Noi detalii ies la iveală după moartea șocantă a iubitei actorului canadian. Cotidianul britanic Daily Mail a scris ieri că tânăra a fost adepta Bisericii Scientologice, iar în sânul acestui cult a urmat un așa-zis "curs de supraviețuire". Potrivit publicației citate, Cathriona White, originară din Irlanda, a urmat cursurile Centrului de Celebrități de la Hollywood și și-a fixat obiectivele de dezvoltare personală în cadrul unui program intitulat "Survival Rundown".
De profesie make-up artist, tânăra se despărțise de Jim Carrey (53 de ani) săptămâna trecută și a fost găsită fără viață luni, în casa ei din Sherman Oaks, California.
Paramedicii care au ajuns la reşedinţa pe care Cathriona White o deţinea în Sherman Oaks, California, în noaptea de luni spre marţi, au constatat decesul acesteia, la vârsta de 30 de ani, a precizat locotenentul Fred Corral de la Biroul de medicină legală din Los Angeles. "Raportul nu este complet, dar pare că e vorba de o sinucidere", a spus Fred Corral.
Trupul neînsufleţit al victimei a fost examinat miercuri, iar autorităţile vor comunica alte detalii despre acest caz.
În ultimul ei mesaj publicat pe Twitter, pe 24 septembrie, Cathriona White a scris: "Mă deconectez de pe Twitter, sper că am fost o lumină pentru cei care mi-au fost dragi şi apropiaţi".
La rândul său, în ultima lună, pe 1 septembrie şi 17 septembrie, Jim Carrey a publicat pe Twitter două fotografii cu el însuşi, precizând în ambele cazuri că imaginile respective au fost realizate de Cathriona White.
Potrivit tmz.com, tânăra irlandeză s-ar fi sinucis la câteva zile după ce s-a despărţit de iubitul ei. O sursă a declarat pentru TMZ că, înainte de a se sinucide, tânăra i-ar fi lăsat un bilet lui Jim Carrey.
Dezvăluirile despre stagiul scientologic urmat de Cathriona au fost făcute de Tony Ortega, un jurnalist reputat care scrie de 20 de ani despre subiecte religioase. Fost editor-șef al publicației The Village Voice și actualmente director executiv al postului TheLipTV, acesta a scris timp de 20 de ani despre Scientologie și e considerat un expert în acest cult.
Tony Ortega susține că are prieteni scientologi care o cunoșteau bine pe White și care s-au declarat șocați de moartea ei. "Am fost contactat de un cuplu de scientologi care mi-au spus în secret câteva lucruri despre ea. Ei mi-au spus că ea făcuse parte din Biserica Scientologică. Erau abolut șocați de moartea ei. O cunoșteau foarte bine pe Cathriona", a declarat jurnalistul.
Posteaza comentariu