Nu imi place sa recomand filme. Pentru ca tine foarte mult de gusturi si de preferintele fiecaruia. Dar fac o exceptie: daca vrei sa vezi un film bun, du-te la cinematograf, la "21 de grame". Sau la "Mystic River" (intr-o traducere romaneasca prea putin potrivita, "Misterele fluviului"). In ambele pelicule il vei vedea pe Sean Penn. Un actor adevarat...
Unul dintre proiectele sale interesante din acest moment este filmul "The Interpreter", in regia lui Sydney Pollack, ale carui filmari s-au incheiat de curand. Pelicula are drept subiect intrigile politice, un traducator intrand in posesia unor informatii despre un posibil asasinat.
Acesta nu este singurul film cu tenta politica pe care il abordeaza Sean Penn. De fapt, este un subiect tot mai des "agatat" de Sean atat in cariera sa, cat si in viata de zi cu zi, el fiind una dintre vedetele care s-a implicat activ in toate actiunile care au vizat oprirea razboiului din Irak.
Un alt film controversat (si politic...) al actorului este si pelicula din 2004, "The Assassination Of Richard Nixon", care are la baza fapte si evenimente reale. Actiunea filmului se petrece in 1974, iar Penn interpreteaza rolul unui om de afaceri care decide sa puna in aplicare masuri extreme pentru a-si atinge scopul, "the American dream".
S-a nascut intr-o familie de artisti, in 17 august 1960, in Burbank, California. Tatal sau, Leo Penn, este regizor de film si pentru televiziune. Mama sa, Eileen Ryan, este actrita si s-a retras din aceasta meserie in momentul in care Sean s-a nascut.
Fratele sau mai mic, Christopher, a devenit un actor cu o oarecare reputatie (a jucat in filmele "Reservoir Dogs", "Pale Rider", "At Close Range" - pelicula in care Chris joaca alaturi de Sean, iar, ca o exceptie, Eileen Ryan interpreteaza rolul bunicii lor).
Iar fratele mai mare, Michael, este un cantaret si un compozitor de succes ("No Myth"). Provenind dintr-o asemenea familie, Sean nu avea prea multe alternative in afara actoriei si a vietii de artist...
Baiatul sau poarta numele a doi dintre cei mai buni prieteni de familie, respectiv Dennis Hopper si Jack Nicholson, iar Robin si Sean au una dintre cele mai trainice relatii de la Hollywood, fapt care suscita curiozitatea si interesul oricui...
Pe langa faptul ca este un profesionist si un actor perfectionist, Sean Penn este el in sine un adevarat "personaj", un tip controversat, renumit pentru gesturile sale excentrice si pentru comportamentul care il recomanda drept unul dintre rebelii Hollywoodului.
Anterior casniciei cu Robin Wright Penn, Sean a fost insurat cu Madonna, din 1985 pana in 1989. Gurile rele spun ca actorul s-a folosit de acest mariaj pentru a-si construi un nume si pentru a se face cunoscut. Adevarul este ca doua firi vulcanice ca ale lor nu puteau decat sa se atraga si sa se consume reciproc...
In orice caz, toata perioada in care cei doi au fost impreuna a fost una plina de turbulente si de iesiri necontrolate din partea lui Sean Penn. Si asta pentru ca actorul nu suporta ca viata sa ii fie analizata si pusa pe tava oricarui "neavenit".
"Viata privata este viata privata si nimeni nu are de ce sa isi bage nasul", a declarat actorul, ceea ce i-a creat, in afara ecranului, o imagine de bataus al paparazzilor. Penn a avut numeroase conflicte de acest gen cu "vanatorii de vedete"... Marturie sta relatia sa cu Madonna Louise Veronica Ciccone...
Daca la momentul respectiv paparazzii il considerau pe Sean un ghimpe in coasta, au eliberat un monstru atunci cand si-au indreptat atentia spre sotia sa. Spre deosebire de Penn, Madonna nu se opunea publicitatii, dar chiar si ea a considerat ca se exagerase prea mult cu expunerea mediatica.
Si totul a culminat cu nunta celor doi, transformata intr-un adevarat circ mediatic: deasupra locatiei evenimentului, desfasurat in aer liber, elicoptere ale diferitelor televiziuni incercau sa surprinda imagini inedite. Mirele a fost atat de enervat de aceasta invazie in viata privata incat se pare ca ar fi tras mai multe focuri de arma in aer. Iar Sean Penn nu neaga acest lucru.
Pana si divortul lor a fost insotit de mituri si speculatii: la vremea respectiva, tabloidele vuiau, relatand despre bataile pe care Sean i le "administra" Madonnei, cu o bata de baseball. Actorul nu a facut insa decat aceasta declaratie: "Nu pot spune decat ca s-a terminat. Pur si simplu relatia noastra nu a mers."
Nonconformist, Sean Penn a ajuns si in inchisoarea din Los Angeles, unde a stat 32 de zile pentru ca a agresat un fotograf.
O alta ciudatenie a lui Sean Penn este si detinerea unei mitraliere si a unui pistol pe care obisnuia sa il tina in cizma...
Dar toate aceste lucruri nu influenteaza cu nimic talentul si caracterul sau deosebit. Sean Penn este un tip navalnic si totusi un barbat care a stiut sa se inconjoare de experiente minunate si de oameni puternici, la fel ca el.
Dovada in acest sens sunt prietenii sai, printre cei mai buni numarandu-se Jack Nicholson, Dennis Hopper, Timothy Hutton, Bono si Charlie Sheen - de altfel, Sean a copilarit impreuna cu el in Malibu, alaturi de Emilio Estevez si de Rob Lowe. Malibu, "locuinta" sa incepand cu varsta de 10 ani, este locul care l-a transformat, de altfel, intr-un impatimit al surfingului.
Ii place foarte mult sa faca sport, iar pasiunea pentru surf si-a pastrat-o toata viata. Pentru intretinere face jogging si merge la sala, unde ridicarea greutatilor reprezinta partea sa preferata, iar jocul de echipa pe care il adora este baschetul.
(click aici pentru detalii despre filmografie)
Penn a starnit valva in America si datorita declaratiilor si actiunilor sale cu iz politic. In decembrie 2002, actorul a facut o vizita in Irak si a adresat numeroase scrisori deschise presedintelui american George W. Bush, in incercarea de a atrage atentia asupra distrugerilor pe care un razboi de o asemenea anvergura le-ar putea produce de ambele parti.
Intr-un comunicat de presa, Sean Penn a declarat: "Fac aceasta calatorie in Irak pentru ca fetele locuitorilor acestei tari sa imi ramana vesnic intiparite in minte, sa nu mai fie atat de abstracte pentru mine. Astfel, sangele lor - ca si cel al soldatilor americani - nu va mai fi invizibil pe mainile mele. Ma aflu aici in fata dumneavoastra cu speranta ca fiecare dintre noi poate contribui la rezolvarea pasnica a acestui conflict."
Practic, in timp ce alte celebritati de la Hollywood stateau acasa si scriau epistole de protest, Sean Penn a preferat sa mearga in Bagdad, sa vada el insusi cum traiesc irakienii, sa le vada scolile, spitalele si cartierele saracacioase si sa incerce sa gaseasca solutii acceptabile pentru stoparea razboiului pe care il considera imoral.
Are o casnicie fericita, doi copii minunati, un comportament excentric si controversat, care l-a tinut mereu in atentia presei. Dar talentul, abordarea profunda si pasionata a tuturor rolurilor pe care le-a interpretat au confirmat faptul ca Sean Penn nu se dezminte - a fost si ramane un actor complet.