Dupa toata discutia vizavi de arestarea vedetei Lindsay Lohan, s-au deschis portilele trecutului si am aflat ca exista si alte vedete care au trecut printr-o situatie asemanatoare. Robert Downey Jr., Sean Penn, Nicole Richie, Martha Stewart sau... Sophia Loren sunt numai o parte dintre ele. Asadar, in cele ce urmeaza, inca un exemplu care face referire la faptul ca stralucirea pe care o afiseaza pe ecrane sau pe scena ascunde de multe ori o viata personala cu mult prea multe suisuri si coborasuri.
Daca am inceput cu Lindsay Lohan sa continuam tot cu ea. Vedeta isi executa in aceste zile pedeapsa de 90 de zile pe care a primit-o in momentul in care a fost acuzata ca a condus in stare de ebrietate. Din fericire pentru Lohan nu exista suficiente locuri in inchisoarea in care a fost "cazata", asa ca s-ar putea sa-i fie micsoarata pedeapsa. Chiar si asa, in primele 24 de ore de la eliberare, vedeta va fi obligata sa se inscrie intr-un program de 90 de zile, conceput pentru constientizarea pericolelor generate de consumul de alcool.
Racoarea de dupa gratii ii este cunoscuta si lui Robert Downey Jr. Actorul a petrecut dupa gratii, in total, un an si jumatate din viata lui, in perioada 1996 - 2001, din cauza cosumului de stupefiante.
Fetita alintata a familiei Hilton, Paris, a stat la randu-i 23 de zile in detentie din cauza faptului ca a fost prinsa conducand fara permis. Desi dupa eliberare a declarat "acum sunt un om bun", blondina a recidivat. Merita amintit aici momentul in care a fugit din arest dupa ce, in Corsica, autoritatile au gasit marijuana in posesia ei.
Sean Penn nu are mila de paparazzi si tocmai acest lucru l-a trimis in spatele gratiilor. Actorul a fost arestat in 1987, pentru 33 de zile, dupa ce a lovit un fotograf cu masina. Zeci de ani mai tarziu, actorul a revenit la aceleasi manifestari.
Martha Stewart a fost condusa de fiica ei in arest. Vedeta a fost arestata in martie 2005, dupa ce a fost gasita vinovata intr-un proces de conspiratie si obstructionare a justitiei. "Cu certitudine nicaieri nu este mai bine decat acasa", declara vedeta la iesirea din arest, unde si-a petrecut 5 luni din viata ei.
Kiefer Sutherland este, de asemenea, un alt nume pe lista celebritatilor care s-au... "racorit" dupa gratii. El a fost arestat in 2007, pentru 48 de zile, dupa ce a fost acuzat de conducere in stare de ebrietate, dar si de o incalcare de probatiune. Lectia primita in inchisoare nu i-a fost de mare folos, pentru ca in 2009 a recidivat, atunci cand a decis ca este cazul sa-i aplice o corectie unui designer la o petrecere la care a participat la New York.
Lil'Kim a stat dupa gratii aproape 10 luni, dupa ce a fost acuzata ca a mintit in cadrul unui proces. In timpul detentiei, artista rapp si-a lansat albumul "The Naked Truth". Mai mult decat atat, Lil'Kim a acceptat sa participe la emisiunea "Dansez pentru tine" in 2009, tocmai pentru colegele sale de celula. "Eu si cu fetele mele obisnuiam sa ne uitam la aceasta emisiune si ele imi spuneau ca si eu trebuie sa fiu in acest show", declara la un moment dat artista.
Te-ai fi gandit vreodata ca frumoasa Sophia Loren a cunoscut racoarea puscariei? Ei bine este adevarat pentru ca actrita a petrecut 17 zile in inchisoare, in anul 1982, dupa ce a fost acuzata de evaziune fiscala. Din fericire, aceasta experienta nu a avut efecte majore asupra carierei sale de mai tarziu.
Din categoria vedetelor care au stat doar cateva ore in detentie face parte si Khloe Kardashian, care a stat aproape... 3 ore acolo. Ea a fost retinuta dupa ce nu si-a respectat conditiile de eliberare preventiva dupa un proces in care a fost acuzata de conducere in stare de ebrietate. Artista a refuzat sa faca munca in folosul comunitatii si sa se inscrie intr-un program de constientizare a efectului pe care il are consumul de alcool asupra comportamentului unui individ.
Asadar, iata ca si bogatii plang uneori. Daca cunosti si alte cazuri de acest gen, te rog sa le impartasesti cu noi...