OCS si atitudinea fata de televiziune

OCS sunt nimeni altii decat fostii Omul Cu Sobolani, trupa de rock alternativ pe care o asteptai sa iti aduca noutati... Si noutatile au aparut! Despre acestea ne-au vorbit componentii trupei, trei dintre ei fiind copywriteri la agentii de publicitate, Dan Amariei - voce, Adrian Albu (Koks) - bass, Cezar Panait (Kaiser) - rhythm guitars, iar Nicolae Arama (Nucu) - lead guitars si George Siia (Bazooka) - tobe, cei doi care intregesc formula, nu s-au lasat nici ei mai prejos, oferindu-ne o mostra de gandire a la OCS...

In primul rand, de acum ii vei cunoaste pe baieti sub denumirea "prescurtata" - OCS. Nu de alta, dar oricum fanii asa ii numeau, pentru facilitarea comunicarii...

In al doilea rand, baietii au lansat, pe 27 mai, un nou album - "OCS TV", album la care au lucrat mai bine de doi ani si care contine 15 piese, fara preluari sau remixuri (sfidand astfel canoanele romanesti...). Inedita este si denumirea melodiilor: "Radio TV" - piesa instrumentala, "77 TV", "Soarele vorbeste prostii TV", "2oua beri goale TV", "Ia-te de pe jos TV" etc. Titlul pieselor arata ca, desi trupa si-a schimbat numele, stilul muzical si liric ramane acelasi...

Iar in al treilea rand, o data cu acest album, s-a lansat si site-ul oficial al trupei - un site al fanilor, care, cu ajutorul baietilor de la OCS, a ajuns la statutul de site oficial: ocs.ultimulnivel.ro.

Dupa ce au lansat deja "ofensiva", realizand un videoclip primului extras pe single de pe "OCS TV", "Ajutor", baietii se gandesc la urmatoarea piesa care va fi si ea ilustrata in imagini, respectiv "In Reluare".

Te-ai obisnuit sa crezi ca nu exista trupe in Romania care sa-ti ofere surprize placute, muzica adevarata si concerte live? Inseamna ca nu ai auzit de OCS! Baietii canta rock alternativ de cea mai buna clasa, avand influente grunge, brit pop si poate si putin punk.
Sau, mai bine spus, un fel de "post grunge".

Baietii s-au "adunat" in Constanta, formand trupa in data de 1 august 1997. Numele initial, "Omul Cu Sobolani", vine de la celebra carte a lui Sigmund Freud, cu acelasi titlu. In prezent, cei cinci membrii ai formatiei au renuntat la aceasta titulatura, optand pentru varianta prescurtata - OCS. Alegerea s-a facut pentru a evita confuziile cu aceasta carte, dar si pentru ca fanii ii numeau oricum in acest fel, mai comod in conversatiile lor zilnice.

Au impresionat rapid nu doar televiziunile de specialitate, cat si publicul ascultator de rock si de muzica buna. Videoclipurile au si ele aerul interesant, usor haotic si de... altceva pe care il promoveaza versurile trupei. "Responsabil" pentru acestea este, de obicei, Dan, solistul formatiei, iar muzica este creata, in cea mai mare parte, de Kaiser, rhythm guitars.

Primul album a aparut in anul 1999, "Razna", cu el OCS spargand piata de muzica rock romaneasca. Versurile inedite, stilul necomercial si atitudinea rebela au venit pe fondul unei nevoi acute de rock alternativ si proaspat in Romania.

Au continuat sa faca "valuri" cu al doilea album, "Ne punem in cap", aparut in anul 2001, la aceeasi casa de discuri, A & A Records, producatoarea lor si in prezent. Piesele "Oda in Piata Romana", cu un videoclip la fel de trasnit ca si baietii, dar si "(Dez)orientat", o piesa ale carei versuri vorbesc despre o stare de spirit si chiar despre o stare de a fi, au aratat ca OCS nu este o trupa care va disparea prea usor. OCS este aici ca sa ramana...

Cel de-al treilea album se numeste "Mainile Sus!" si a aparut in anul 2002. Dupa cum spun cei cinci membrii ai trupei, este un album pentru care au lucrat numai o luna si jumatate, lucru pe care, daca nu l-ai cunoaste, nu l-ai crede ascultand piesele inregistrate.
"In Lumina" sau "Pauza de Reclame" sunt cateva dintre cele mai iubite piese de pe acest material discografic.

Paradoxal pentru succesul de care se bucura in fata publicului, piesele lor sunt ocolite cu obstinatie de posturile de radio romanesti. Atmosfera de zile mari pe care reusesc sa o creeze la concerte se pare ca nu ii impresioneaza pe mai marii posturilor de radio, care nu prea le promoveaza muzica.

Desi nu este o trupa optimista, cu versuri de genul "Te-am vazut, mi-ai placut", "Mi-e dor de tine, unde ai plecat?...", ba chiar, dimpotriva, pesimismul si atmosfera sumbra sunt caracteristice OCS-ului, totusi soundul si partea instrumentala compenseaza din plin eventualele nemultumiri pe care un public "carcotas" le-ar putea avea legate de segmentul liric.

Nu este neaparat o muzica pentru initiati, dar cu siguranta persoanele doritoare de dance, manele sau altele muzici datatoare din buric nu vor reusi sa asimileze mesajul si muzica celor de la OCS... Cu atat mai putin mesajul ultimului lor album, "OCS TV", lansat pe piata pe 27 mai, cu mare tam-tam, pe terasa La Motoare.

Pentru prima oara dupa foarte mult timp, in sfarsit OCS s-au aflat in formula completa - dupa 7 ani de existenta a trupei, OCS a sustinut un concert de lansare in formula integrala. Nici unul dintre cei cinci membri nu a fost dat disparut la apel! Formatia a suferit niste modificari de-a lungul timpului - Koks, bass, a plecat la un moment dat din trupa, iar Nucu, lead guitars, a facut si el o pauza, din motive de... armata. Aceste transformari tin, in sfarsit, de trecut.

Cel mai recent album al lor, "OCS TV", a aparut din refuzul baietilor de a mai "inghiti" orice forma de emisiune televizata romaneasca. Aversiunea lor fata de tot ceea ce inseamna emisiuni pentru si de televizor este in mod raspicat exprimata in cele 15 piese de pe...
propriul post de televiziune, "OCS TV". Prima piesa "scoasa la inaintare" de pe acest album este "Ajutor", pentru care baietii au facut si un videoclip.

"Ajutor" este, de fapt, piesa care exprima atitudinea intregului album, concentrata impotriva televizorului. In aceasta melodie baietii isi afiseaza fatis aversiunea fata de televiziune - nici unul dintre ei nu se mai poate uita la televizor, motiv pentru care au si decis infiintarea propriului "post de televiziune", OCS TV.

Pentru baietii de la OCS nu a fost insa deloc simplu sa aleaga primul extras pe single si piesa care va avea prima videoclip de pe acest album. Ca atare, parerile fanilor au avut o foarte mare importanta in decizia lor.

"In concerte am vazut ca "Ajutor" are mare succes, spune Dan Amariei, solistul formatiei. La inceput eu eram singurul din trupa care spunea ca "Ajutor " trebuie sa fie primul single de pe album, dar, cu timpul, si ceilalti colegi au fost de aceeasi parere cu mine. M-am bucurat foarte mult cand am vazut ca si publicul simte la fel. Am cerut si parerea multor cunoscuti. Am facut un fel de focus grupuri! Am chemat la mine acasa prieteni din toate mediile ca sa asculte noile compozitii si apoi sa discutam despre ele."

Procesul de creatie pentru "OCS TV" a durat doi ani de zile, perioada in care Dan, Nucu, Bazooka, Koks si Kaiser au muncit pe rupte pentru a realiza un material discografic de care sa fie multumiti. Cu toate acestea, Dan afirma ca "Tot as mai schimba cate ceva! Dar asa nu ar mai fi gata niciodata."

Si pentru ca "OCS TV" reprezinta punctul de maxim interes in acest moment, in ceea ce ii priveste pe baieti, le-am adresat cate cinci intrebari, fiecare dintre ei raspunzand la acestea. Intrebarile si raspunsurile lor incearca sa iti ofere o imagine de ansamblu despre ceea ce simt si cred Dan, Koks, Nucu, Cezar - Kaiser si Bazooka despre noul lor album, despre emisiunile TV romanesti si despre conditia artistului la noi:

1.
Pentru ca nici una dintre emisiunile de televiziune existente in Romania nu iti place (afirmatie clara in noul album - "OCS TV"...), cum ar arata emisiunea TV "perfecta" pe care ai realiza-o, de ce nu, la OCS TV? Un scurt synopsis...

2. Cat de mult te deranjeaza publicitatea la TV si de ce? Ce rol joaca reclamele in "OCS TV" si in viata ta?

3. Te-ai apucat de muzica pentru ca... Si continui sa faci muzica deoarece...

4. Care este cel mai important avantaj pe care ti l-a adus muzica si/sau faptul ca faci parte din trupa OCS? Dar cel mai mare dezavantaj?

5. Cat de bine traiesti din muzica pe care o faci? Poti trai in Romania numai din muzica?

Dan Amariei - voce si responsabil cu zgomotul
Data nasterii: 26 august 1977
Ocupatia: copywriter
Cea mai mare dorinta: Sa fac o baie in mare si sa ajung anul asta la Amsterdam si la Budapesta
mai mult...

Adrian Albu (Koks) - bassist
Data nasterii: 23 noiembrie 1977
Ocupatia: copywriter (ziua), bassist (seara), scriitor (noaptea)
Cea mai mare dorinta: Nu vreau sa va spun!
mai mult...

Nicolae Arama (Nucu) - lead guitars
Data nasterii: 20 ianuarie 1980
Ocupatia: student
Cea mai mare dorinta: Sa fie pace in lume
mai mult...

Cezar Panait (Kaiser) - rhythm guitars
Data nasterii: 14 octombrie 1978
Ocupatia: copywriter
Cea mai mare dorinta: O inima noua pentru tatal meu si un ficat invincibil pentru mine
mai mult...

George Siia (Bazooka) - tobe
Data nasterii: 3 martie 1978
Ocupatia: artist
Cea mai mare dorinta: Nu prea imi pun dorinte. As vrea sa imi mearga bine cu studioul de inregistrari.
mai mult...

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod