Cuvintele lui Keanu Reeves continuă să inspire milioane de fani pentru că vin din sufletul unui om care nu se închină gloriei şi lucrurilor efemere, ci preţuirii oamenilor şi faptelor bune. Mărturisirile sale, adunate pe site-ul Brainy Qutes, demonstrează o personalitate complexă şi un caracter special, cum rar se mai întâlneşte astăzi, mai ales în rândul celebrităţilor.
Iată 10 dintre acestea:"Dacă poţi să faci o femeie să râdă, vei vedea cel mai frumos lucru pe care Dumnezeu l-a făcut pe Pământ"
"Cred în dragoste la prima vedere. Când îţi doreşti acea legături atunci îţi doreşti nişte probleme"
"Nu sunt arătos sau sexy. Dar nu sunt nici un neajutorat"
"Supărarea îşi schimbă forma, dar nu se termină niciodată"
"Când simt că nu sunt liber şi nu pot să fac ce vreau, reacţionez. Mă opun"
"Am avut clasica criză de la 40 de ani, dar mi-am revenit. Pentru mine a fost ca o a doua adolescenţă. Hormonal, corpul meu s-a schimbat, mintea s-a schimbat, la fel şi modul în care mă raportez la mine şi la lumea din jurul meu"
"Cred în Dumnezeu şi în Diavol, dar nu-i văd cu barbă şi cu o furcă"
"Îmi pare rău că existenţa mea nu este foarte nobilă sau sublimă"
"Să ştiţi că nu prea e plăcut să te vezi într-o poză în care apari mâncând un sandvich. Te afectează"
"Scrisorile spun ceva despre tine. E ceva diferit de a scrie un e-mail"
Foto: Hepta
Posteaza comentariu