eva.ro: Jucai teatru în trupa liceului? Erai vedetă?
Iulia Verdeş: Nu teatrul m-a făcut vedetă în liceu.
Dar ce?
În clasa a noua am participat la Miss Boboc.
Și ai câștigat?
Popularitate, da.
Dar n-ai ieșit Miss? Cine te-a învins?
O fată blondă.
Și ce s-a ales de fata blondă? Mai știi ceva de ea? Lucrează în Qatar? E stewardesă?
Nu știu ce lucrează, dar pe facebook pare fericită. Cred că o să se mărite în curând sau ceva.
Tu nu te măriți?
Nu.
Ești măritată deja?
Nu.
Ești divorțată?
Nu.
Ai copii?
Nu.
Deci, după toate criteriile stabilite de societate noastră, ai eșuat lamentabil.
De ce? Până la douăzeci și opt de ani trebuie să le bifez pe toate sau cum?
Habar n-am! Și eu sunt un eșec social. Dar la bunica ta, la țară, nu cred că ești bine-văzută.
I-am educat și pe acolo. S-au obișnuit cu ideea.
Ştiu că ai o soră. Ea e căsătorită?
Nu.
Așadar, erai plăcută în liceu. Erai cea mai frumoasă fată din liceul acela?
Cred că arătam cum arăt și acum. Dar eram mult mai hateriță, acum sunt mai tolerantă?
Ce înseamnă să fii hateriță?
Eram foarte tranșantă, nu eram prietenă cu toată lumea.
Erai cu nasul pe sus, fițoasă, sofisticată, te credeai buricul pământului, arogantă.
Da, da, da, da, da.
Ai trăit o frumoasă poveste de dragoste cu un bărbat cu zece ani mai în vârstă care venea și te culegea cu Jeep-ul din fața liceului?
Nu mergeam până într-acolo. Nu o duceam la extrem. Erau oameni care voiau să-mi intre pe sub piele și nu-i primeam.
Talk to the hand! (n.m. – replică de pe Yahoo!Messenger, cu care se încheiau conversațiile neplăcute).
Cam da.
Ți-ai păstrat aceste frumoase calități?
Nu prea.
Comentarii (1)
Intrebari foarte inteligente puse de reporter care dau pe-afara de cultura iar fata aceasta a fost prea draguta ca I-a raspuns la toate :)
Posteaza comentariu