Vladimir Drăghia îşi caută aleasa la "Burlacul"

Actorul din "Narcisa Sălbatică" va fi eroul noului sezon al show-ului de la Antena 1.
Cel mai bun băiat rău îşi caută jumătatea. Vladimir Drăghia este protagonistul celui de-al treilea sezon al show-ului "Burlacul". Înscrierile la casting au început deja.

După ce Cătălin Botezatu şi-a căutat aleasa inimii, iar miliardarul Edward Popescu Strohlen a găsit-o, un alt burlac se află acum în căutarea sufletului pereche. Vladimir Drăghia, actorul care a cucerit inimile telespectatoarelor în serialul "Narcisa Sălbatică", este Burlacul celui de-al treilea sezon al show-ului de succes difuzat de postul Antena 1.

Pe lângă un look nou care atrage privirile tuturor femeilor, Vladimir are şi alte atuuri care îl fac să fie unul dintre cei mai râvniţi burlaci ai momentului. El a fost campion european la nataţie şi, cu toate că înotul îi ocupa cea mai mare parte din timp, Vladimir a trecut cu succes testele SAT pentru a obţine o bursă de studiu în SUA. Întorsăturile vieţii l-au făcut însă să-şi descopere pasiunea pentru actorie şi regie.

Femeia pe care o caută Vladimir trebuie să fie puternică, dar feminină, deşteaptă şi cochetă, să aibă un suflet bun şi să-şi dorească să întemeieze o familie împreună cu el.

Tinerele care cred că îl pot cuceri pe Vladimir se pot înscrie la casting la numărul de telefon 073.00.99.77 sau trimiţând un mail la adresa casting@antena1.ro.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod