Jane Fonda a împlinit 83 de ani: 20 de imagini din tinerețea unei femei frumoase

Una dintre cele mai frumoase femei de la Hollywood, Jane Fonda continuă să ne uimească. Anul acesta a anunțat că nu mai vrea operații estetice, pe care a ajuns să le regrete, și a făcut senzație cu o fotografie în care pare cu 30 de ani mai tânără.
La 83 de ani, pe care Jane Fonda i-a împlinit în prag de Crăciun, pe 21 decembrie, mulți oameni zic merci că mai pot să se dea jos din pat. Pentru actrița americană, e doar vârsta la care și-a propus să nu mai facă operații estetice. În rest, arată la fel de bine cum ne-a obișnuit, cu cel puțin 20, chiar 30 de ani mai tânără, și nu renunță la activismul politic. Să le luăm pe rând:

Imaginea care a uimit lumea


În februarie, după apariția încântătoare de pe scena Oscarurilor, unde a strălucit cu părul vopsit argintiu, Jane Fonda mărturisea că s-a săturat de procedurile cosmetice. "Nu pot pretinde că nu-s vanitoasă, dar n-o să mai fac operații estetice. Gata, nu mă mai tai", a declarat ea pentru Elle Canada.

"Trebuie să mă străduiesc în fiecare zi să mă accept așa cum sunt; nu mi-e ușor", a mărturisit actrița care în adolescență a suferit de bulimie. "Trebuie să spun foarte clar că a fost o lungă și continuă luptă pentru mine", a mai spus ea.

În 2015, Jane mărturisea într-un interviu pentru The Guardian: "Cred că am mai câștigat un deceniu cu operațiile estetice."

Nu s-a înșelat: felul în care a pozat, în octombrie, pentru revista Interview confirmă că Jane Fonda nu a investit degeaba în intervențiile plastice.

Într-o fotografie impresionantă, Jane Fonda a pozat într-o rochie roșie și cu un sacou de aceeași culoare semnate de Michael Kors și cu cizme negre din piele Saint Laurent By Vaccarello, cu tocuri înalte. Ea și-a accesorizat ținuta cu cercei Cartier.



În interviul menționat, actrița a explicat ce impact are activismul său asupra alegerilor sale vestimentare. "N-ar trebui să irosim atâtea lucruri. Ar trebui să ne mulțumim cu mai puțin. Încerc să nu mai cumpăr nimic nou, să nu mai iau haine noi. Dar înțeleg și că pot să spun asta pentru că încă port ceea ce îmbrăcam acum 30 de ani și am multe haine, așa că e simplu pentru mine", a spus ea.

"Urăsc că a trebuit să mă alterez fizic"


Cu timpul, Jane Fonda a ajuns să regrete că a apelat la bisturiu; nu pentru că nu ar arăta bine, ci pentru că n-a avut curaj să se accepte așa cum era.

Într-un documentar realizat de postul de televiziune HBO, actrița a dezvăluit că nu se simte fericită că a apelat la chirurgia plastică, inclusiv la Botox, dar cel puțin este mulțumită că arată bine pentru vârsta ei. "Pe de o parte, urăsc faptul că a trebuit să mă alterez fizic ca să simt că arăt OK. Aș fi vrut să nu fie așa. Îmi plac chipurile îmbătrânite. Îmi plac chipurile trăite. Îmi place chipul Vanessei Redgrave.
Îmi doresc să fi fost mai curajoasă. Dar sunt ce sunt"
, a dezvăluit ea.

În 2010, Jane Fonda a mărturisit că și-a făcut operații estetice la obraji, gât și sub ochi.

Câștigătoarea premiului Oscar crede că operațiile estetice ar putea să fi fost "o mască" pentru a ascunde abuzul sexual pe care l-a suportat în copilărie. În martie 2017, ea a vorbit despre acest episod traumatizant din viața sa: "Am fost violată, am fost abuzată sexual când eram un copil şi am fost concediată pentru că nu voiam să mă culc cu şeful meu. Mereu am crezut că e vina mea, că nu am spus sau nu am făcut lucrul corect", a dezvăluit actrița într-un interviu cu actriţa Brie Larson.

Fonda a explicat că acestă experienţă a făcut-o să fie o susţinătoare acerbă a drepturilor femiilor: "Ştiu fete tinere care au fost violate şi nici nu ştiau ca a fost un viol. Se gândesc că probabil s-a întâmplat pentru că nu au spus NU destul de bine. Unul din cele mai bune lucruri la mişcarea feministă este cum ne-a ajutat să realizăm că violul şi abuzul nu se întâmplă din vina noastră. Am fost violate şi nu este în regulă."

Nu-și imagina că va ajunge la 30 de ani


Într-un interviu acordat în decembrie 2017, după ce a împlinit 80 de ani, Fonda a mărturisit că în tinereţe nu s-a aşteptat niciodată să ajungă la vârsta de 30 de ani.

"Nu mi-am imaginat vârsta de 30 de ani. Am presupus că nu voi trăi mult şi că voi muri singură şi dependentă de ceva. Nu am crezut că dacă voi trăi atât voi fi plină de viaţă şi sănătoasă şi că voi fi capabilă să muncesc în continuare.Sunt recunoscătoare", a spus ea pentru revista People.

Mama vedetei s-a sinucis când actriţa avea 12 ani, iar în acelaşi an tatăl său, actorul Henry Fonda, s-a recăsătorit. Ea a vorbit în trecut despre suferinţa în urma bulimiei, a abuzurilor din copilărie şi a dependeţei de droguri cu efect halucinogen.



Într-un eseu impresionant publicat în 2006 pe site-ul feminist lennyletter.com, Jane Fonda a povestit că la 12 ani a fost obligată să ţină dietă și că atitudinea autoritată a tatălui ei a împins-o spre tulburările alimentare de pe urma cărora a avut de suferit mult timp.

Totul a plecat de la perioada din tinereţe când era bulimică. Afecţiunea i s-a agravat când tatăl ei, care o domina permanent, a început s-o agaseze pe motiv că se îngraşă. Jane povesteşte că ajunsese să simtă că era iubită doar dacă era perfectă.

Trei căsnicii ruinate cu bărbați puternici


Obsesia lui Henry Fonda de a o cupla cu bărbaţi puternici a urmărit-o și în cele trei căsnicii eşuate, cu Roger Vadim, Tom Hayden şi Ted Turner. Abia la 60 de ani actriţa a reuşit să-şi vindece rănile trecutului.

"Tata o punea pe mama mea vitregă să-mi spună că trebuie să slăbesc şi să port fuste mai lungi. Iar una dintre mamele mele vitrege mi-a zis că trebuie să mă schimb fizic dacă vreau să am un iubit", a scris ea.

Citește și: Noua iubită a lui Tom Cruise. Hayley Atwell, 38 de ani, colegă de serviciu


"E greu să te suporţi dacă îţi urăşti corpul. La fel ca cele trei soţii ale tatălui meu, am dezvoltat o tulburare alimentară şi pentru că devenisem atât de falsă, am ales instinctiv bărbaţi care nu îşi dădeau seama cu ce mă confruntam, din cauza dependenţelor lor şi a propriilor probleme", a mărturisit actrița.

Jane Fonda a devenit o activistă împotriva războaiului şi pentru apărarea drepturilor femeilor, a avut succes cu o serie de înregistrări video cu exerciţii fizice și s-a căsătorit de trei ori. "Sunt recunoscătoare că am devenit mai bună în cei 80 de ani", a mărturisit ea pentru People, adăugând că este "mai puţin critică" şi "iertătoare". "Nu a fost mereu aşa. Am muncit foarte mult ca să devin un om mai bun", a spus actrița.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod