În sfârșit! Brad Pitt și Angelina Jolie s-au căsătorit în secret!

Cei doi actori și-au unit destinele la finele săptămânii trecute, în prezența celor șase copii. Ceremonia discretă s-a desfășurat la un castel din Franța.

Brad Pitt și Angelina Jolie sunt soț și soție! Un purtător de cuvânt al cuplului a confirmat pentru AP că actorii americani s-au căsătorit weekendul trecut, în prezența celor șase copii ai lor - Maddox, în vârstă de 13 ani, Pax, în vârstă de 11 ani, Zahara, în vârstă de nouă ani, Shiloh, în vârstă de opt ani, şi gemenii Knox şi Vivienne, în vârstă de şase ani.

Sunt suprins de cât de mult înseamnă în continuare căsătoria pentru mine, după ce ai avut deja toate aceste lucruriBrad Pitt
Brad și Angelina au sosit vineri la Nisa, iar cotidianul britanic Daily Mail scrie că nunta a avut loc sâmbătă, la Castelul Miraval din satul francez Correns.
Acesta se află în proprietatea cuplului din 2008 și are 35 de camere, o capelă antică şi o vie întinsă pe 1.100 de hectare.

Ceremonia de sâmbătă a avut loc la doi ani de la logodna din 2012. Atunci, Jolie, în vârstă de 39 de ani, a povestit că inelul de logodnă a fost desenat special pentru ea de partenerul său de viață, în vârstă de 50 de ani.

Cei doi s-au îndrăgostit în 2005, pe platoul de filmare al producției "Mr and Mrs Smith". Pitt era căsătorit atunci cu Jennifer Aniston, iar Brad și Angelina au negat vehement că ar avea o relație.
După divorțul actorului, lucrurile s-au limpezit, iar relația a devenit publică.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
28 August 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod