Interviu Teo Trandafir. "Am muncit mult, am perseverat și așa am ajuns unde sunt acum"




5. În anii ’90, ai fost profesoară de engleză la liceu. Acum, de ani buni, predai televiziune. Din experiența ta de dascăl, care sunt dificultățile majore cu care crezi că se confruntă tinerii azi?
Cred că tinerii de azi duc o mare lipsă de modele autentice și de o perspectivă sănătoasă asupra vieții, bine ancorată în realitate. Cu accesul liber la atâtea informații, cu atât de multe opțiuni pe care contextul de azi le oferă, e foarte ușor să își piardă focusul în drumul lor spre maturitate.
Pentru noi a fost mai simplu să creștem, din punctul ăsta de vedere. Dar ei au nevoie poate mai mult decât orice de mentori și de un tip de educație care să îi învețe din timp cum să-și privească propriul viitor. De-asta m-a entuziasmat Școala Comercială Austriacă din România. Aici nu doar că primesc un exemplu sănătos în ce privește educația – conceptul de educație duală, tipic învățământului austriac – dar au și șansa să dezvolte o relație de mentorat cu managerii și profesioniștii din companiile implicate în proiect, cu care interacționează în mod direct pe timpul practicii.

6.
Cum crezi că poate ajuta un astfel de proiect societatea românească?

Inițiativa demonstrează că învățământul profesional are locul lui în economie și societate, la fel și tinerii care îl urmează. Programul vine să răspundă unei nevoi reale în piața românească și să ofere o perspectivă tinerilor care îi vor urma cursurile. Austria și Germania sunt țări în care educația duală are lungă tradiție. Unele companii din proiectul acesta au școli similare în aceste țări, înființate încă de acum 30 de ani.
Imaginați-vă cum ar arăta piața muncii de la noi peste 30 de ani, cu o astfel de școală care să dea, an de an, tineri profesioniști, adaptați la cerințele reale ale pieței.

7. Care crezi că este cel mai important lucru cu care un tânăr ar trebui să plece în viață? Imaginează-ți ce îi vei spune fiicei tale când va fi la rândul ei adolescentă.
Aș spune că cel mai important este să îți alegi drumul și să te ții de el, indiferent de greutăți. La un moment dat, asta va face diferența pentru o viață mai bună.
Sfatul meu ar fi să și-l aleagă cât mai devreme, pentru că timpul este prețios, trece repede.
Cu cât începi mai devreme să îți construiești un drum și o profesie, cu atât mai repede vei fi pe propriile picioare și mai încrezător în tine, mai pregătit să faci față provocărilor vieții.

Sursa foto: Kanal D

23 Iulie 2015
 

Comentarii (4)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Milea S pe 23 Iul 2015, 15:20
    cine se ocupa de educatie...

    `Doamna Teo` este un om `de succes`? Da, poate potrivit noului inteles al acestui termen. Ea se ocupa de un proiect in domeniul educatiei? Ce model ofera? Cel al unei persoane spontane si cu oarecare talent pentru divertisment, dar care a ales calea prostitutiei intelectuale? In fiecare zi poti vedea la televiziunile de calibrul `Canal D`vastitatea si diversitatea `Gradinii Domnului`...

    0
    1

  • Cornel pe 23 Iul 2015, 11:34
    Linistea si Prostii

    Nu pot sa uit prima ei emisiune TV, impreuna cu badea... Un triumf al onomatopeelor! O insulta totala! Ca orice prost, crede ca a muncit. Daca nu stiati este si profesor universitar. Abia daca poate scrie dupa dictare, la nivel de clasa a 2-a. Am dubii ca a terminat liceul, insa ea defileaza cu diplome si mastere, una mai colorata ca alta. Nu are nici o calificare absolut nici una. Sa-i suferinta usoara

    1
    2

  • serban pe 23 Iul 2015, 10:09
    ha! ha!

    Pai daca ai ajuns , trebuie sa cobori( asa e in gara!!)!Daca asta e scopul sa ajungi ceva sau undeva, e clar ne_am inselat!

    0
    1

  • Corbeanu Monica pe 23 Iul 2015, 07:59
    Vedeta

    De ce trebuie spus "VEDETA" si nu prezentatoare tv sau moderatoare tv, nu inteleg. Unde se distribuie diplomele de vedeta?

    2
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod