Invitat special: Fred Dinsmore, multiplu campion European și mondial la billiard și snooker în scaun rulant, care va juca un meci demonstrativ împotriva Andreei Berecleanu. Evenimentul este desfășurat sub egida Consiliului Național al Dizabilității din România (CNDR), iar accesul este gratuit.
Cu intrare liberă, atât pentru competitori, cât și pentru public, competiția este deschisă în egală măsură jucătorilor profesioniști de billiard și amatorilor. Concursul la categoria Bila 9 se va juca în piramidă dublă, fiecare jucător având două şanse (două meciuri) pentru a se califica în primii 8 sau 16 jucători (în funcţie de numărul de participanţi) de unde orice meci va fi eliminatoriu până la încheierea concursului. Regulamentul complet este disponibil pe pagina de Facebook a evenimentului. La finalul concursului, toți concurenții vor participa la tombola dotată cu numeroase premii. Ediția din 2017 a campionatului, cea mai amplă de până acum, a reunit peste 70 de participanți din toată țara, iar donațiile și sponsorizările s-au transformat în scaune cu rotile și alte echipamente și dispozitive medicale care ajută la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu acest tip de dizabilitate.
De două ori European Masters Champion, irlandezul Fred Dinsmore, invitatul special din acest an al competiției este un adevărat recordman. Deține 6 titluri mondiale supreme la billiard în scaun rulant (9 bile, blackball și snooker) și alte 5 cupe de aur la nivel european. Fred joacă billiard în scaun rulant din 1991 și concurează frecvent cu jucători care nu au dizabilități locomotorii. Este un adevărat exemplu de consecvență și determinare, demonstrând că sportul se bazează în primul rând pe gândire și voință. Din 1993, pasiunea sa l-a purtat în săli de competiție din toată lumea, unde a acumulat nenumărate trofee. În viața personală, conduce cu success un business online de distribuție de echipamente de billiard și-și petrece timpul cu Louis, bichonul său.
“Fiecare ediţie a Competiției Naționale de Biliard în Scaun Rulant ne aduce o bucurie cum rar întâlnim. Emoția de ne revedea an de an cu prieteni buni, cu familiile lor, într-un demers firesc, cu un pas mai aproape de normalitate, ne face să zâmbim și să trecem mai ușor peste greutățile inerente organizării unui eveniment de asemenea amploare. Pe lista noastră de priorități se află înființarea unui centru de traininguri motivaționale pentru persoanele cu dizabilități locomotorii cauzate de accidente. Pe termen lung, ne dorim transformarea biliardului în scaun rulant în sport paralimpic - suntem unicii promotori ai acestei discipline în România. E o confirmare dragă inimii noastre că an de an, interesul participanților este în creștere. Mulțumesc sponsorilor și partenerilor care se strâng tot mai mulți în jurul nostru”, spune Irina Văcărean, Președinta Asociației Sportive Mereu Împreună pentru Oameni.
Adrian Mocanu (campion național, 2017): “Am fost foarte fericit când am câștigat anul trecut. Era pentru prima dată când participam la o asemenea competiție, și mai jucasem biliard foarte rar. Îmi plac sporturile, fac baschet de performanță în echipa națională a României în scaun rulant și înot. În finală am jucat împotriva celui mai bun prieten al meu, un jucător mult mai experiment și am invins datorită stăpânirii de sine. Biliardul e un joc al minții, dar mai ales al curajului”.
“Cred că este cea mai frumoasă manifestare sportivă dedicată nouă, persoanelor cu dizabilități. Ne întâlnim aici în număr foarte mare şi sunt convinsă că în afara întrecerilor sportive, între noi se leagă prietenii”, afirmă Paula Cristea, participantă la competiția din 2016.
“Consiliului Național al Dizabilității din România este alături de Asociația Sportivă Mereu Împreună pentru Oameni încă de la prima ediție a Competiției Naționale de Biliard în Scaun Rulant. Facem toate demersurile posibile pentru a sprijini sportivii cu handicap să facă performanță și avem convingerea că nu e departe momentul conturării cadrului fizic și legislativ în acest scop”, declară Daniela Tontsch, președintele Consiliului Național al Dizabilității din România.
© Copyright:
Competiția Națională de Biliard în Scaun Rulant
Asociația Sportivă Mereu Împreună pentru Oameni organizează pe 21 aprilie, la IDM Club București, a patra ediție a Competiției Naționale de Biliard în Scaun Rulant, cel mai mare eveniment sportiv de acest gen pentru persoanele cu dizabilități locomotorii din România.
Posteaza comentariu