Cum arată Carpații în Ucraina: 35 de imagini cu munții din țara vecină

Carpații noștri îi știm bine și ar trebui să avem mai mult grijă de ei de acum înainte. Dar cum arată Carpații din țara vecină, Ucraina?

Suntem o națiune norocoasă. Avem șansa de a ne bucura de mare, de o deltă minunată și de munții Carpați. Ce facem cu toate acestea, numai noi știm. Dar nu ne putem plânge că nu deținem resurse și peisaje - pentru toate acestea, alte popoare au iscat și purtat războaie, iar astăzi ar plăti un preț enorm.

Lanțul Carpaților este unul dintre elementele fundamentale ale spațiului în care noi, românii, trăim. Munții aceștia fac parte din istoria, din cultura și din viața noastră de zi cu zi și suntem mai legați de ei decât ne putem închipui, indiferent de locul în care trăim în această țară.

Carpații sunt unul dintre mândriile noastre, ca popor.

Așa cum bine știm încă din anii școlii, Carpații nu traversează doar România. Acest lanț muntos cu o lungime de 1.700 de kilometri străbate și Ucraina, Serbia, Ungaria, Slovacia, Cehia și Polonia.

În Ucraina, munții sunt o secțiune a Carpaților Orientali și se întind pe direcția generală nord-vest-sud-est, începând cu punctul de frontieră tripartit al Ucrainei cu Polonia și Slovacia și continuând spre frontiera ucraineană cu România.
Carpații sunt situați în colțul de sud-vest al Ucrainei de Vest, pe teritoriile administrative a patru regiuni ucrainene (denumite oblasti), în partea de nord-est a Oblastului Zakarpattia, partea de sud-vest a Oblastului Lviv, în jumătatea sudică a Oblastului Ivano-Frankivsk și în jumătatea vestică a Oblastului Cernăuți.

Citește și: În adâncurile Planetei Albastre: 25 de imagini impresionante din oceanele lumii

Olha Balandiukh, artistă, cântăreață. violonistă, model și fotografă din orașul ucrainean Lviv, pasionată și de expedițiile montane, a publicat pe Bored Panda o serie de imagini pe care le-a făcut în munții din țara sa.

Fotografiile din portofoliul ei pot fi admirate și pe Instagram și Facebook și ne oferă șansa de a vedea Carpații ucraineni, mai puțin cunoscuți în țara noastră.

Concluzia este că natura nu are granițe, iar frumusețea munților nu se oprește la frontierele pe care le stabilesc oamenii, chiar dacă, din patriotism sau pur și simplu din subiectivism, noi putem considera că Munții Carpați din România oferă cele mai spectaculoase peisaje.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod