România mondenă: Asistentele lui Capatos. De ce le schimbă atât de des?



Înainte ca Ana Maria Mocanu şi Loredana Chivu să fie asistentele lui Capatos, locul mai fusese ocupat de Daniela Crudu şi Bianca Drăguşanu. Apropiaţii Cruduţei şi ai Biancăi au spus, încă de la începutul anului, că Dan Capatos le vroia din vara trecută pe cele două înapoi la emisiune.

„De şase luni se tot vorbeşte pe holurile Antenei de plecarea Loredanei Chivu şi a colegei sale Ana-Maria Mocanu. Daniela Crudu a primit propunerea să se întoarcă în această vară, când încă mai era cu Nilă. După ce el a înşelat-o şi s-au despărţit, ea nu mai avea niciun motiv să refuze. Tot la acea vreme, Dan Capatos i-a spus şi Biancăi, mai în glumă, mai în serios, să se întoarcă. Nu i-a displăcut deloc ideea, însă oricât de mult l-ar iubi pe fostul ei şef, Bianca are acum o afacere de care trebuie să se ocupe. Şi-a deschis atelierul de croitorie şi stă acolo de dimineaţa până seara. Cum emnisiunea este la o oră înaintată, nu ar putea să facă faţă acestui program infernal“, au spus prietenii celor două.

Pe lângă asistentele amintite mai sus, în ultimii ani Capatos a mai avut-o în emisiune şi pe Mădălina Pamfile. Din cauza scandalurilor interminabile în care era implicată, tânăra a fost însă dată afară de la Antena 1.



Emisiunea „Un show păcătos“ a debutat la Antena 1 avându-l ca prezentator pe Dan Capatos şi ca asistente pe Alina Gheorghe şi Georgiana Tudor. Cele două aveau rol de înger şi demon, însă după câteva emisiuni, conducerea postului a ajuns la concluzia că asistentele nu au un rol important şi că este nevoie de ceva nou.

„Au avut ghinionul de a fi la început, când noi eram încă în căutări şi nu eram aşezaţi pe făgaş. Nu au avut un rol important, iar două era prea mult“, spunea la acea vreme Dan Capatos.

După despărţirea de Alina Gheorghe şi Georgiana Tudor, Dan Capatos a ales-o ca asistentă pe Ramona Gabor. Singurul ei atu a fost acela că era sora mult mai cunoscutei Monica Gabor, fosta soţie a lui Irinel Columbeanu. La acea vreme, Capatos era mulţumit de Ramona deoarece aceasta nu avea „fiţe de Bucureşti“.



Cu timpul însă, realizatorii emisiunii au decis că trebuie să facă din nou o schimbare şi au decis să renunţe la Ramona. „Nu am avut nevoie de nicio explicaţie, se voia altceva. Este normal, neavând un rol important, asistenta poate fi schimbată şi a doua zi. Nu m-a deranjat“, declara Ramona Gabor imediat după ce Capatos a renunţat la serviciile ei.

Locul de asistentă a lui Capatos a fost ocupat şi de Eva Kent, pe numele ei real Oana Oprea. Despre ea, Dan Capatos spunea că este o fire vulcanică şi dezinhibată, dar a fost concediată deoarece nu s-a prezentat la mai multe emisiuni şi a fost implicată şi într-un scandal sexual.

Fosta asistentă a lui Capatos a ajuns cunoscută mai mult datorită filmelor porno în care a jucat, dar emisiunea „Un show păcătos“ a avut o audienţă foarte mare atâta timp cât Eva Kent s-a aflat în platou. Datorită ei, zeci de fete şi-au dorit să ajungă asistentele lui Capatos.

27 Ianuarie 2015
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Serios pe 28 Ian 2015, 13:34
    poftiim?

    serios? redati comenturi neimportante de pe facebook? pe bune?

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod