Este prima aniversare a Ducesei de Sussex după ce aceasta a părăsit Anglia împreună cu soțul ei, Prințul Harry, și fiul lor, Archie, în vârstă de 14 luni.
Născută la 4 august 1981, în Los Angeles, California, fosta actriță americană, care a devenit membră a familiei Regale Britanice și Ducesă de Sussex ca urmare a căsătoriei cu Prințul Harry, în mai 2018, a devenit o țintă preferată a tabloidelor britanice care au exploatat relația sa tensionată cu cumnata sa, Kate Middleton, și cu familia ei, de care s-a îndepărtat după logodna cu Harry.
Din 31 martie, Meghan și Harry s-au retras din rolurile superioare din familia Regală pentru a deveni independenți din punct de vedere financiar și de a-și împărți timpul între Regatul Unit și America de Nord.
Deși decizia lor a întristat-o pe Regina Elisabeta a II-a, suverana Marii Britanii le-a respectat alegerea. Marți, la împlinirea a 39 de ani, Regina i-a transmis Ducesei de Sussex un mesaj public de felicitare. Pe contul de Instagram al familiei regale a fost publicată o fotografie în care apar Regina și Meghan Markle, realizată în 2018, în timpul unui eveniment. "Îi dorim Ducesei de Sussex la mulți ani!", se arată lângă imaginea respectivă.
Mesajul este un semn de susținere în preajma lansării controversatului volum biografic "Finding Freedom" despre care se spune că va provoca o ruptură între ducii de Sussex și cara regală britanică.
Anul trecut, Regina nu a transmis un mesaj de ziua ducesei. Faptul că suverana în vârstă de 94 de ani a făcut acest gest acum ar putea fi interpretat ca un efort de solidarizare, după speculațiile potrivit cărora apariția cărții ar nemulțumi-o pe regină, notează Daily Mail.
Este posibil ca și alți membri ai casei regale britanice să urmeze exemplul reginei și să posteze mesaje de felicitare pe rețelele de socializare, scrie ziarul citat.
Prințul Harry (35 de ani) și Meghan Markle s-au mutat în Statele Unite cu fiul lor, Archie, cu doar câteva săptămâni înainte ca pandemia să cuprindă întreaga planetă. Cuplul locuiește într-o proprietate impresionantă deținută de producătorul de film Tyler Perry și se pare că va sărbători evenimentul într-un cadru restrâns, din cauza înmulțirii cazurilor de COVID-19 în America.
Noua viață pe care Harry și Meghan o duc în Los Angeles vine cu un cost, dar încă nu se știe cum își vor susține financiar independența. Există zvonuri că ei ar fi purtat negocieri pentru publicarea cărții, urmând să primească o parte din încasări.
Foto: Hepta