Iubita sinucigașă a lui Jim Carrey a fost membră a Bisericii Scientologice

Cathriona White și Jim Carrey nu au avut o relație perfectă


Cele două persoane i-au spus lui Ortega că tânăra a fost adepta acestui cult timp de patru sau cinci ani, despre care a aflat prin intermediul unor amici ai membrilor trupei rock Beck's. Solistul grupului, Beck, pe numele său real Beck Hansen, este, de asemenea, scientolog. Ei au încurajat-o pe Cathriona să se mute din Irlanda în Statele Unite pentru a urma cursurile scientologice.

Sursele lui Ortega susțin că atunci când Jim Carrey a început să se întâlnească cu ea, în martie 2012, actorul a fost avertizat că ea frecventează cultul scientologic.

"Mi s-a părut ciudat, pentru că Jim a făcut mereu haz de scientologi", a spus jurnalistul. "Se pare că știa despre legătura ei cu scientologia și aveau o relație cu suișuri și coborâșuri", a continuat el.

Unul dintre prietenii lui Ortega i-a relatat că a fost surprins când a aflat că tânăra s-a cuplat cu Jim Carrey și chiar și-a exprimat îngrijorarea în grupul de adepți cu privire la această relație.

Cathriona White şi Jim Carrey aveau din anul 2012 o relaţie ce a fost marcată de câteva despărţiri şi împăcări.
Actorul în vârstă de 53 de ani ar fi părăsit-o pe Cathriona White pe 24 septembrie.

În 2014, actorul canadian Jim Carrey, care a fost căsătorit de două ori, spunea că nu se va mai căsători "din proprie iniţiativă" pentru a treia oară, chiar dacă va întâlni femeia perfectă.

Starul canadian a fost căsătorit cu Melissa Womer pentru opt ani, din 1987 până în 1995, şi cu Lauren Holly pentru un an, în perioada 1996 - 1997. Apoi, actorul a avut o relaţie cu actriţa Jenny McCarthy timp de cinci ani, înainte de despărţirea lor din 2010.

"Prietenii ei erau îngrijorați că ei sunt din nou împreună.
Dar au fost asigurați de conducerea Bisericii Scientologice că ea este pregătită pentru provocările relației cu Carrey, pentru că tocmai terminase stagiul și își atinsese obiectivele"
, a spus Ortega. "În principiu, asta înseamnă că ei aveau încredere că ea se descurcă. Ei cred că cine face aceste cursuri devine supraom și este în stare de orice", a adăugat el.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod