Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh din istoria Angliei, a făcut față cu succes numeroaselor provocări cu care s-a confruntat de-a lungul celor 70 de ani de domnie.
Deși a reușit să-și păstreze calmul și stabilitatea caracteristice chiar și în timpul perioadei tulbure a anilor '90, când trei dintre cei patru copii ai săi au divorțat, surse apropiate familiei regale au dezvăluit recent că aceasta este cea mai mare nemulțumire a Reginei.
Citește și: Prințul Harry, criticat pentru că a ales să participe la Jocurile Invictus, dar nu va participa la slujba de comemorare a bunicului său
În biografia „Queen of Our Times: The Life of Queen Elizabeth II” („Regina vremurilor noastre: Viața Reginei Elisabeta a II-a”), ce va fi lansată la începutul lunii aprilie, autorul Robert Hardman abordează durerea personală a Reginei cauzată de destrămarea căsniciilor copiilor săi, Prințul Charles, Prințul Andrew și Prințesa Anne.
„Păstrând la exterior un stoicism caracteristic, discuțiile despre divorț au fost profund tulburătoare pentru Regină”, a scris Hardman în noua biografie, potrivit People. „Un alt fost membru din interiorul palatului își amintește că din când în când se puteau întrezări crâmpeie ale disperării sale”, adaugă autorul.
„O tulbura mai mult decât lăsa să se vadă”, a declarat un fost angajat din interiorul palatului pentru Hardman.
„I-am spus 'Se pare că se întâmplă peste tot. Este aproape o practică obișnuită'. Dar mi-a răspuns, cu tristețe și exasperare 'Trei din patru!'. Nu ar trebui să subestimăm durerea prin care a trecut”, a dezvăluit sursa.Regina Elisabeta a II-a alături de soțul său, Prințul Philip, și cei patru copii ai lor - Prințul Charles, Prințul Andrew, Prințesa Anne și Prințul Edward
În ciuda suferinței interioare, Regina nu și-a pierdut cumpătul nici în 1992, care a fost numit „annus horribilis” pentru monarhul britanic. În acel an, o parte a Castelului Windsor a fost distrusă de un incendiu, căsniciile lui Charles, Anne și Andrew s-au destrămat, iar scandalurile din jurul Prințului Charles și Prințesei Diana nu păreau să se oprească.
„Nu îmi amintesc nicio ocazie în care să o văd și să nu exclame 'Nu! Ce s-a mai întâmplat?'”, a declarat Charles Anson, fostul secretar de presă al Reginei.
„Subiectul era uneori stânjenitor, dar i-a făcut față. Este o binecuvântare ca în astfel de situații să lucrezi pentru cineva care nu se lasă dărâmat”, a mărturisit fostul secretar de presă.Prințul Charles și Prințesa Diana
„Nu își pierdea niciodată cumpătul, nu era niciodată irascibilă, întotdeauna stabilă”, a adăugat Anson.
„Nu își pierdea niciodată cumpătul, nu era niciodată irascibilă, întotdeauna stabilă”, a adăugat Anson.
La exterior, Regina Elisabeta a ales să fie întotdeauna „neclintită” în fața dramei declanșate de despărțirea dintre Charles și Diana, o abordare pe care a învățat-o de la tatăl său, Regele George al VI-lea, este de părere autorul biografiei ce va fi lansată pe 5 aprilie.
Prințul Andrew și fosta sa soție, Sarah Ferguson
„Strategia mamei sale în astfel de situații - să continue ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat - i-a adus porecla 'struțul imperial' în rândul angajaților”, scrie Hardman, citat de People. „Răspunsul Reginei, ca întotdeauna, a fost să urmeze exemplul tatălui său, descoperit în zilele petrecute de acesta pe mare, și să trateze dificultățile ca pe un ocean”, spune autorul.

Prințesa Anne alături de tatăl său, Prințul Philip, în ziua nunții cu Mark Phillips
„Furtunile vin și pleacă, unele mai rele decât altele. Dar ea va pune întotdeauna bărbia în piept și va trece prin ele. Regina a trăit întotdeauna după doctrina 'Va trece și asta'”, a declarat Sir John Major, unul dintre membrii staff-ului care a lucrat cu Regina Elisabeta în perioada în care trei dintre copiii ei au divorțat.

„Deși Regina a fost acuzată uneori că acționează cu întârziere, nu a fost niciodată acuzată că acționează din panică. Modul său implicit de reacție în fața unei crize este calmul”, scrie Hardman.
Posteaza comentariu