Inceputurile miscarii feminine romanesti

Secolul al XIX-lea a cunoscut si aparitia unei miscari feminine inspatiul romanesc ce urmarea in primul rand obiective culturale si sociale,carora li se va alatura dupa Marea Unire si unul politic. Initiativeleparticulare se vor grupa tot mai mult intr-o miscare ce va individualizavocea feminina in cadrul societatii.

Una din sursele principale sub auspiciile careia s-a dezvoltat caritateaprivata a fost de natura religioasa intr-o epoca in care paternalismulcrestin nu fusese inca pe deplin secularizat de catre statul modern. Eaa fost indreptata spre cei ajunsi intr-o situatie marginala, fie datoritalipsei mijloacelor materiale, fie unui statut social inferior.
Caritatea este redusa in general la un cadru privat al unei familiimai mari, un domeniu domestic largit, dominat de autoritatea juridica atatalui si de cea casnica a mamei. Initiativele de anvergura sunt putinesi in cazul lor putem vorbi de opere caritabile sau de binefacere. In1836, marea baneasa Safta Brancoveanu incepea constructia spitaluluiBrancovenesc din Bucuresti, folosind o parte din averea lasata ei printestament de sotul sau, marele ban Grigore Brancoveanu. De asemenea,in 1862 din initiativa Elenei Cuza era intemeiat azilul pentru copiiiorfani ce-i va purta numele, o institutie cu o indelungata istorie a caruicladire exista si astazi in Cotroceni, succesul demersului provocandu-iinaltei doamne o indreptatita mandrie.
Ce de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea a consacrat societatile siasociatiile feminine drept o realitate atat de vizibila incat acesteadeveneau subiect al enciclopediilor. "Societatile de dame" aparuserasi activau deaorece "spiritul de asociere a gasit devotati aderenti siintre femei, care s-au convins ca trebuie sa-si extinda activitatea siin afara familiei, ca au interese diferite in viata publica, pe carenu le pot apara decat in asociatie". In urma consultarii surselorepocii am putut identifica un numar de ordinul zecilor de astfel desocietati si asociatii, marea lor majoritate existand si actionandin mediul urban. Remarcabil ni se pare faptul ca aproape toate dincele identificate au facut demersuri pentru obtinerea personalitatiijuridice, ceea ce presupune un statut care sa reglementeze diferiteleaspecte organizatorice, conducere, fonduri, participanti, etc., cu altecuvinte au dorit obtinerea recunoasterii oficiale si sa arate ca nureprezinta niste cluburi de distractie bune doar pentru ocuparea timpuluiliber. Asociatiile si societatile feminine sunt mult mai numeroase decatcele masculine, aceasta datorita faptului ca barbatii sunt ocupati curealizarea dimensiunii politice a sferei publice si neglijeaza activismulsocial ce este pus in practica indeosebi de catre femei.

Incet, dar sigur
Un exemplu de asociatie feminina este poate graitor pentruintelegerea mai exacta a ceea ce a insemnat in epoca miscarea femininaromaneasca. Societatea Ortodoxa Nationala a Femeilor Romane se remarcanu numai prin activitatea sa, ci si prin longevitate, ea este prezentain viata sociala si culturala a romanilor pana la instaurarea regimuluicomunist.
Aceasta se definea inainte de toate drept o opera de solidaritate sociala,una culturala cu deviza "prin noi insine", ce urmarea sa dezvolte culturanationala si patriotica in toate paturile sociale si nu sa indeplineascafunctii caritabile. Scopul general era unul cultural si social pentru acarui atingere se propunea punerea in miscare a masei de forta feminina siunirea acesteia. Interesant de observat ni se pare faptul ca desi femeilenu se bucurau de drepturile unei depline cetatenii, ele doreau ca prininstitutiile create si patronate de Societate sa ofere tinerelor fete,pe langa educatia intelectuala si una morala, civica si patriotica.Intr-un mod mult mai coerent decat in cazul altor asociatii, aceastaorganizatie a invins in programul sau dorinta de a promova educatiacivica a tinerei generatii, adica sustinerea unui sistem de valoriaplicabil la nivelul intregii societati romanesti si care sa inglobezeaspiratiile particulare ale fiecaruia. Demersul femeilor romane sub formainstitutiei de care vorbim se situeaza intr-o zona importanta a sfereipublice si fructifica o indelungata experienta consacrata de catre sferaprivata. Femeile romane si-au asumat rolul de educatoare ale natiuniisi au pasit cu mult curaj intr-un domeniu din care fusesera constantrespinse si unde au gasit relativa intelegere si putin sprijin din parteainstitutiilor statului controlate de barbati, cei care si-au arogatpermanentul control al ordinii sociale specifice secolului al XIX-lea.