Oamenii de stiinta sustin ca pacientii care sufera de boli gingivale cronice si renunta la fumat in perioada tratamentului beneficiaza de o reducere semnificativa a numarului de bacterii daunatoare, dar si de o crestere in randul bacteriilor "bune" de la nivelul cavitatii bucale. Studiul citat de Science Daily a fost condus de Ohio State University si Newcastle University, iar rezultatele au fost publicate in editia din iulie 2010 a Jurnalului de Microbiologie Medicala.
Fumatul reprezinta un factor de risc important in dezvoltarea bolilor gingivale, din cauza cresterii numarului de bacterii daunatoare. La studiul menit sa descopere efectele pe care le are renuntarea la fumat asupra sanatatii orale au participat 22 de fumatori, dintre care 11 au renuntat la tigari in perioada studiului. Rezultatele cercetarii au aratat o scadere a nivelului de bacterii patogene, insa si o crestere a numarului de bacterii "bune", la participantii care s-au lasat de fumat.
"In urma tratamentului paradontal si a renuntarii la fumat s-a observat o recolonizare cu un numar mai mare de specii de bacterii "sanatoase", iar numarul de bacterii patogene a scazut semnificativ. Aceste rezultate arata importanta pe care o are renuntarea la fumat in mentinerea si recapatarea sanatatii orale," spun cercetatorii.
Efectele fumatului asupra sanatatii gingiilor
Nu numai ca fumatul creste riscul aparitiei bolilor gingivale, dar ingreuneaza tratarea acestora si scade sansele reusitei tratamentului. Fumatul afecteaza abilitatea gurii tale de a se vindeca si multe dintre tratamentele de care ai nevoie pot sa nu aiba succes.
Fumatul, avertizeaza dr. Moise Corina Gabriela, medic specialist stomatologie generala, "actioneaza local la nivelul gingiei prin iritatie directa care favorizeaza instalarea gingivitei si in anumite conditii(stres, igiena defectuoasa) gingivostomatita ulcero-necrotica si prin depuneri de nicotina, produsi de combustie pe suprafetele dentare care favorizeaza formarea de placa bacteriana si tartru".
Fumat = risc crescut de cancer oral
Efectele fumatului nu se rezuma doar la aparitia bolilor gingivale. Primele consecinte ale fumatului asupra sanatatii orale se manifesta prin respiratia urat mirositoare (halitoza) sau aparitia unor pete pe suprafata dintilor. Insa aceste probleme estetice sunt doar o mica parte din daunele pe care le face fumatul, provocand probleme ale sanatatii orale mult mai grave, precum cancerul oral.
Potrivit Societatii Americane de Cancer:
- Aproximativ 90% dintre persoanele care sufera de cancer de gura si anumite tipuri de cancer la gat au fumat. Riscul aparitiei acestor tipuri de cancer creste in functie de cantitatea de tigari fumate sau de lungimea perioadei in care s-a fumat;
- Fumatorii prezinta un risc de 6 ori mai mare de a dezvolta aceste tipuri de cancer fata de nefumatori;
- La aproximativ 37% dintre pacientii care continua sa fumeze dupa tratarea cancerului, apare un alt tip de cancer, precum cancerul la gat sau laringe, fata de doar 6% dintre cei care renunta la fumat;
- Tutunul din tigari sau pipe poate provoca cancer in orice loc al gurii sau al gatului. Pipa poate cauza si cancer in zona buzelor.
Posteaza comentariu