Stilul său de viaţă simplu şi ideile lui necosmetizate, ieşite din tiparul conformist, fals, de la Hollywood i-au adus şi mai mulţi admiratori, iar multe dintre declaraţiile sale au devenit virale pe reţelele de socializare.
Într-una dintre cele mai apreciate mărturisiri, starul vorbeşte cu o înţelepciune surprinzătoare despre lumea modernă, în care nu se mai regăseşte şi de care încearcă să se detaşeze: "Nu pot deveni o parte a lumii, în care soții își îmbracă soțiile ca pe niște femei ușuratice, punând în vizor lucrurile care ar trebui să fie prețuite. O lume în care nu există conceptul de onoare și demnitate și te poți încrede în oameni doar numai atunci când spun <<Promit!>>. O lume în care femeile nu își doresc copii, iar bărbații nu își doresc o familie. În care fraierii se consideră de succes stând la volanul unui automobil care aparține tătălui său și oricine are un pic de influență încearcă să îți demonstreze că ești un nimeni. În care oamenii pretind cu ipocrizie credința în Dumnezeu, stând cu sticla de alcool în mână, fără a fi cât de puțin devotați religiei lor. În lumea în care conceptul geloziei este rușinos, iar modestia este un dezavantaj. În care oamenii au uitat despre iubire, căutând doar cea mai bună opțiune. O lume în care oamenii aruncă toți banii pentru a-și repara mașina la prima zgârietură, fără a economisi nici bani, nici timp, iar singuri arată atât de patetic, încât doar mașina lor scumpă mai poate să ascundă această realitate. În care tinerii cheltuie pe băutură banii părinților, în cluburi de noapte, strâmbându-se sub efectul unor sunete primitive, iar fetele se îndrăgostesc de acești fraieri. În care femeile și bărbații demult nu se mai deosebesc și toate astea la un loc se numește ”libertatea de alegere”, dar cei care aleg o cale diferită automat sunt niște înapoiați și despoți. Aleg calea mea și păcat că nu am găsit aceeași înțelegere în oamenii la care cel mai mult am sperat...".
Modest şi echilibrat, Keanu Reeves nu pune preţ pe bani. Deşi are o avere de 100 de milioane de dolari, el merge cu metroul, are grijă de sora şi de mama lui şi obişnuieşte să doneze sume importante în scopuri caritabile.
Posteaza comentariu