Eric Bana - noul "produs" al cinematografiei

Probabil ca acest nume nu ti-ar fi spus mare lucru acum cativa ani... Pentru ca Eric Bana era un actor a carui faima nu prea razbatuse in afara granitelor Australiei natale. Dar interpretarile sale deosebite din "Chopper", "Black Hawk Down", "The Hulk" (filmul care, practic, i-a deschis usile succesului) si, mai recent, "Troia", ni-l infatiseaza pe Bana in postura noii revelatii a cinematografiei.

Desi in Australia este unul dintre cei mai cunoscuti si mai buni actori, restul lumii a avut ceva de asteptat pana sa il descopere... Eric a fost foarte multi ani atat un actor, cat si un comediant de succes (timp de 10 ani a facut stand-up comedy, inainte de actorie), fara a avea insa studii de specialitate. De asemenea, experienta sa in televiziune este considerabila.

Saptamana trecuta au aparut tot felul de zvonuri legate de un posibil "transfer" in seria de filme cu Agentul 007... Se pare ca lui Eric i-ar fi fost propusa de curand preluarea "stafetei" de la Pierce Brosnan. Desi rolul spionului sexy este ravnit de o mare parte dintre actorii de la Hollywood, totusi Bana a infirmat aceste speculatii: "Cred ca am spus de vreun milion de ori ca nu voi juca acest rol. Niciodata, dar absolut niciodata nu am avut nici cea mai mica discutie pe aceasta tema. Nu pot sa imi dau seama absolut deloc de unde naiba a aparut ideea asta."

Are 36 de ani, o familie fericita si o cariera promitatoare in fata. Daca l-ai vazut in peliculele "Black Hawk Down" si "The Hulk", nu cred ca ai stiut ca accentul tipic american al lui Eric nu este real. Si probabil nu stiai nici faptul ca numele sau nu este atat de usor de pronuntat pe cat pare la prima vedere...

Si asta pentru ca numele sau adevarat este, de fapt, Eric Banadinovich... S-a nascut pe 9 august 1968, in Melbourne, Australia, la trei ani dupa aparitia pe lume a fratelui sau mai mare, Anthony. Eleanor, mama lor, de origine germana, era coafeza, iar tatal lor, Ivan, de origine croata, se ocupa de logistica la o firma de tractoare americana.

Spre deosebire de fratele sau, Anthony, care a fost intotdeauna un elev de nota zece, un sportiv care a plecat in SUA pentru a juca baschet, Eric a fost clovnul clasei, apreciat si iubit de toti colegii pentru glumele sale. Talentul sau nativ l-a ajutat sa "colectioneze" mai multe premii ale diverselor concursuri scolare la care a participat.

Dupa ce a terminat scoala, Eric "s-a ales" cu cateva slujbe foarte ciudate: primul sau job a fost la un service auto, unde se ocupa de spalatul masinilor, printre altele. "Vroiam sa fiu mecanic. Cand aveam 15 ani vroiam sa ma las de scoala si sa ma apuc sa mesteresc la masina mea. Dar tatal meu mi-a spus: 'Fiule, nu e o idee buna. Ar trebui sa iti termini educatia si, dupa ce ai scapat de scoala, nu iti transforma hobby-ul in meserie'."

La 23 de ani, Bana a lucrat ca barman la Hotelul Castle din Melbourne si tot atunci si-a inceput si cariera de... artist. In paralel cu slujba, Eric era comediant, dezvoltandu-si astfel calitatile native.

In acest bar din Melbourne "a fost cumva atras de lumea aceasta a pub-urilor si a comediei si a intrat intr-o oarecare rutina". A fost sansa de care avea nevoie. Bana a declarat: "Este un sentiment extraordinar sa faci niste necunoscuti sa rada cu atata pofta si de atunci incolo mi-am dorit sa fac asta!"

Debut promitator

Talentul sau a dus mai departe la debutul in televiziune, cu performanta sa din showul lui Steve Vizard, "Tonight Live". Oportunitatea care l-a facut cunoscut publicului a fost un serial de comedie australian din 1993, "Full Frontal" (asemanator cu "Saturday Night Live" din SUA), pentru care a scris scenariul si a interpretat diferite roluri. Felul in care i-a imitat pe Ray Martin, Tom Cruise, Arnold Schwarzenegger (si nu numai...), i-a adus o audienta considerabila, un public fericit si extrem de amuzat...

Popularitatea tot mai mare de care se bucura cu acest show a dus la realizarea propriului sau spectacol de televiziune, "Eric", in 1996, o colectie de scketch-uri cu personaje amuzante. "The Eric Bana Show Live" s-a lansat un an mai tarziu, dar a fost rapid scos din grila de programe, din cauza ratingurilor scazute.

Toata valva deja creata in jurul sau l-a ajutat sa inainteze in cariera, chiar si in ciuda acestui esec. Debutul sau in cinematografie l-a reprezentat aparitia din "The Castle" din 1997. Pelicula, despre o familie australiana care reuseste sa isi pastreze optimismul chiar si in vremuri "de restriste", il infatiseaza pe Bana intr-un rol secundar, interpretand personajul Con Petropoulos, un contabil pasionat de kickboxing.

In acelasi an, Bana s-a casatorit cu Rebecca Gleeson, o fosta publicista de la televiziunea Seven Network, "gazda" showului "Full Frontal". "Am simtit din tot sufletul, atunci cand am cunoscut-o, ca am gasit ceea ce imi trebuia in viata. Fara nici o urma de indoiala. Am stiut asta din primul moment", avea sa spuna Eric ulterior. In prezent, cei doi formeaza o pereche extrem de frumoasa si de fericita si au impreuna doi copii, Klaus, cinci ani, si Sophia, doi ani.

Apoi a aparut... "Chopper". Drama independenta din 2000 ii ofera lui Bana rolul lui Mark "Chopper" Read, unul dintre cei mai cunoscuti criminali din Australia, actorul declarand in nenumarate randuri ca uraste armele. Dar cu totul altceva este cinematografia... Pentru a intra si mai bine in pielea personajului, Eric s-a ingrasat 15 kilograme (timp de patru saptamani s-a "hranit" numai cu preparate de la fast-food), a petrecut ore intregi la machiaj, unde a "capatat" numeroase tatuaje, pe tot corpul, si s-a documentat foarte mult, sustinand chiar si interviuri cu "Chopper". Bana a primit laude chiar din partea lui Read: "Daca se mai ingrasa cu cateva kilograme si isi face o tunsoare ciudata, ar putea semana destul de bine cu mine."

Filmul a fost intampinat de critici cu bratele deschise si, desi nu a fost difuzat la scara larga, totusi cronicile aparute i-au adus recunoastere la nivel international. Pentru interpretarea acestui rol a obtinut premii la categoria Cel mai bun actor, acordate de Australian Film Institute, Stockholm Film Festival si Film Critics Circle of Australia. Bana isi aminteste despre aceasta pelicula: "A fost tot ceea ce ti-ai putea dori sa experimentezi in viata si intr-un film si totul s-a contopit. A fost foarte bizar, pasionant si al naibii de infricosator!"

Mergand pe urmele succesului...

Totusi filmul care l-a prezentat pe Eric lumii intregi a fost "Black Hawk Down" (regie Ridley Scott), din 2001, un film bazat pe fapte reale - misiunea americanilor din Mogadishu, Somalia, din octombrie 1993. Inainte de a petrece cinci luni in Maroc, unde s-au filmat scenele, Bana s-a antrenat pentru acest rol la Fort Bragg. A jucat rolul lui Norm "Hoot" Hooten, un sergent american care lucra in trupele de elita Delta.

Impreuna cu restul echipei, s-a antrenat din punct de vedere fizic (si psihic) pentru rolul de soldat si a invatat accentul american, pe care s-a straduit sa il imite foarte bine. Ceea ce i-a si reusit! Filmul a fost un succes de critica si de box office, un inceput perfect pentru o cariera la Hollywood...

"Nebunia" generata de "Black Hawk Down" a fost usor calmata de participarea sa in "The Nugget", o comedie despre trei muncitori la drumuri ("drumari"), care gasesc cel mai mare filon de aur din lume. "Cand am terminat de filmat 'Chopper' am citit scenariul si m-am simtit din nou ca un copil. Era ca si cum as fi citit o carte veche, care m-a intors in copilarie. M-a facut sa simt ceva ce nu as putea explica foarte bine, dar care m-a emotionat profund. Am fost miscat de povestea pe care am citit-o."

In 2003, talentul sau actoricesc si spiritul glumet care il caracterizeaza l-au determinat sa accepte sa isi "doneze" vocea pentru filmul de animatie realizat de Pixar, "Finding Nemo". Personajul care "glasuieste" cu vocea lui este Anchor, un rechin-ciocan care isi doreste foarte mult sa devina vegetarian. Un succes pentru vanzari, un film gustat de copii (si nu numai...), o noua sansa pentru Bana de a-si pune in valoare calitatile si de a se apropia de lumea copilariei.

In acelasi an, regizorul Ang Lee ("Crouching Tiger, Hidden Dragon") a remarcat interpretarile pline de profunzime ale lui Bana, alegandu-l, in "The Hulk", pentru rolul blandului om de stiinta Bruce Banner, care se transforma intr-un monstru verde urias atunci cand se enerveaza. Eric este al doilea actor australian (Hugh Jackman este primul) care a interpretat un super-erou inspirat din benzile desenate Marvel Comics: "Am fost foarte incantat si flatat ca mi s-a oferit acest rol, care m-a ajutat sa am mai multa incredere in mine. M-am gandit ca Ang Lee a avut un motiv sa ma aleaga pe mine si, pentru ca nu cunosteam care este acest motiv, mi-am zis ca trebuie sa ma apuc de treaba si sa dau tot ce am mai bun."

Dupa ce a terminat filmarile la "The Hulk", Bana a petrecut noua luni impreuna cu familia sa, acasa. "Atunci cand am un proiect, imi iau familia cu mine - un film pe an si apoi restul de timp ramas il petrecem acasa", a adaugat actorul.

In aprilie 2003 a inceput productia mult titratului "Troia". Pentru intruchiparea lui Hector, Eric a fost nevoit sa slabeasca foarte mult, sa isi lase o barba "stufoasa" si sa ia lectii de lupta. S-a descurcat din nou foarte bine, in special la lectiile de calarie, extrem de solicitante. Bana nu mai calarise niciodata pana atunci si a trebuit sa "sara in sa" fara... sa!

In povestea regizata de Wolfgang Peterson si inspirata de "Iliada" lui Homer, Hector (Eric Bana), capetenia trupelor din Troia, incearca sa ii tina piept lui Ahile (Brad Pitt). Filmul, lansat la mijlocul lui mai 2004, a fost un succes de box office si s-a "instalat" direct pe locul intai, avand vanzari de 45,6 milioane $ in primul week-end de la evenimentul lansarii...

Momentele filmarilor au fost amuzante, iar toti membrii echipei l-au indragit. Colegul sau din "Troia", Orlando Bloom (Paris) a declarat: "Il admir. Este un barbat adevarat. Asa cum este Hector pentru Paris, Eric a fost un adevarat model pentru mine." Iar Rose Byrne ("Troia") a afirmat: "Lumea pur si simplu il adora. De fiecare data cand se vorbeste de Eric, toti amintesc de 'Chopper', iar Brad Pitt este un fan al acestui film. Lumea il respecta foarte mult pe Eric."

Eric Bana s-a apropiat foarte mult de Orlando Bloom in timpul filmarilor, pe care il apreciaza ca actor si ca prieten: "Il iubeam pe Orlando ca pe un frate mai mic inca inainte de a incepe filmarile. Doar petrecusem impreuna cinci luni in Maroc, pentru 'Black Hawk Down'... Iar de Orlando trebuie sa ai grija... Nici macar nu stie sa faca o cafea! (Incepe sa imite vocea lui Orlando) 'Vrei cafea, Eric? Imi mai spui inca o data cum se face? Pui cafeaua in apa? Sau in filtru? Faci tu cafeaua, Eric?'"

Bana este pasionat de masini si de motociclete... De mic a fost "indragostit de tot ce inseamna autovehicul" si adora sa participe la curse de masini, dupa cum singur recunoaste. Nu este un strain nici pentru circuitele profesioniste, la care a participat. Debutul sau in "sportul motorizat" l-a reprezentat anul 1996, unde a participat la Targa Tasmania cu prima sa masina, un Ford Falcon XB Coupe din 1974, masina pe care si-a cumparat-o la varsta de 15 ani, cu 1.000 de dolari. Alte competitii care l-au avut drept protagonist sunt Classic Adelaide din 2002 si 2003. Si, daca incerci sa ghicesti cate masini are, nu te mai stradui... Vreo opt...

In momentul de fata, Eric Bana poarta doua inele: unul din aur, celalalt din argint. Inelul din aur de pe mana stanga este verigheta, iar cel din argint este "primul lucru pe care mi l-a cumparat sotia mea in perioada noastra de intalniri. Este un inel din argint masiv, pe care este gravat cuvantul 'coraggio', echivalentul pentru 'curaj' din limba italiana." Curajul l-a insotit, cu siguranta... Saltul de la micul la marele ecran nu este usor... Si, la fel de sigur, cu Eric Bana vei mai avea ocazia sa te "intalnesti"...
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • RALUCA pe 31 Dec 2008, 23:51
    filmul TROIA

    As dori ca la sfarsit Paris sa se imprieteneasca cu Ahile si sa fuga prin acea iesire ei si iubita lui Ahile

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod