Hasnat Khan, iubirea neîmplinită a Prințesei Diana

De la moartea ei, în august 1997, s-a spus despre Dodi Al Fayed că a fost marea sa dragoste. Însă apropiații Dianei susțin că ea nu avea de gând să se mărite cu playboy-ul milionar sau să-i facă un copil, pentru că era îndrăgostită nebunește de un alt bărbat, medicul chirurg pakistanez Hasnat Khan.
Relația cu Hasnat Khan a fost o iubire imposibilă, pentru care Lady Di a suferit și pe care a păstrat-o vie în inima ei până în ultima clipă a vieții sale. Sarah Ellison a stat de vorbă cu cei care îi știau îndeaproape pe amândoi și a scris pentru Vanity Fair despre lupta prințesei pentru a salva puntea instabilă dintre ei și despre teama lui Khan de a trăi cu o celebritate de talia Dianei. O poveste despre dragostea neîmplinită pe care Diana a dus-o cu ea în mormânt.

Sarah a mers mai întâi în Hyde Park din Londra, la fântâna din apropierea monumetului ridicat în memoria Dianei, apoi ajunge în subsolul magazinului Harrods, care i-a aparținut, din 1985 până în 2010, lui Mohamed Al Fayed, tatăl lui Dodi Al Fayed. Într-un oraș al monumentelor, aici se află este unul dintre cele mai noi și mai cuonoscute, amenajat imediat după accidentul din 31 august 1997 în care Lady Di și Dodi Al Fayed și-au pierdut viața.
 
 
 
Memorialul constă în imaginile alăturate ale celor doi dispăruți, despărțite doar de litere D aurite și de albatroși sculptați. În fața fotografiilor, pe o piramidă din acril, este expus "inelul de logodnă" pe care Dodi i-l cumpărase Dianei cu o zi înainte de moartea lor, alături de un pahar pătat de vin, păstrat - scrie pe o notă - în aceeași stare în care a fost lăsat de cei doi în ultima lor noapte pe care au petrecut-o în apartamentul imperial de la hotelul Ritz din Paris. 
 
 

Mohamed Al Fayed s-a străduit să păstreze ultima impresie a versiunii sale despre relația fiului său cu Diana. Un inamic declarat al autorităților britanice, miliardarul a susținut permanent că Dodi a fost ucis de serviciile secrete britanice, în cadrul unui plan conspirativ urzit de familia regală, care dorea astfel să împiedice cu orice preț căsătoria unui musulman cu mama unui viitor rege al Angliei. Al Fayed a lansat și versiunea potrivit căreia Diana era însărcinată când a fost asasinată, provocând deschiderea unei noi anchete în acest caz, la zece ani de la producerea accidentului.
 
 

Cei mai apropiați confidenți ai Dianei nu au avut însă nevoie de nicio investigație pentru a-și da seama de absurditățile lui Al Fayed, scrie Sarah în articolul "Diana’s Impossible Dream/Visul imposibil al Dianei", publicat în ediția din septembrie al revistei Vanity Fair. Nu numai că Diana nu plănuia să se mărite cu Dodi sau să aibă un copil cu el, dar ea îl iubea nebunește pe chirurgul pakistanez Hasnat Khan, spun prietenii prințesei.
 
 

Această iubire imposibilă n-are niciun monument, pentru că relația Dianei cu Hasnat Khan a fost secretă. Ea știa că legătura cu Dodi nu poate fi decât la vedere și că nu va dura mult, dat fiind că acesta era un personaj public. Deși au fost împreună doi ani, puțini i-au cunoscut pe Diana și Hasnat ca pe un cuplu. Au petrecut cea mai mare parte a timpului la Kensington Palace, unde puteau scăpa de paparazzi și de camerele lor foto. În rest, se mai vedeau în cartierul în care locuia el, Chelsea, iar Diana purta o perucă neagră și ochelari de soare. (Citește continuarea în pagina următoare...)
 
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
1 Septembrie 2013