Naomi Campbell, născută pe 22 mai 1970, este unul dintre cele mai cunoscute top-modele din lume, care a făcut parte, alături de Cindy Crawford, Linda Evangelista, Claudia Schiffer şi Christy Turlington, din grupul "super-manechinelor" care au dominat industria modei în anii 1990.
Mama ei, Valerie Morris, este o fostă balerină de origine jamaicană, iar tatăl ei, care şi-a părăsit familia înainte de naşterea fiicei sale, era jamaicano-chinez.
Campbell a avut prima apariţie publică la vârsta de şapte ani, în videoclipul piesei "Is This Love?" lansată de Bob Marley. La vârsta de 10 ani, s-a înscris la cursurile Academiei Conti din Italia, unde a studiat baletul, iar la vârsta de 12 ani a apărut într-un videoclip al grupului Culture Club. Apoi, la vârsta de 15 ani, a realizat un spot publicitar pentru compania Ford şi, la scurt timp după aceea, a devenit model profesionist, semnând un contract cu Elite Model Management.
În 1988, Naomi Campbell a devenit primul top-model de culoare care a pozat pe coperta revistei Time şi, apoi, pentru ediţia franceză şi cea britanică a revistei Vogue. De atunci, Naomi Campbell a apărut pe copertele principalelor reviste de modă şi a defilat pentru toate marile case de modă din lume.
În prezent, Campbell este editor colaborator pentru British Vogue şi se implică în campanii pentru diverse organizaţii caritabile, în sprijinul mai multor cauze din lume.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu