Renee Zellweger pare mai fericită ca niciodată. Actrița americană în vârstă de 52 de ani, deținătoare a două premii Oscar, trăiește o frumoasă poveste de iubire cu prezentatorul TV Ant Anstead, în vârstă de 42 de ani.
Cei doi au participat recent la nunta fostului pilot de Formula 1 Jenson Button, iar Anstead a publicat pe Instagram o fotografie în care o sărută pasional pe Zellweger. „Această doamnă x Ren”, a scris prezentatorul britanic, adăugând un emoji în formă de inimă.
Dacă până de curând cei doi au preferat să își păstreze relația departe de ochii publicului, se pare că în prezent nu se mai sfiesc să-și arate sentimentele pe rețelele de socializare.
Citește și: Sandra Bullock are nevoie de o pauză. Actrița vrea să se dedice copiilor săi și va renunța la actorie „pentru o vreme”
Anstead și Zellweger au început să formeze un cuplu la scurt timp după ce s-au cunoscut pe platoul de filmare al show-ului auto găzduit de starul britanic, în luna iunie a anului trecut. Prima lor apariție publică a avut loc în august, iar o lună mai târziu și-au făcut relația „oficială” pe Instagram, postând câteva imagini în care apar împreună.
„Există foarte mult respect între ei doi”, a declarat o sursă pentru People. „Petrec cât mai mult timp posibil împreună, atunci când nu lucrează fiecare la alte proiecte. Se plac cu adevărat unul pe celălalt și este o atracție puternică. Este o relație serioasă”, a adăugat sursa.
„Renee a găsit din nou iubirea, o iubire care o face să se simtă încrezătoare în ea însăși. La rândul lui, Ant a avut de-a face cu multe suișuri și coborâșuri, dar acum pare să-și fi găsit stabilitatea prin această iubire”, a mai spus sursa.
Relația lor a evoluat destul de mult în ultimele luni. În timpul unei vizite de Crăciun în California, cei doi copii din prima căsnicie ai lui Anstead, care locuiesc în Marea Britanie, au cunoscut-o față în față pe Zellweger pentru prima dată.
„A fost minunat.
Renee este atât de drăguță și grozavă cu oamenii și s-au văzut de câteva ori pe FaceTime, astfel că toată lumea a fost încântată să se întâlnească în sfârșit”, a declarat Anstead.Starul britanic are trei copii - Amelia, de 18 ani, și Archie, de 15 ani, cu prima soție, și un fiu în vârstă de doi ani, pe nume Hudson, cu cea de-a doua soție, prezentatoarea TV Christina Haack.
Deși întâlnirea de Crăciun a fost prima dintre Renee și copiii mai mari ai iubitului său, fiul în vârstă de doi ani al acestuia este familiarizat cu actrița din seria „Bridget Jones”. Hudson petrece adesea timp alături de Zellweger.
„Renee petrece mult timp cu Ant în Laguna Beach. Ant se dedică foarte mult fiului său, iar Renee este foarte înțelegătoare din acest punct de vedere. Se pare că se bucură mult de întâlnirile cu fiul lui. Este foarte drăguță cu Hudson și se joacă mult cu el”, a declarat o sursă pentru People în luna septembrie a anului trecut.
Cei doi s-au cunoscut în timpul filmării unui episod al emisiunii auto „Celebrity IOU Joyride”, prezentată de Anstead.
Ant a fost căsătorit de două ori - cu Louise Anstead, din 2005 până în 2017, și cu Christina Haack, din 2018 până în 2021.
Renee Zellweger s-a căsătorit în anul 2005 cu cântărețul country Kenny Chesney, dar au anulat mariajul patru luni mai târziu. Ea a fost logodită cu Jim Carrey din 1999 până în 2000 și a avut o relație cu muzicianul Doyle Bramhall II din 2012 până în 2019.