"Niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc despre detaliile vieții personale și nu voi începe acum. Voi spune doar atât: sunt într-o relație cu Ștefan Bănică Jr. Nu cred că pot deranja pe cineva trăindu-mi viața ca fiecare dintre noi. Vă mulțumesc pentru înțelegere", a scris fosta membră a trupei Spicy.
Cei mai mulți dintre cei care au citit mesajul i-au transmis fără menajamente ce părere au despre ea, criticând-o dur și acuzând-o că a distrus o căsnicie. "Te simţi bine în rolul de amantă?", i-a scris cineva. Altcineva a întrebat-o de ce a aşteptat până au fost prinşi de paparazzi pentru a recunoaşte relaţia şi de ce nu vrea să spună că se iubește de doi ani cu Ştefan Bănică.
Sugestiv este și faptul că în aproape 20 de ore de la postarea mesajului Laviniei, acesta a primit doar 920 de like-uri.
Ştefan Bănică Jr.
a recunoscut miercuri că are o relaţie cu Lavinia Pârva. Solista a dat şi ea joi o scurtă declaraţie, în care a confirmat relaţia. "Observ că într-o societate plină de frământări social-politice, unii nu pot dormi din cauza vieţii mele particulare. Pentru a linişti «spiritele», declar că sunt deocamdată la începutul unei relaţii cu Lavinia Pârva şi nu ascund lucrul acesta. Sunt un om matur, liber şi e dreptul fiecăruia dintre noi să-şi trăiască viaţa aşa cum consideră, fără a simţi nevoia de a da explicaţii. Este alegerea mea şi sper să o respectaţi. Multumesc!", a declarat artistul pentru agenţia Mediafax. Andreea Marin a reacţionat după ce a aflat de relaţia fostului ei soţ.
Declaraţiile ei au fost înţepătoare la adresa lui Şefan Bănică, dând de înţeles că relaţia dintre Ştefan Bănică şi Lavinia Pârva durează de aproape doi ani, încă de pe vremea când erau căsătoriţi. "Pentru mine nu e o noutate. Nu mă interesează pe mine ce face el cu viata lui. Probabil nu a mai putut să nege această relaţie şi asta e", a spus Andreea la emisiunea "Acces direct", de la Antena 1.Vedeta a făcut o aluzie înțepătoare la fostul soț, precizând că este foarte fericită alături de iubitul ei, Tunkay Oyturk: "Acum sunt fericită lângă cineva care mă respectă, de data asta. Eu am parte de respect şi de dragoste.
E un om onest, care nu are o reputaţie îndoielnică şi căruia nu am ce să îi reproşez. Legat de fostul meu soţ ştiu şi eu ce ştie toată ţara. Nu mă interesează de nouă lui iubită, de el mă interesa când am fost căsătoriţi, acum nu mă mai interesează."
"Zâna" n-a ratat ocazia de a o ataca pe iubita lui Bănică. Ea "a demolat-o" pe Lavinia Pârva și a criticat atitudinea lui Ștefan față de fiica sa, Violeta. "Eu nu ştiu nimic despre fata asta. Nu ştiu dacă poate să fie un model pentru Violeta. Un model este cineva care a făcut ceva în viaţă, care are ceva în cap. Nu cred că poate să fie un model pentru copilul meu. Să socotească lumea, având în vedere ce se ştie despre ea.
Nu ştiu dacă e un model sau nu. Ştefan nu a venit nici la ziua fiicei noastre, nici în prima zi de şcoală. Cine ştie, poate e ocupat, nu a avut timp. El nu mă respectă pe mine, dar sper să fie tată în continuare. Acum am lângă mine un om care mă respectă, care se înţelege perfect cu Violeta", a spus Andreea Marin la "Acces Direct".