Sănătate. Cald sau rece pentru calmarea durerilor? Alege varianta eficientă!

Terapia prin căldură este ideală contra crampelor musculare şi a întinderilor. În schimb, frigul desensibilizează zona afectată și reduce durerea
Căldura și frigul pot fi aliați prețioși contra durerilor musculare sau articulare. Dar ce variantă alegem? Care este cea mai eficientă în funcție de caz? Ca regulă generală, căldura este indicată în cazul durerilor cronice, precum cele din artroză, iar frigul pentru durerile acute, ca de exemplu cele survenite în urma unui traumatism.

În prezent, există soluții moderne pentru utilizarea căldurii și frigului în calmarea durerilor de mușchi sau articulații. Spre exemplu, unele dintre cele mai noi metode de crioterapie sunt spray-urile și plasturii pe bază de levomentol, iar pentru efectul încălzitor se folosesc acum topicele pe bază de salicilat de metil, terebentină, mentol, eucalipt.


Când și cum se aplică fiecare metodă în parte?


Terapia prin căldură acționează astfel:

  • Favorizează vasodilatația (dilatația vaselor de sânge), ceea ce îmbunătățește circulația sangvină;
  • Accelerează transportul oxigenului și al elementelor nutritive către zona dureroasă;
  • Ajută la eliminarea toxinelor secretate de mușchi;
  • Conduce la relaxarea musculaturii.

Căldura permite calmarea durerilor cronice de spate sau a durerilor musculare provocate de stres, efort ori menținerea unei posturi vicioase. Terapia prin căldură este ideală contra crampelor musculare, întinderilor, în caz de torticolis.
În prezent, pentru a beneficia de proprietățile calmante ale căldurii, nu mai suntem nevoiți să apelăm la leacuri de pe vremea bunicii, cum ar fi cataplasmele sau buiotele, ci avem la dispoziție produse moderne de genul cremelor încălzitoare.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod