Naomi Campbell are un nou iubit: A pozat topless cu el - FOTO

Top-modelul în vârstă de 47 de ani a pozat topless, alături de artistul britanic Skepta, pentru coperta ediţiei britanice a revistei GQ.

Naomi Campbell şi Skepta, reprezentant al stilului grime, apar pe coperta numărului din aprilie al revistei GQ într-o ipostază care a stârnit un val de comentarii pe reţelele de socializare şi a atras atenţia presei.

Cei doi au fost fotografiaţi îmbrăţişaţi, iar Skepta este surprins cu puţin timp înainte să o sărute pe Naomi. Edward Enninful, editorul British Vogue, le-a făcut cunoştinţă celor doi, în 2016, la British Fashion Awards, iar aceştia au participat împreună la petrecerea de după gală.

Naomi Campbell şi Skepta au colaborat ulterior la o nouă linie de lenjerie intimă, ca parte din colecţia MAINS a artistului, relatează Daily Mail. Conform cotidianului britanic, Naomi a confirmat relaţia cu Skepta.

GQ nu a publicat mai multe imagini şi nu a dezvăluit alte detalii despre interviul acordat de cei doi, dar pe copertă se poate vedea că ei vorbesc, printre altele, despre "rasă, sex, iubire şi putere".

Skepta, al cărui nume real este Joseph Junior Adenuga, este unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai stilului grime, apărut în cartierele din estul Londrei la începutul anilor 2000.
În principal, acest stil reprezintă o dezvoltare a altor două curente muzicale - UK garage şi jungle, notează News.ro.

Un album al artistului în vârstă de 35 de ani, "Konnichiwa", a fost recompensat cu Mercury Prize.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
2 Martie 2018