Prigoană a făcut din căsătorie un fel de hobby. Dar acelaşi lucru se poate spune şi despre pasiunea lui pentru divorţ. Lunga serie îl stil de telenovelă a certurilor şi împăcărilor dintre omul de afaceri şi Adriana Bahmuţeanu a făcut deliciul presei tabloide până când, de la al treilea divorţ, lumea s-a obişnuit cu această reţetă şi a început să privească aceste "vârfuri de tensiune" din relaţia lor care pe un spectacol normal. Cu timpul, scandalurile dintre Prigoană şi Bahmuţeanu s-au banalizat şi n-au mai oferit nimic nou.
Iar cei doi actori s-au oprit la al patrulea episod.Silviu Prigoană se pregăteşte din nou de nuntă. De data asta, Adriana nu mai face parte din distribuţie; omul de afaceri îşi încearcă din nou norocul în dragoste cu a patra femeie din viaţa lui, Mihaela Botezatu.
Aceasta a dezvăluit că Prigoană i-a dăruit un inel de logodnă şi că au început să pună la punct detaliile pentru nuntă. Şi chiar mai mult decât atât, au şi planuri de viitor: cel puţin un copil! "Nu a fost o cerere în sine, ci am discutat despre familie la vreo trei-patru luni de la începutul relaţiei. Ne dorim copii, măcar unul. Silviu ar vrea mai mulţi, vreo trei, dar vom vedea ce va vrea Dumnezeu. El îşi doreşte foarte mult o fetiţă. Încă nu am stabilit dată nunţii, lăsăm lucrurile să decurgă de la sine. (...) Silviu mi-a făcut o mulţime de surprize. Cu o seară înainte de ziua mea am avut o masă rezervată la unul dintre cele mai frumoase hoteluri din Las Vegas, Bellagio, cu fântână dansatoare şi lumini, unde am ieşit toţi şi ne-am simţit foarte bine. Luni am mers la un show, apoi am avut masă rezervată la un alt restaurant, unde am avut tort, mi-au cântat <<La mulţi ani>>, iar Silviu mi-a oferit un inel superb", a povestit Mihaela pentru revista Taifasuri.
Ea a povestit cum a curtat-o Prigoană şi cum a convins-o că în realitate nu este precum personajul care a devenit celebru prin subiectele de cancan de la televiziune. "Eu trebuia să mă întâlnesc cu Marcel Toader la Bucureşti, voia să mi-o prezinte pe Maria, viitoarea lui soţie, iar când am ajuns în Capitală l-am sunat. El mi-a spus că este acasă la naşul lor, Silviu Prigoană, şi pot să vin şi eu, că este o cină între prieteni. La momentul respectiv, nu îl priveam cu alţi ochi pe Silviu pentru că îl ştiam doar de la televizor", a povestit Mihaela.