Mesele verzi: Iubitorii de plante își fac grădini în miniatură folosind suculente

Plantele suculente sunt de nelipsit din cele mai multe locuințe. Sunt plantele preferate de cei care vor să aducă prospețime și verdeață în locuințele lor, dar nu se pricep prea mult la grădinărit.
Faptul că sunt extrem de ușor de îngrijit este principalul motiv pentru care suculentele sunt atât de populare.

Aceste plante nu au nevoie de prea multă apă sau pământ, rămân permanent verzi și există în numeroase forme și nuanțe. Iar unele dintre ele fac și flori!

De-a lungul timpului au apărut numeroase modalități prin care pasionații de suculente își pot pune colecția de plante în evidență. De la vitrine speciale, polițe, rafturi și până la noul trend al momentului, mese cu grădini în miniatură din suculente.
Cu puțină pricepere și multă creativitate, poți transforma o masă în locul perfect în care să-ți expui plantele. Aceste mici grădini simpatice arată excelent și aduc un strop de natură în casa ta.

O variantă simplă este aceea de a folosi o masă din sticlă cu o poliță inferioară pe care să-ți așezi plantele.
Îți vei bea cafeaua în fiecare dimineață admirând plantele tale frumoase. Este o soluție perfectă pentru persoanele care nu au suficient loc pentru plante de interior, dar și pentru cele care iubesc suculentele și vor să le pună la loc de cinste.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod