Este vorba despre vitamine şi minerale care îţi aduc frumuseţe din interior.
Vitamina A
O găseşti în: morcovi, dovleac, ardei galben şi roşu, varză, cartofi dulci, caise, mango, papaya.
Vitamina A este un antioxidant natural care îţi apără pielea de efectele razelor ultraviolete şi apariţia prematură a ridurilor. Contribuie la regenerarea celulară optimă, ceea ce te ajută să ai o piele care radiază de sănătate.
Acid folic
Îl găseşti în: spanac, salată verde, mazăre, sfeclă etc.
Extrem de important în timpul sarcinii, pentru prevenirea apariţiei malformaţiilor fetale, şi în mod deosebit a afecţiunii numite spina bifida, acidul folic este esenţial şi pentru frumuseţea ta. Reglează funcţiile organismului care te ajută să adormi uşor şi să ai un somn odihnitor, ţinând la distanţă ceracănele, pungile de sub ochi şi aspectul obosit.
Vitamina C
O găseşti în: portocale, lămâi, grepfrut, căpşuni, fructe de pădure, pătrunjel etc.
Dacă vrei o piele care să reziste efectelor îmbătrâniri, atunci trebuie să creşti nivelul de vitamina C consumat zilnic. Ajută la sintetizarea colagenului în organism, substanţa care menţine elasticitatea pielii.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Posteaza comentariu