Nicole Kidman, alături de nepoata ei de 21 de ani: Frumusețea e în gene!

Nicole Kidman are o nepoată care îi seamănă și care îi calcă pe urme: Lucia Hawley (21 de ani) vrea să devină actriță.

Imaginile în care Nicole Kidman apare împreună cu nepoata ei, Lucia, demonstrează clar cât de mult contează genele bune în frumusețe. Cele două seamănă foarte mult, iar acum tânăra este dornică să calce pe urmele celebrei sale mătuși.

Lucia Hawley este fiica surorii vedetei, Antonia Kidman. Ea e studentă la jurnalism, dar speră să devină actriță. "Lucia o adoră pe Nicole și își dorește din toată inima să-i calce pe urme - nu doar în pasiunea pentru modă pe care o au amândouă", a declarat o sursă pentru Woman's Day.

"E studentă la jurnalism, dar, de fapt, este tot mai apropiată de lumea actoriei", a mai spus aceasta.

Cu părul ei blond și același zâmbet cuceritor ca al mătușii sale, Lucia pare o copie mai tânără a actriței australiene. Lucia este cea mai mică fiică din căsnicia Antoniei Kidman cu fostul ei soț, Angus Hawley.

Lucia are o legătură strânsă cu Nicole Kidman. Ele au participat împreună la mai multe evenimente mondene: la începutul anului, cele două au pășit pe covorul roșu la premiera filmului "Destroyer".

"Îi place să vină aici, fiindcă poate să vadă o latură diferită din lumea filmului", a declarat vedeta.

Lucia Hawley a declarat în trecut că îi place facultatea și că se pregătește pentru o carieră precum cea a mamei sale.
Antonia Kidman a fost jurnalist la postul de televiziune Channel Nine, unde a lucrat la emisiunea "Today", apoi s-a mutat în orașul australian Newcastle, unde a devenit reporter la postul de televiziune NBN.

Nicole Kidman a devenit cunoscută în 1995, cu filmul "Pe viaţă şi pe moarte", în regia lui Gus Van Sant. A câştigat aprecierea criticilor pentru rolul Isabelei Archer din filmul "Portretul unei doamne" (1996), o adaptare a romanului lui Henry James.

Kidman a jucat în filme cu buget mare, precum "Pacificatorul" (1997), alături de George Clooney şi Marcel Iureş, dar şi în comedii romantice, precum "Ce vrăji au mai făcut fetele" (1998), alături de Sandra Bullock, şi în filme de autor, precum "Dogville" de Lars Von Trier, notează Mediafax.

În 1999, Kidman a jucat în "Cu ochii larg închişi", în regia lui Stanley Kubrick, iar în 2001, a interpretat rolul curtezanei din musicalul "Moulin Rouge!", care i-a adus Globul de Aur şi o nominalizare la premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă.

Actriţa australiană a câştigat Globul de Aur, premiul BAFTA şi premiul Oscar pentru rolul din filmul "Orele" (2002).


Foto: Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod