"Iniţial, am refuzat invitaţia, mi se părea că nu am ce să caut la el acasă, dar Marcel a insistat, mi l-a dat pe Silviu la telefon, eu m-am tot scuzat, apoi Marcel a revenit cu apelul şi, într-un final, obosită după drumul de la Sibiu, am acceptat să vin. Atunci ne-am văzut pentru prima oară! Era multă lume, am făcut cunoştinţă cu toţi şi am observat că atunci când Silviu povestea ceva, parcă mi se adresa direct.
"A doua zi am plecat la Sibiu, iar Silviu mi-a trimis mesaje şi am stabilit să povestim mai multe când mă întorc la Bucureşti. Apoi m-a întrebat dacă vreau să-i fiu parteneră la nunta lui Marcel cu Maria, pentru că nu avea cu cine să meargă. Sincer, m-am gândit la ce ar putea să urmeze, dar am acceptat... Cert e că m-a cucerit cu inteligenţa lui, nu există întrebare la care să nu aibă răspuns, cu faptul că este un om bun şi iubitor şi un tată desăvârşit", a mai spus Mihaela pentru publicaţia citată de wowbiz.ro.
Silviu Prigoană a fost căsătorit de şase ori, cu trei femei.
Mihaela Botezatu a fost şi ea căsătorită o dată şi are trei copii: Ionuţ, Ana Maria şi Alexandra.
Comentarii (5)
zicală pe care o ştim cu toţii: Unde nu-i cap, vai de picioare. Doar că la Prigonitul este... pe invers.
Acest individ este bolnav mintal, la fel si "alesele" lui. Sa se ia de mina cu Borcea, mai ales ca sint ambii cit se poate de "indieni".
Bre, evanghelistule. Vrei să crăpi? O.K. Du-te la Duzmnezeu sau la Dracu, tu decizi. Dar nu strica dispoziţia nimănui cu asemenea propuneri. La balamuc să mergi mai întâi
Prietene drag, ai cunoscut tu dragostea lui Dumnezeu pentru tine? Stii tu cat de mult esti iubit de Dumnezeu? Dumnezeu a hotarat ca Insusi Fiul Sau, Isus Hristos, sa coboare pe pamant si sa moara pentru tine si pentru mine, ca sa fii salvat de la iad. El vrea sa te faca un copil al Sau... Vrei sa vii la El chiar azi? Vino, caci El te primeste cu drag! http://caleamantuirii.blogspot.ro/
La Prigoană, e o goană, după însurat. Orice face, cum o drege iese doar kkt.Căci se pare, de-nsurare este PRIGONIT. S-o pricepe el la multe, dar nu la iubit. A făcut mare avere numai din gunoi. Asta esta-a lui vocaţie, e clar pt. noi, D-aia vede în femei doar simple pubele, unde-şi varsă-al său gunoi. Şi-aşa fug...vai de ele...
Posteaza comentariu