa trimiteti textul pe adresa iubire@eva.ro. Se raspunde numai pe aceasta pagina, pe www.eva.ro. Frecventa raspunsului este saptamanala. Pentru consultatii confidentiale, pot fi contactat pe cabinetul online, de la adresa www.centrupsihologie.ro.
CPAP - Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
021 317 40 43; 0722 453 906 sau
centrupsihologie@gmail.com www.centrupsihologie.ro
Comentarii (16)
La sfarsit am vrut sa zic ca va urma sa gasesti pe cineva cu care sa fi impreuna si sa te smti bine cu adevarat si sa va doriti amandoi acelasi lucru de la viata,ca poate s-a inteles ca sa nu te gandesti ca vei gasi pe altcineva,dar eu asta am vrut sa zic...ca mai devreme sau mai tarziu vei gasi persoana potrivita...asta e o incurajare si pentru mine care ma aflu in situatia ta,chiar daca persoana cu care sunt nu are pe altcineva,insa ne desparte distanta,el fiind in alt oras si de aici intervine si nesiguranta de a fi ceva serios...sper sa aveti toti curajul sa treceti peste tot.
Important e sa te gandesti ca daca el este fericit cu cine este asta inseamna ca el este bine si ca daca ar fi cu tine fara sa mai vrea asta ci doar ca sa nu te mai simti tu rau atunci el ar fi cel care nu s-ar mai simti bine in compania ta si n-ar avea rost sa simti din partea lui ca nu te mai iubeste pentru ca asa ti-ai face si mai mult rau.Cel mai bine e sa il lasi pe el sa faca ce simte si tu sa incerci sa-ti continui viata,uitandu-te la filme care iti plac,ascultand muzica sau chiar facand un pic de sport(in casa,daca nu simti nevoia sa iesi).Eu una asa am procedat,de fiekre data cand am trecut printr-o perioada din aceasta nu mi-am mai imaginat ce face el,pentru ca nu mereu e adevarat ceea ce gandim noi despre celelalte persoane ca fac,el poate sa doarma si tu sa crezi ca e cu alta sau chesti din acestea.Cel mai bine e sa te gandesti ce sa faci tu in momentul acela ca sa te simti mai bine,pentru ca nimeni nu vine sa te scoata din stareaa asta,mai ales daca poate nici nu-i spui cuiva apropiat care te asculta si te intelege ceea ce simti.Eu una cand vorbesc fata in fata cu o persoana despre problemele mele(in special cu mama) simt ca ma descarc si ma simt mult mai bine.Poti merge si la un psiholog,dar ii poti spune oricui problemele tale,n-are de ce sa-ti fie rusine pentru ca toti am trecut prin asta la un moment dat si stim cat de greu e sa-ti revi dupa o astfel de perioada.Dar important e sa ai grija de tine,sa te gandeste la ceva bun de mancare(sau poti sa cauti pe net niste retete pe care sa le prepari).Pe mine una m-a ajutat si sportul foarte mult,dar si faptul ca nu am mai asteptat sa vina persoana respectiva la mine si sa ma ajute sau sa ma scoata din aceasta stare.Pur si simplu daca am vrut sa vorbesc cu persoana respectiva si am stiut ca se mai poate am sunat-o sau am cautat-o.Dar daca in cazul tau el ti-a spus ca e cu altcineva si in caz ca nu doreste sa mai tineti legatura inseamna ca nu mai are rost sa-l cauti si sa te gandesti ca va urma sa gasesti mai incolo pe altcineva.
prin aceeasi perioada grea trec si eu.am incheiat o relatie de 7ani.si zi de zi ma gandesc cum si ce sa fac sa nu ma mai gandesc la el.cum sa nu ma gandesc ca el iese cu prietenii,se distreaza de parca relatia asta nu a existat niciodata.este f indiferent.in schimb eu ma topesc,simt ca ma prabusesc.nush ce sa mai fac.
2 luni de la despartire nu e mult si in acest timp chiar nu ai cum sa-ti gasesti jumatatea...ocupati timpul cu altceva....fa un sport sau fa jogging sau ce vrei tu....regasestete si hotarastete ce vrei de la viata si cum vrei sa fie....nu te mai amagi....din experienta iti spun ca nu duc la nimic bun impacarea sau regretele...capul sus....nu incepe si nu se sfarseste lumea cu el...mai sunt si alti baieti pe lumea asta...bafta
nu obtii nimic daca inca mai tii la el....e grea dragostea ..cere multe sacrificii...te sfatuiesc sa intri pe lovedigital.ro....si sa descoperi acolo o lume magica,.,care te va intelege si respecta...suntem alaturi de tine
Claudiu Ganciu, psihoterapeut, ti-am citit comentariile avute referitor la acest subiect, si nu pot sa-mi dau seama cum ai ajuns psihoterapeut. Comentarile tale sunt.., parca le-a facut un economist
Eu am ramas fara el,dar cu un copil minunat pe care il cresc de una singura. Sunt multe amintiri,dar din moment ce "el" nu mai e cu mine nu merita sa ma mai gindesc la el. Viata e plina de surprize,ea merita traita din plin si nu avem timp sa o lasam sa treaca plingind dupa cineva care nu merita...Sunt de acord ca nu mai vreau pe nimeni in viata mea,dar cel putin incerc (si te sfatui si pe tine) sa nu-i urasc pe barbati...Fii optimista si nu uita ca merita sa incerci , da-i vietii tale si alte sanse!
Buna am 18 ani aproape si trec printr-o perioada dificila...Am intalnit un baiat care era livrator la o pizzerie si acum p 29 faceam 2 luni stiu pare absurd dar parca ceva ne lega felul in care ma privea atat de bine ne intelegeam simteam ca tine la mine m-a ajutat atunci cand am fost bolnava mi-a cumparat medicamente tot felul de lucruri doar ca sa ma faca sa ma simt bine.Acum 3 zile a fost la mine am fost la cumparaturi cu maikmea si varamea in plus ne-am intors acasa a fost totul bine am mancat si l-am oprit sa doarma la mine cu fratele meu.In sfarsit a ramas a dormit a fost totul perfect dimineata i-am pregatit cafeaua am fumat cate o tigara si a plecat la lucru...ieri nu stiu ce sa intamplat pur si simplu a furat banii firmei de pe livrarile de pizza in jur de 11 milioane si fugit asa dintr-o data fara sa imi spuna nimic m-a lasat distrusa fara cuvinte numai stiu ce sa cred nu mi-a dat niciun semn...Si acum m-am gandit sa va scriu sa imi dati un sfat...app el are 21,plz help me:((
si eu la fel trec prin acea perioada zic ca sant singur pe lume dar poate ca nu stim unde sa ne cautam sufletul perechie cel mai bine e sa fim sanatosi si sa avem mare credinta an dumnezeu pt ca el este stapanul sufletelor noastre
AM SI EU 25 DE ANI AM AVUT O PRIETENA 2 ANI SI NAN DESPARTIT .IMI PARE RAU DE ASTA PENTRU CA TINEAM MULT LA EA .MIAM DATSEAMA CA CU CAT MAI MULT VREAU SA O UIT NU POT .NU TRBUIE SA FUGI DE EL CA MAI MULT RAU ITI FACI .FITI DOAR PRIETENI e mai bine
Da asa am inceput si eu lam cun la 19 ani neam iubit f mult neam casatorit dupa un an dupa casatorie sa strikat absolut orce intre noi neintelegri nopti nedormite certuri ....etc.. dupa numai 3 luni am si divortat deoarece miam privit putin in vitor si miam zis nu vreau sa continui asa toata viata.. citeodata nepotrivire de caracter conteaza f mult el zice NU u zici DA asa nu merge delokk asa ca fetelorr capul sus cu sau fara ei e tot una si nu aveti nimik de pierdut..
si eu m-am trezit divortata la 25 de ani, fara nimic bun din trecut, doar cu niste amintiri amare... acum merg spre 30 si inca ma lupt sa imi revin. dar sunt constienta ca nu sunt singura in aceasta situatie.
CEVA SIMILAR AM PATIT AVEAM 18 ANI CAND L-AM CUNOSCUT PE FOSTUL MEU SOT..EL CU 8 ANI MAI IN VARSTA CA MINE M-A LUAT EFECTIV DIN LICEU M-AM MARITAT LA VARSTA DE 20 DE ANI CU EL ,FIIND PRIMUL BARBAT DIN VIATA MEA L-AM IUBIT ENORM ,ENORM NE-AM INTELES FOARTE BINE POT SPUNE ERAM DE INVIDIAT PANA ANU TRECUT CAND NOI AM DESCHIS O FIRMA IMPREUNA SI S-A INCURCAT CU DOMISOARA DE LA BANCA UNDE NOI DEPUNEAM BANII...NU MI-A TRECUT PRIN CAP ASA CEVA ..REFUZAM SA CRED ACEST LUCRU VIATA MEA LA VARSTA DE 23 DE ANI S-A INTORS LA 180 DE GRADE M-AM TREZIT FARA NIMIC .
Iti inteleg foarte bine starea de tristete pe care o simti in momentul asta, dar credema pe cuvant ca nu este un sfarsit de drum ci doar inceputul altuia care cu siguranta o sa fie mai bun si fara atatea obstacole. Eu la fel ca tine ma simt mizerabil si la varsta de 24 ani simt ca nu mai pot, nu pot sa mai continui dar in fiecare dimineata imi spun ca de fapt viata abia acuma incepe si ca sigur va rasari soarele pe strada mea. Trag aer adanc in piept si incep o noua zi cu forte proaspete si cu mai multe sperante si vise. De fapt ce ne tine in viata sunt sperantele, nu? Curaj, ridica capul sus, priveste inainte si uitate bine la tine- esti un om puternic si poti trece peste toate, credema -chiar poti. Si nu uita ca oamenii vin pe lume doi cate doi asa ca sigur calalta jumatate te va gasi pt ca tu esti soarta lui. Multa bafta si incredere in tine.
am trecut si eu prin asta in urma cu un an si jumatate. la momentul respectiv vedeam totul in culori sumbre si nu credeam ca vreodata o sa ma mai indragostesc de altcineva. nu exista pentru mine altcineva. exista doar el. mi-a fost foarte greu vreo 6 luni de zile, apoi incet-incet durerea a inceput sa se estompeze.am incercat sa fac lucruri care altadata imi placeau si pe care le neglijasem-sa ies in parc, sa ma cufund in lecturarea unei carti bune, sa-mi sun prietenii pe care ii cam uitasem...toate aceste lucruri banale mi-au indus o stare de liniste.am acceptat ideea ca trebuie sa merg mai departe, ca viata merge inainte. dar tot singura ma vedeam in urmatorii 10 ani.eram asa de ferm convinsa ca nu voi intalni pe nimeni care sa ma inteleaga! Timpul a trecut si am cunoscut un tip cu care am putut sa vorbesc de prima data ca si cand am fi fost amici de o viata. relatia noastra de amicitie s-a transformat incet intr-una de dragoste. suntem impreuna de 7 luni, dar parca il cunosc de o viata.pot spune ca mi-am intalnit sufletul-pereche.abia dupa ce l-am intalnit pe tipul asta cu care sunt acum mi-am dat seama cat de putine lucruri aveam in comun eu si fostul meu prieten. Draga mea, fii tare! o sa treci peste asta. gandeste-te ca undeva, se afla si sufletul tau pereche. despartirea asta s-a produs dintr- un anumit motiv-erai cu o persoana cu care nu ai fi putut sa fii fericita. asa ca lasa timpul sa treaca, implica-te in activitati care iti plac, in loc sa stai in casa si sa plangi mai bine alearga in parc, sau du-te la cosmetica, danseaza sau fa altceva ce -ti place. fruntea sus! nu te caracterizeaza pe tine starea de tristete! iti doresc tot binele din lume!
,,Nu obţii nimic dacã te tot gândeşti la ce ai fi putut să faci. Nu poţi să rescrii trecutul, aşa cã priveşte înainte altfel rişti sã fii lãsat în urmã.”
Posteaza comentariu