În pofida repetatelor zvonuri despre căsătoria lor, Brad Pitt și
Angelina Jolie au declarat că nu au astfel de planuri, apoi au admis că
se gândesc să facă acest pas, fiind presați tot mai mult de copiii lor.
"Resimt o presiune tot mai mare din partea copiilor
noştri, care vor ca noi să ne căsătorim, iar eu vreau să fac acest lucru
în timpul vieţii lor şi, totodată, simt că momentul a venit", declara Brad Pitt în 2012.
Angelina Jolie şi Brad Pitt au interpretat rolul unui cuplu de asasini profesionişti în "Domnul şi doamna Smith/ Mr.
& Mrs. Smith" în anul 2005. Atracţia dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală. Brad Pitt a divorţat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.La rândul ei, Angelina Jolie a fost căsătorită cu Jonny Lee Miller între anii 1996 şi 1999 şi cu Billy Bob Thornton între anii 2000 şi 2003.
Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood "Brangelina", sunt împreună de şapte ani şi au şase copii: trei adoptaţi - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam - şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.
Foto: AFP/Mediafax
Posteaza comentariu