Actriţa care a mai jucat în "T.J. Hooker" are la activ mai mulţi ani de abuzuri de droguri şi probleme precum anxietatea. În martie 2008, paramedicii şi poliţiştii au venit de urgenţă la locuinţa actriţei, după ce un bărbat care susţinea că este medicul ei a sunat la 911 spunând că se teme că ea s-a sinucis. Locklear era în regulă, dar echipajele au luat în serios alerta, pentru că ea părea să sufere vizibil de anxietate şi depresie.
Tot în 2008, Locklear a fost oprită de Poliţie în timp ce se afla la volan, sub suspiciunea de conducere în stare de ebrietate.
Heather a pledat nevinovată, iar acuzaţia a fost retrasă. Judecătorul a condamnat-o la trei ani de suspendare cu perioadă de probă, i-a dat câteva puncte de penalizare auto şi o amendă de 700 de dolari, relatează Daily Mail.
În aprilie 2010, vedeta a fost arestată pentru că a lovit un semn de circulaţie cu un BMW şi a fugit de la locul faptei, în cartierul în care atunci locuia cu Sambora. Ea a scăpat din cauza lipsei dovezilor, scrie ziarul citat.
În 2011, când avea o relaţie cu Jack Wagner, fostul coleg de distribuţie din serialul "Melrose Place", ofiţerii de la LAPD au intervenit la locuinţa ei fiindcă cei doi au început să se certe şi să se bată. Nici atunci nu a fost începută o cercetare penală, întrucât Heather şi Jack s-au prezentat la o întâlnire la Procuratura din Los Angeles şi au convenit să stingă orice diferend şi să nu emită pretenţii reciproce.
În ianuarie 2012, autorităţile au venit din nou la uşa actriţei, după ce sora vedetei a sunat din casa acesteia şi a spus că se teme că ea ar fi luat un amestec de medicamente prescrise şi alcool. Actriţa a fost dusă la spital şi externată a doua zi.
În septembrie anul trecut, Locklear a fost arestată după ce a intrat cu maşina, un Porsche, în şanţ, în timp ce conducea spre casa iubitului său. Ancheta a relevat că Heather nu se afla sub influenţa unor substanţe interzise şi a scăpat de cercetarea penală.
Heather Locklear a devenit celebră după ce a jucat în serialul "Dinasty", în anii '80, după care, în anii '90, în "Melrose Place".
În 1986, vedeta s-a căsătorit cu bateristul formaţiei Motley Crue, Tommy Lee. Cuplul a divorţat în 1993. S-a recăsătorit un an mai târziu, la Paris, cu chitaristul formaţiei Bon Jovi, Richie Sambora. În 2007, ea a divorţat din nou. A urmat logodna cu fostul partener din "Melrose Place", Jack Wagner, în 2011, cu care avea o relaţie de patru ani. După numai trei luni, cuplul a anunţat că a rupt logodna.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu