Ce trucuri de motivaţie ne pot ajuta să începem şi să urmăm un program de exerciţii fizice?
Uşor, uşor trebuie să introducem mişcarea în viaţa noastră. Ce sporturi ţi-au plăcut în copilărie, ce jocuri? Preferi plimbarea? Plimbă-te! Trebui să găsim o activitate care să ne facă plăcere să o exersăm, să nu o considerăm corvoadă. Corpul nu trebuie forţat. Cel mai potrivit e să căutăm să facem mişcarea care ne relaxează şi în acelaşi timp ne tonifică musculatura.
Care sunt cele mai bune activităţi fizice pe care le putem face în concediu?
Vacanţa este momentul excelent că organismul să îşi refacă rezervă de energie! În funcţie de locul în care mergem, putem recurge la diverse activităţi fizice.
De exemplu, la mare putem alerga dimineaţa pe plajă câte 20 de minute, de asemenea, înotul este o foarte bună alegere, îmbină relaxarea şi activitatea fizică. Şi la munte putem să alegem între urcat pe munte, alergare, plimbare cu bicicletă. Indiferent unde sunteţi trebuie să aveţi câte 20 de minute de exerciţii zilnic, ce vă vor aduce recompense enorme. Exerciţiile regulate stimulează circulaţia sângelui, accelerează metabolismul şi contribuie la arderea grăsimilor, eliberează endofine care vă dau acea stare de bună dispoziţie.
De asemenea, vă ridică nivelul energetic şi va îmbunătăţesc somnul, vă menţin în formă şi vă sporesc rezistenţă la răceli şi boli minore.
Cum putem evita sau trata rapid febra musculară?
Este indicat să se consume cât mai multe lichide înainte, în timpul şi după antrenament sau efort fizic.
Aşa se poate evita o febră musculară, dar, în cazul în care aceasta se instalează, propun o băutură care are efecte benefice: sucul stors de la o lămâie într-un pahar de apă călduţă. Se bea de trei ori pe zi. Dacă aveţi dureri severe, se înlocuieşte cu sucul de la două lămâi, de trei ori pe zi. De asemenea, masaţi zona afectată în fiecare zi, cu câteva picături de ulei de lămâie amestecat cu o lingură de ulei de jojoba.
Posteaza comentariu